A produs o mare tulburare subiectul accidentului de la Primăria Capitalei, un accident, de altfel, nefericit, pentru care, în cele din urmă, nu e vinovat decât dezastrul învățământului actual. Cum spunea unul din profesorii mei, când vezi ceva ce nu-ți convine, 40% e vina educației. Până la urmă, ce trebuie să te învețe școala? Lucruri utile în viața de zi cu zi și cum să te porți în societate, acestea fiind doar două dintre cele mai importante valori de transmis.

Ce se întâmplă acum în spațiul public? Toată lumea urlă că e prea mult de învățat, că regulile sunt sufocante… Ei bine, accidentul din primărie nici nu presupune cunoștințe de gimnaziu, doar de ciclu primar. Clasa pregătitoare chiar… și cei șapte ani de-acasă.

Încep cu „educația morală”, care la noi nu mai există de când madam Caliopi Georgescu era indignată că odrasla dumneaei, avocat aspirant, a picat la „MORALĂ”. Da chiar, oare la ce ne trebuie educație morală, nu? Pe vremuri, sau cel puțin cam când scria Caragiale, un copil pleca de mână cu părintele și nu-i ieșea din vorbă. Unde îl puneai, acolo stătea. Dacă avea o jucărie, se juca frumos cu ea pe picioare.

Când mergeai în vizită la cineva, stăteai locului, nu îi umblai în dulapuri, nu deschideai sertare, nu te cățărai pe cine știe unde… Încă știu vizita unor unchi cu un copil „educat” care, normal nesupravegheat (venise cu părinții și bunica), s-a strecurat pe măsuța de toaletă, în spatele oglinzii și a împins-o până a dărâmat-o și a spart-o. Toți, normal, au sărit că „ce bine, n-a pățit copilul nimic”, dar niciunul nu a zis… băi, cât costă oglinda…?

Dar acum vreo 40 de ani așa se creșteau, mergeai în vizită, stăteai locului, serveai ce ți s-a pus în față, nu mai cereai în plus, că nu era politicos, nu făceai mofturi dacă nu îți plăcea…

De ce n-a stat locului copilul la primărie? Păi… el nu știe să stea pe scaun. Pariu că nici la grădiniță nu-i iese, iar dacă merge deja la școală, e copilul ăla pe care îl cauți mereu pe sub bancă sau fuge isteric pe unde apucă. Crescut „liber, fără reguli”. Parenting modern.

Revin la lecția de fizică. Unul din conținuturile care se discută la clasa pregătitoare din capitolul științele fizicii sunt „Forțe și mișcare. Efectele observabile ale forțelor: împingere, tragere”. Nimic mai simplu, ușor de înțeles, am făcut cu mașinuțe, cu scaune, am experimentat până au asimilat că, dacă tragi un obiect, el vine spre tine, dacă împingi un obiect, el se depărtează.

M-am abținut să comentez până am văzut filmul evenimentelor… ca orice știre obiectivă la noi, bietul Goe sau Ionel Popescu doar s-a „sprijinit” și chicioșenia aia de operă artistică a picat. Dacă se sprijinea, cu siguranță cădea în partea opusă, nu pe el… Însă se vede clar că a tras de ea, după ce i-a dat târcoale de câteva ori (ba chiar a avut ambiția să o și țină când și-a dat seama că pică). Imaginile îmi spun următoarele:

• școala e locul unde pleci de-acasă, și pentru el, și pentru părintele lui care, martor la scenă, nu a anticipat efectele forței de tragere pe care o exercita copilul lui;
• dacă copiii din ziua de azi ar sta mai puțin pe telefoane și mai mult în parc, ar ști că exercitând anumite forțe și mișcări, interacționezi cu mediul și îl modifici.

Acum mai nou aflu că orice „operă artistică” trebuie izolată cu bară, panglică…. serios?? Dar ce e acolo, muzeu??

Și uite așa am ajuns de la Caragiale la Ion Creangă. De-acum o să vedem peste tot drobul de sare bătut în perete, să nu vină vreo pisică needucată să-l dărâme…

Vezi filmul / Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.