Litrul, mililitrul și ceva apă | Talente de Năzdrăvani

Un capitol extrem de provocator, dacă ai chef de joacă, este cel dedicat unităților de măsură. Prima dată când am „predat” aceste conținuturi a fost la lecția din cadrul examenului de titularizare. Studentă încă, am nimerit atunci, la clasa pregătitoare, unitățile non-standard de măsurare pentru lungime. Și cum reprezentația era one-time-only, m-am străduit să fac de toate, și măsurători, și calcule, ba chiar și probleme simple.

O singură concluzie am tras și am rămas cu ea: dacă nu le duci de toate (instrumente și materiale), să le vadă, nu faci nimic. Așa că am început, în timp, să strâng, „să fie acolo“. Am o riglă de tablă de 1m pe post de metru liniar, un metru de tâmplărie, panglici de croitorie, ruletă, chiar și ruletă electronică.

„Ghicește în ce recipient încape un litru” (sau cât încape în el). Au greșit câteva, la găletușă au citit gramajul și au zis că nu intră un litru, așa că am măsurat. Intră! La prezentare am încercat să nu se vadă cât au, dar verificam apoi cât scrie pe ele.

Mai simplu e însă cu recipientele pentru măsurat lichide.

Anul trecut, la clasa întâi (a mea de data aceasta), a fost destul de interesant să discutăm despre litru. Însă așteptau încă de pe atunci să le explic ce e 500 ML de pe sticlele lor de apă și au fost dezamăgiți că trebuie să mai aștepte. Ei bine, am aflat acum.

Lecția la clasa a doua a mers bine. N-aș spune foarte bine, că nu există perfecțiune și încă sunt supărată pe ei că vor să facă în minte scăderile cu trecere peste ordin și le greșesc. Nu vor, nici picați cu ceară, să facă un calcul scris! Parcă le cer să-și taie un deget dacă le spun să scrie termenii unul sub altul…

Ca să fac repartizarea sarcinilor mai interesantă, n-am avut de lucru și le-am dat un joculeț de rezolvat, să vedem în ce ordine ieșim să măsurăm… Cred că mai repede făceam bilețele cu numerele ca la loto și trăgeam la sorți, erau mai fericiți!

Una peste alta, am ținut și să le pun în palmă un mililitru.

Surpriza a fost de zile mari: ba nu și-au imaginat că e atât de puțin, ba și-l imaginau mult mai „mic”, un fel de picătură. Nu știu exact cât de mult le-a plăcut restul activității, mie însă mi s-a părut că apa pusă în palmă cu seringa a fost tot farmecul lecției.

Am ajuns și la măsurători. Din păcate, n-am poze de dinainte de lecție, când toate recipientele de mai jos erau pline. Dar faceți un efort de imaginație. Nu le-am umplut la robinet, ci am măsurat eu, am pus în toate diferit. Ca să se vadă, am adăugat colorant alimentar, căci nu s-ar fi observat din bancă, atunci când toarnă în cana gradată, unde exact este nivelul lichidului.

Mergea și cu cerneală, însă cum am copii cu CES și sticlele erau în clasă, m-am gândit să nu le vină idei să bea vreuna când nu sunt atentă…

Coloranții alimentari au fost trei: roșu, galben, albastru. Apa din găleată, când am aruncat-o, era un verde crud de primăvară. Au fost foarte curioși ce va ieși. Dacă aveam timp, voiam să fac cu eprubete probleme de genul: dacă amestecăm 50 ml de „galben” cu 30 ml de „albastru” obținem 80 ml de „verde”.

După ce am reușit, cu chiu cu vai, să aflăm cine ce loz a tras, am început să măsurăm. Varianta în perechi a jocului presupunea că fiecare copil măsoară lichidul repartizat, apoi răspunde la întrebări precum: cine are mai mult/mai puțin – cu cât sau de câte ori. Eeee… a fost o adevărată provocare să găsesc sticluțele mici, în care să intre un număr de mililitri compatibil cu tabla înmulțirii și a împărțirii… și să și măsor exact, cu seringa, nu cumva să avem vreo eroare!

Nu mi-a venit să cred că jocul a ieșit fără incidente, fără sticle dărâmate, fără necesitatea unui mop (dar am avut o găleată mare să golesc repede cănile și păhăruțele folosite la măsurat).

Pregătirea lecției a fost delir curat. Pe la farmaciile din jur cred că m-au luat la ochi, dar până la urmă am găsit online seringile pe care le voiam. Pahare mici gradate am descoperit în două jocuri mai vechi ale lui Iris, ceva cu parfumuri și săpunuri, care și-au scos acum toți banii. Pipete de plastic – tot de pe-acolo, cred că dintr-un joc de „crescut cristale”.

Cănile gradate mi-au dat de furcă, știam că vor fi folosite intens și am căuta nițel până am găsit unele scrise cu ceva vizibil, nu cele cu marcaj în relief pe plastic, care nu se citesc decât greu. Mai aveam și cilindru gradat, din sticlă, dar nu l-am folosit din același motiv.

Una peste alta, dacă am măsurat clasa în lung și-n lat cu ruleta, nu puteam să lăsăm parchetul nespălat. În ultima sesiune am combinat măsurătorile cu fracțiile. Le-am cerut să își aducă două păhăruțe și o seringă de nurofen. Nerăbdare maximă – pentru cei care au ținut minte să și le ia de-acasă. Dar, spre disperarea lor, ora a început cu niște „calcule”, adunările și scăderile au trecut întâi peste ordin, înainte să treacă apa peste marginea paharelor.

Le-am cerut să toarne din sticla lor cu apă cât consideră ei că înseamnă jumătate de pahar.

Îți cere mama doar o jumătate de pahar cu apă. Cât îi pui? Apoi am măsurat, trecând cu seringa dintr-un pahar în altul. Am calculat dublul cantității măsurate și, în final, am măsurat cu cana gradată paharul plin. Dacă „paharul plin” era aproape de „dublul calculat”, înseamnă că a estimat corect jumătatea. Dacă diferența era prea mare, înseamnă că a pus la început prea multă apă, jumătate înseamnă mai puțin.

Abia aștept unitățile pentru masă. Cum mai toată lumea are un cântar de bucătărie, vom cântări tot ce se poate și vom înregistra datele în tabel. Bineînțeles că urmează, din nou, cu cât sau de câte ori e mai mult sau mai puțin…