Am început, încet de tot, să ne mișcăm și la numărul necunoscut. Cum e una din lecțiile pe care le consider dificile, căci implică procese ale gândirii care abia acum încep să funcționeze, am zis să încercăm întâi cu joacă la aflarea termenului necunoscut. Cărțile cu ferestre, în care mereu descopereai ceva nou, sunt amintiri ce nu se uită din copilăria timpurie, așa că am pregătit ceva asemănător.
Așadar, trebuia să completăm ferestrele… ținând cont de rolul termenului necunoscut. Dacă la adunare e simplu, nu cunoști un termen, îl afli prin scădere, ei bine, la scădere e mai mult decât distractiv. De două lecții – și probabil vor urma fără număr – începem analiza cu „avem o operație de scădere, nu cunoaștem descăzutul, îl aflăm prin adunare și adunăm scăzătorul cu restul“. Dacă ajung și ei să știe poezia, pentru fiecare dintre termeni, măcar până la sfârșitul anului, tot e ceva!
„Ferestrele“ de mai jos nu s-au deschis singure. Întâi de toate, am proiectat materialul. În mintea mea era inițial un plan diferit la scădere, cumva să le colorez și suprapun astfel încât să am în „spate“ diferența vizuală între cele două. Mi-am dat seama repede că mă complic foarte tare cu îndoirea și restul oricum nu va fi vizibil comparativ când deschizi fereastra. Am lăsat așadar ferestrele la fel, dar am avut inspirația să notez și semnul operației, pentru a fi de ajutor.
Nu mai zic cât mi-a luat să le tai pe toate, pentru fiecare copil, dar vacanța de 1 Decembrie a picat la fix, bine că am stat acasă. Am încercat să o cooptez pe Iris, dar nu m-a ajutat, a zis că ideile trebuie să mi le pun singură în aplicare, să simt toată satisfacția.
La școală: aflarea termenului necunoscut…
Ei bine, cea mai mare bătaie de cap a fost să le încadrăm în pagină, după dată și titlul lecției, la care nu renunț. Văzând chinurile potrivirii – cât din prima intră pe prima pagină a lecției, mi-am amintit cum potriveam când eram mică preșurile țesute de bunica la război. Cum le puneai într-o parte a camerei, derulai sulul până la celălalt perete, tăiai… După nenumăratele chemări de ajutor, s-a rezolvat, însă mi-e frică să las o bună parte din această generație singură în pădure, abilitățile lor de a rezolva probleme de viață nu sunt deloc la înălțime.
Au urmat rezolvările. Pe spatele ferestrei goale aflam termenul necunoscut, pe spatele celei cu al doilea termen făceam proba. Proba. Iar! Of! Proba. Aoleu! Din nou? Proba. Trebuie?! Cam așa sunt văicărelile. Dacă ar mai merge să își facă haine la croitor, să vadă cum e să-ți „strice“ materialul că n-a făcut proba, poate ar înțelege importanța ei. Acum proba… e doar în cabina de probă, unde nu ai nimic de pierdut, doar schimbi. Lucrăm intens la capitolul orice elev isteț își verifică rezultatele fără să trișeze scriind doar numerele la locul lor… Încă nu funcționează la capacitate maximă.
Și la tablă îi las să greșească, să descopere singuri, la probă. Ce chicoteli sunt în bănci… Se mai trezește câte unul să semnaleze „Doamna, dar…“ și îi fac semn să tacă. Nu doar că eroul de la tablă descoperă pe pielea lui ce bine e să faci cu adevărat operația de probă, dar mai suflă apoi și-n iaurt și cei care servesc cu abonament la „restaurantul Tabla“ și se mulțumesc doar să copieze liniștiți, fără să se obosească să facă ei vreun calcul.