Un păianjen la capătul puterilor

Îmi plac foarte mult păianjenii, mi se par niște ființe extraordinare. O vreme am cochetat cu ideea de a avea o tarantulă. (Încă nu am renunțat la plan, doar că lista de priorități e momentan alta, nu include satisfacțiile personale.)

I-am admirat de mică, poate pentru că sunt niște artizani desăvârșiți. Dacă albinele le apreciez pentru talentul lor ingineresc dus la perfecțiune geometrică, păianjenii sunt… altceva. Ei sunt capabili să creeze ceva nou, unic, în orice condiții. 

De câte ori nu s-a întâmplat ca, alergând pe lângă bloc, să te trezești între două tufe în fața unei pânze perfecte, bine întinsă, cu picături de rouă ce tremură firave. Atunci începe experimentul. Dacă atingi ritmic pânza, din ascunzătoarea camuflată de câteva frunze iese stăpânul, pășind cu grație amenințătoare spre locul faptei. Dacă ai rupt pânza, dezamăgit, se va apuca să o repare. Indiferent de câte ori vei repeta scenariul, păianjenul va veni, negreșit, și va repara daunele dacă sunt minore. Dacă în schimb distrugi pânza în prea mare măsură, va pleca și va căuta un alt loc să întindă, din nou, o altă capcană perfectă.

Mă simt ca un păianjen

La începutul anului școlar am țesut pânza mea. Nu era o pânză perfectă, pentru că nu consideram că structura anului școlar, așa cum a fost dată pentru 2021-2022, este cea mai bună. Dar pânza planificării a încăput, în cele din urmă, între ramurile chinuite și contorsionate ale semestrului întâi, și s-a întins periculos între cele atât de distanțate ale semestrului al doilea, fără ancore de vacanță. 

Dar, așa cum erau, pânza arăta binișor și părea să funcționeze. 

Și a venit copilul acela rău care s-a apucat să se joace cu pânza mea. Întâi a rupt-o cu o nouă vacanță, dar zelul țesătorului se străduiește să repare gaura. Și când totul părea că începe din nou să se lege, dar nu era gata nici pe departe, mai dă o dată cu bățul în pânză și o sfâșie. 

Păianjenul s-a blocat. Pânza fâlfâie în vânt, iar lui i se cere să repare. 

Ce să mai repare? Pânza aceasta pare fără speranță, o cârpeală continuă în care nici gâzele nu se mai prind. 

Și totuși, păianjenul nu își permite luxul de a-și lua picioarele la spinare și a căuta, în altă parte, un loc mai bun de întins pânza.

Orice asemănare cu realitatea…

… nu e deloc întâmplătoare. Prostia acestui an a început de la această structură cretină a anului școlar, fără pic de logică sau capacitate de anticipare a problemelor. Iar cârpeala care se face, mutând săptămâni de colo-colo, stabilind noi vacanțe sau anulându-le pe altele, nu face decât să bulverseze sistemul.

Învățarea e un proces cu reguli stricte, nu poți apăsa butonul «stop» fără să dai totul peste cap. Nu poți porni și pune pe pauză un copil fără să strici tot ce ai construit înainte. Copiii noștri nu sunt nici autodidacți, nici nu au o capacitate de adaptare la nou suficientă cât să facă față acestor schimbări de pe o zi pe alta. 

Mai are sens să mai spun că nici păianjenul-profesor nu poate țese, repara și improviza ori de câte ori pânza este ruptă fără nicio logică? Cu câtă răbdare crede că suntem dotați, să luăm mereu munca de la capăt? Și cu câtă prostie, să ne ceară ca pânza să fie „ca nouă”, de fiecare dată?

close up of spider on web against black background

Photo by Pixabay on Pexels.com

Cristina H.
Posted in De-ale școlii.

3 Comments

  1. Câtă emoție mi-au dat rândurile d-voastră! Mă simt atât de dezamăgită, sentimentul amar de neputință mă cuprinde tot mai mult. Mă doare sufletul de mamă, mă doare sufletul de profesor, dar oricât mi-aș verbaliza sentimentele, mă simt ca în visele acelea în care vreau să țip din toți rărunchii , speriată rău fiind, dar nu am voce. Ce vis urât!

    • Pe lângă toate pe cele pe care le-ați enumerat, mai e și furia, când vezi că tu încerci, te străduiești și alți colegi… n-au nicio treabă, niciun stres. Față de copiii tăi! Atunci coșmarul devine de un negru absolut.

  2. Oooo, da, trebuia să le menționez și pe acelea! Fiul meu, elev în clasa a XI-a, pe lângă dezamăgirea general valabilă pe care o avem cu toții din cauza școlii online, mai adună și un car de dezamăgire amestecată cu furie pură din cauza câtorva oameni de la catedră, oameni a căror loc, clar, nu ar trebui să fie la catedră. Omul sfințește locul, oriunde ar fi locul lui, dar nu întâmplător există și reversul medaliei, unde nimic nu e sfânt, corect, curat etc
    Încerc să dobor munții pentru micuții din fața mea (nu-mi iese întotdeauna) și să mă gândesc la adevărații Oameni din fața fiului meu, altfel o iau razna.
    Un pic offtopic, mie îmi este frică de păianjeni, foarte frică, dar de astazi îi văd cu alți ochi, după ce-am citit articolul d-voastră.
    Vă mulțumesc!💐

Dă-i un răspuns lui Carmen Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente