De câte ori mă uitam la filmele americane în care apăreau secvențe de școală, mă gândeam că la ei corigența era îmbrăcată frumos sub numele de școală de vară. Ulterior am înțeles că, de fapt, nu era ca la noi, unde te chinui singur, toată vara, să înveți ce n-ai reușit un an, ci un sistem de cursuri organizate în care copiii care au întâmpinat dificultăți și nu au promovat la nivelul minim acceptat erau ajutați. Sigur, nu părea deloc o plăcere să mergi la școală în vacanță, dar nu părea nici să fie ceva dăunător. 

Pe plaiurile mioritice… e greu. Una din prietenele lui Iris mi-a cerut ajutorul chiar la începutul vacanței pentru că trebuie, cumva, să dea meditații unei fetițe de clasa a cincea corigentă la română. Mai în glumă, mai în serios, îmi spune îți dai seama, dacă online a rămas corigentă, nu știe nici să scrie. Așadar, de unde să înceapă ea ca să o ajute să treacă?? Concluzia mea tristă e că acest copil nu trebuia să ajungă clasa a cincea. Dispozițiile venite de sus vara trecută că „toată lumea trebuie să treacă clasa“, nu „e voie“ la corigență, exclus repetenție… e mai mult decât dăunător. 

Școala online

În online am muncit. Nu doar eu mi-am făcut treaba, dar am avut în spate și o echipă de părinți implicați. Știu că nu le-a fost ușor cu mine, cu program strict, dead-line-uri mai ceva ca în corporație, însă când am tras linie la sfârșit de clasa întâi am ieșit bine și foarte bine. Chiar și cine nu a prea frecventat citește, mai pe silabe, mai poticnit, dar citește și scrie binișor în ritmul melcului. Am evaluat la începutul vacanței doi copii de-o seamă cu ai mei, absolvenți de clasa întâi, care nu prea au avut noroc (în online), unul din ei aflându-se la un nivel înspăimântător, căci nu știe nici literele la final de clasa întâi. 

Mi-am dat seama că le sunt datoare o îmbrățișare alor mei, chiar au muncit și au reușit. Sunt convinsă și că pretențiile și așteptările mele setate mai sus decât media contribuie, nu poți să dai tot ce ai mai bun dacă nimeni nu ți-o cere, nu?

A venit vacanța 

Înainte de vacanță au început întrebările. Doamnă, ce caiet luăm? (Niciunul.) Ce facem cu copii? Ce citim? Ce scriem? Vacanța de la finalul clasei întâi mi se pare cea mai periculoasă. Copiii au asimilat foarte mult. Timpul de consolidare și sistematizare a fost așa-și-așa. Dacă nu fac nimic toată vara, vor uita până în toamnă să scrie și toate performanțele la citit vor scădea simțitor. 

Ce am făcut eu la final de an școlar? M-am întâlnit, online, cu fiecare dintre părinții care au dorit să avem o discuție finală. Am analizat, am tras concluzii, am făcut un plan pentru fiecare. Sunt copii la care nu am recomandat vacanța totală sub nicio formă, alții la care o zi de activitate pe săptămână e suficientă. Am compus un lung mesaj cu recomandări de activități și cum să fie făcute, după care mi-am dat seama că vor avea nevoie de mine. Ce să fac, lipsă de modestie, mă consider importantă.

După obicei, nu corectez teme toamna la grămadă, așa că mi-am petrecut primele două săptămâni de vacanță organizând Școala de vară.

Școala de vară online

Beneficiile platformelor online, pe termen lung, sunt enorme. Numai cine nu se gândește la copii nu realizează cât au de câștigat. La școală era greu să lucrez cu ei suplimentar, însă online am continuat programul de lectură după ce ne-am întors fizic, dar și temele opționale la CLR și MEM. 

Nu mă îmbăt cu apă rece, nu participă toți copiii și nici cei care o fac nu sunt mereu constanți, însă orice activitate bifată e un plus pentru copil, așa că am învățat să văd partea plină a paharului. 

La școala de vară s-au înscris 80% dintre elevii mei. E opțional, e decizia părinților, nu e problema mea dacă nu vor sau de ce nu vor. Chiar și temele date sunt opționale, faci ce poți, cât poți, când poți, dar încerci să ții ritmul. Încă mă gândesc la niște recompense pentru cei mai silitori.

Lunea trecută a fost „prima zi“ de școală. Am organizat activitățile pentru opt săptămâni, iulie și august. Temele sunt afișate în fiecare luni dimineață, toate, iar copiii aleg ce și când vor să lucreze. Preferințele lor de la clasă s-au văzut și acum, unii au început cu transcrierea, alții cu matematica… 

În ce constau temele?

Prima este o poveste de citit, undeva la 200-300 de cuvinte, ilustrată.

Am ales să le dau din seria „Povești cu tâlc“. Au de parcurs tot textul și de citit cu voce tare doar câteva alineate indicate de mine. De regulă aleg dialogurile, să se obișnuiască cu vocile personajelor, vorbirea directă și vorbirea indirectă, cu virgula folosită pentru vocativ, lucruri pe care le voi folosi în clasa a doua. Îmi place să îi ascult, așa parcă mi se mai alină dorul de ei!

A doua este o transcriere.

Au în portofoliul (construit cu chinuri tot anul) fișele de la Clubul de lectură și își aleg de-acolo ce text vor să scrie. Pentru că unii au ales de la primele litere (textele erau foarte scurte), pentru săptămânile următoare le-am indicat eu intervalul (grupurile de litere ce/ci/ge/gi sau che/chi/ghe/ghi). Vor scrie pe caiet tip 2 și exercițiul le va fi foarte util, mai ales că intenționez să trec la dictando junior după Crăciun, dacă lucrurile merg bine. 

A treia este „Aritmetica de vacanță“.

Tema cuprinde patru exerciții și/sau probleme scrise de mine, pentru care le-am solicitat să transcrie și cerința. Vai, șoc și groază, plânsete din toate părțile! În timpul anului nu le-am cerut niciodată, mereu le-am dus eu cerințele printate pe foițe mici și le-au lipit în caiet, pentru simplul motiv că nu știam toate literele și nu voiam să mă complic. Abia când am trecut la probleme cu două operații, la scrierea planului de rezolvare, am început să scriem mai mult pe pătrățele și nu am dat pe-afară de fericire când am văzut cum scriu pe liniatură, mai bine zis, pe lângă… Așa că vara aceasta am completat tema de transcriere pe tip 2 cu una pe pătrățele, spre disperarea lor.

M-am străduit să le compun probleme „de vacanță“, legate între ele, cu o poveste și din care să aleagă (nu foarte ușor) datele utile de cele inutile. 

A patra temă este „Jurnalul“.

Este cea mai grea, dar și cea mai frumoasă. Lunea, miercurea și vinerea trebuie să îi povestească „Jurnalului“ ce-au mai făcut. E ocazia să scrie liber, să se exprime în scris, nu doar oral. E prima dată când se lovesc de cratimă, căci vorbirea curentă pe care ei încearcă să o transpună în scris nu o poate evita. Unii o simt, de la lecturile numeroase, alții nu, dar o corectăm. Este și tema cu cele mai puține participări, dar la care am cel mai mult de corectat. Bonus – îmi aduce cele mai mari bucurii, împart vacanța cu ei și la un moment dat mi se părea corect să țin și eu un jurnal simplu, dar pe care să-l citească ei. 

Dragă Jurnalule, 

Luni am dat temele pentru săptămâna aceasta. M-am bucurat să văd că până la prânz am primit deja trei transcrieri și două lecturi. Vocile lor vesele mi-au înseninat ziua. …

A cincea temă este una cu adevărat opțională, la arte și abilități.

La final de an, când am stat în curte de vorbă despre ce le-a plăcut și ce nu în acest an, AVAP-ul era în top. Atunci am înregistrat cereri ca temele de vară să fie și din această categorie. Nu a fost ușor să aleg de pe blog sau din concursurile de odinioară opt teme de vară, însă sper că vor accepta provocările. Săptămâna trecută le-am dat cufărul piraților, săptămâna aceasta god-eye.

Bilanțul primei săptămâni este mai mult decât încurajator, fiecare copil a făcut măcar o temă, mulți chiar pe toate. 

„N-ai ce face…“

A fost primul reproș pe care l-am auzit când povesteam încântată isprava mea unor amici. Să stau toată vara să corectez teme… să îmi distrug vacanța… 

Sincer, nu e cine știe ce. Nu îmi ia atât de mult timp. Mai greu a fost lunea aceasta, căci foarte multe teme au fost încărcate duminică, când este termenul limită, dar cam jumătate au venit pe parcursul săptămânii și le-am verificat încetișor. Și când voi pleca la mare – nu e prima dată când corectez teme pe telefon la plajă. Copiii mei sunt mari, nu mai trebuie să stau ca mangusta cu ochii după ei. În plus, pot să consider acest timp „zile de activitate“, că tot au rămas destule pentru această vară. 

Știu însă, de la seria trecută, că stilul acesta de activitate de vară a contribuit la evoluția copiilor, dar și la consolidarea relației noastre. La școală nu apucăm să „vorbim“, acum avem ocazia să ne povestim și altele. 

Nu regret și nu intenționez să mă opresc. Eu îmi fac jumătatea mea de drum în relație și aștept la mijloc pe toți cei care acceptă provocarea și înțeleg că adevăratul termen de predare nu e duminica, ci undeva, departe, în viitor. 

Concluziile le trag la toamnă, după testele inițiale. Dar nu e niciodată rău să faci vara sanie.