Peripeții cu Betty

Pandemia aduce de toate: școală, chiar dacă ești răcit și de-abia te ridici din pat, deoarece este online, noi feluri de mâncare și un stingător în bucătărie, deoarece tu te plictisești, și un card pentru bursă. Fără el nu aș fi întâlnit-o pe Betty.

De unde a început și unde am ajuns…

După ce am făcut câteva felicitări de primăvară cu mama, știți voi, lucru obișnuit la noi în casă, ne-am hotărât să ieșim și să-mi deschid în sfârșit cont bancar pentru bursă, dat fiind că am aflat că sunt mari șanse să primim ceva (nu știu cât exact). În anii trecuți, am primit și fabuloasa sumă de 50 de lei pe semestru…

Ajungem la bancă. Voiau certificatul de naștere în original, normal că n-aveam așa ceva la noi, ne-am închipuit că, dacă am buletin, ajunge. Ne-am dus acasă și am hotărât să nu mai mergem acolo, oricum era cam departe, așa că am ajuns la o filială mai apropiată a Băncii Transilvania, unde eram obligată să îmi deschid contul.

Un cont doar al meu!

Oamenii sunt foarte drăguți, exceptând un caz pe care-l voi prezenta mai jos (și cei de la poștă, cu care am mai interacționat). După ce mami a dat toate documentele, domnișoara de acolo m-a întrebat dacă aș vrea să aibă și mama acces la card. „Adică?“- adică să poată utiliza ce am eu pe card. Am dat un răspuns ferm negativ. My precious, e doar al meu! Oricum dacă-și rătăcește (a se citi pune bine și nu îl găsește câteva luni) cardul pentru a n-a oară și trebuie să meargă la cumpărături, o să-l ia pe al meu, dar să nu se-nvețe, copiii ăștia…

Așa am ajuns să aștept să mi se „tipărească“ cardul. Este destul de util să ai acum un card, ca să nu mai atingă în pandemie și Tanti Mița și Tanti Nina restul pe care ți-l dă Tanti Georgica când cumperi pâine.

Ridicarea cardului

Nu a fost mare scofală, l-am luat, mi-a zis să-l activez, iar eu m-am dus acasă, căci aveam teme și eram pe cale să întârzii la ore, iar la bancă deja pierdusem vreo douăzeci de minute așteptând.

Hipermetropia mea…

Am primit pe telefon un mesaj cu codul de activare. Ca orice ființă umană aflată într-o grabă constantă, mi-am zis că-l deschid când o să am nevoie, adică cu bancomatul și cardul în față. Normal că nu mi-am închipuit că există o dată limită – am aflat mai târziu.

Eram la ora de română și telefonul suna în disperare. La numere necunoscute nu răspund de obicei, dar acum închid camera și spun Alo. Drăguțul care m-a sunat m-a luat cu domnișoara H., de mă pregăteam să-i spun că mama nu-i acasă, deoarece nu puteam să mai fiu atentă la ora de română. A spus că este de la bancă, m-a întrebat dacă am avut vreo problemă la activarea cardului – era să întreb ce activare. I-am zis doar că nu l-am activat pentru că nu am avut destul timp. Cu teste la franceză, engleză și informatică într-o singură săptămână, fix la activare mă gândeam, mai ales când nici bani nu sunt pe el.

A spus să-l activez a doua zi și, dacă am probleme, să întreb la bancă. Cum termin orele la 7 seara, trebuia să merg înainte de ore, unde de obicei îmi lăsam loc pentru învățat și un somn bun și odihnitor! Așa că i-am zis mamei să-l activeze. Normal, a uitat cardul meu acasă. (Zilele trecute, când mă îmbrăcasem să plec la bancă, am sunat-o să o întreb unde mi-e buletinul… ca să aflu că este tot la ea în geacă. Să o rog să-mi activeze cardul era deja next level.) Asta s-a întâmplat într-o zi de miercuri și până la urmă am ajuns la un bancomat vineri.

Introduc codul din mesaj în bancomat, prima oară l-am greșit, așa mi-e obiceiul. Am mai încercat o dată, se mișca la fel de încet de parcă era calculatorul bunicii… În final, mi-a afișat: Această operațiune nu se poate efectua. Citesc mesajul primit pe telefon din nou: bla-bla Bun venit! Lalala a se activa până la data de … adică răs-alaltăieri. Atât mi-a fost. Apoi au început mesajele pe grup că testul la engleză este de fapt un eseu pe care trebuie să-l facem noi, preferabil înainte de ore… Fuga acasă, am treabă!

Betty

high angle photo of robot

Photo by Alex Knight on Pexels.com

I-am povestit mamei cearta mea cu bancomatul, m-a întrebat de ce nu am intrat în bancă – n-am avut timp – dar hei, dacă aș fi intrat în bancă, cum o mai cunoșteam pe Betty? Bine, nu știu dacă „o“ cheamă Betty, dar după voce, așa cred…

Caut pe net un număr de telefon pentru Serviciul clienți și în 5 minute și apelez. Mă pregăteam cu un Bună ziua! Ce să-i zic? Că sunt zăpăcită și am ratat data din mesaj? Dar Betty nu avea nevoie de asemenea informații.

– Pentru informații despre card, apăsați tasta 1, pentru tranzacții și lalala, tasta doi…

Erau vreo trei taste care nu aveau ce voiam eu, după ceva timp ajunge și la …și alte probleme apăsați tasta 4. B-I-N-G-O!

BINGO, așa credeam. Dar nu era niciun BINGO, deoarece de la tasta patru m-a condus la alte taste, care nici ele nu aveau varianta mea. Betty tot îmi spunea că am selectat varianta greșită și mă implora să selectez din nou ca și cum viața ei ar fi depins de asta!

Cum Betty continua să mă roage să selectez ceva, am ales să-i închid în nas și să o apelez din nou. Am selectat altă variantă, care m-a condus la categoria detalii despre card. Betty m-a pus pe lista de așteptare.

Un moment cu Betty

Mi-am amintit o scenă din Friends sau Sex and the city, nu mai știu exact, când personajul a fost pus să aștepte ca să vorbeasă cu cineva de la bancă și a cărat telefonul peste tot, toată ziua, ca să-i răspundă cineva. Nu mai este la fel de comic și în realitate!

După primele 10 minute în care Betty mi-a mulțumit pentru răbdare într-un mod politicos de vreo șapte ori, m-am dus și am uns clătitele cu ciocolată. Am mâncat câteva, m-am întors, Betty încă-mi mulțumea pentru răbdare… mi-am spălat un măr, m-am întors, Betty încă-mi mulțumea pentru răbdare… am deschis Netflixul, m-am uitat la un episod, iar Betty încă-mi mulțumea pentru răbdare.

40 de minute mai târziu…

… aud o voce: Alo? Alo, mă auziți? Este cineva? Mai că am sărit ca arsă… O fi învățat Betty cuvinte noi? – Se pare că nu. Era o persoană fizică.

– Este cineva?
– Da-da, mă auziți?
– Da, cu ce pot să vă ajut?
– Nu am reușit să-mi activez cardul.
– Când a expirat?
– Mmm (îmi dădea cu virgulă rău)… păi nu a expirat.
– Am înțeles, dar pe ce dată a expirat?

Cam așa am ținut-o cu tanti Gena, ea credea că mi-a expirat eu eram 100% sigură că nu. O voiam pe Betty înapoi. În final, m-a rugat să-i spun CNP și numele, apoi a declarat: Dumneavastră aveți 15 ani. Îmi vinea să-i spun: No biiip Sherlock, dar am spus un simplu da.

Tanti Gena a declarat scurt că nu se poate discuta cu mine și că are nevoie de mama sau tata.

A doua zi, m-am dus în persoană la bancă și am rezolvat în două minute. Domnișoara de acolo mi-a trimis un alt cod prin SMS, am introdus cardul în bancomat și l-am activat. Deși a fost o adevărată P-L-Ă-C-E-R-E să stau la taclale cu Betty, aș prefera să nu aud de ea prea curând…

Iris H.
Posted in Cu si despre nazdravanii mei.

2 Comments

    • Așa i-am zis și eu, se grăbește atâta să crească, să aibă drepturi, nici nu știe ce „fain“ e dincolo de bariera de 18 ani 😀 .
      Când mi-a povestit… și apoi că trebuie să sun eu… Am râs cu lacrimi. Am sunat și, după 5 minute cu Betty, i-am zis că, din partea mea, poate sta și fără card, să se ducă la bancă, să plângă, să se tăvălească pe jos, nu e problema mea 😀 . A vrut card fără să mă treacă și pe mine la utilizator, să se descurce!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente