Prima oră de arte și abilități la școală, după „marea reîntoarcere“ a fost un pic altfel, sau cel puțin așa am simțit-o eu. Am păstrat din online cât am putut din părțile bune ale organizării orei și trebuie să spun că am constatat cu mare plăcere că realitatea este, în cea mai mare parte a cazurilor, cea pe care am văzut-o și prin camera web. A meritat, spun eu, să insist atât de mult ca cei mici să lucreze singuri, și poate și pentru că au mai crescut, s-au descurcat de minune singurei.
Am păstrat…
… modul de a organiza activitatea. Cu 3-4 zile înainte adaug pe Classroom lista de materiale necesare și lămuriri, dacă e nevoie. La acest proiect, mi-am prins puțin urechile cu silipici, înțeles sclipici, dar bine că s-a rezolvat! Pe lângă alte materiale, vreau să îi obișnuiesc și cu alte tipuri de adezivi. Hârtia o lipim cu lipici solid, dar pentru materiale textile sau de altă natură, lipiciul pe bază de silicon este mult mai potrivit decât aracetul, care se usucă mai greu.
… și modul de prezentare al modelului, prin intermediul camerei web. Având și copii în online, și în clasă, împușc doi iepuri dintr-un foc, însă nu numai asta. Oricât m-aș strădui eu să prezint în fața lor, este dificil să lucrez pe verticală și mai ales greu de văzut chiar și din ultima bancă, cu toate detaliile. Așadar, pentru a fi la fel de ușor de urmărit de toată lumea, am conectat camera web la calculatorul de pe catedră, la rândul lui legat la proiector și cu sharescreen pe întâlnirea Meet de pe tabletă cu cei online și am demonstrat modul de lucru.
Varianta B este să filmez eu acasă realizarea produsului, însă apelez la aceasta doar când procesul este unul de durată – mult de decupat, de exemplu – și pot mări viteza de redare a filmului, astfel încât demonstrația să dureze maxim 2-3 minute.
Ce e greu cu toate restricțiile e că nu te poți duce să îi ajuți și nu poți face schimb de materiale. Înainte tranzacționau diverse accesorii și proiectele deveneau unele de grup. Acum… fiecare lucrează cu ce-și aduce.
De ce nu ne-ați spus ce facem azi?
O altă serie de proteste a vizat caracterul „secret“ al proiectului. Deși îmi place mult să le punem pe bancă și să ne gândim împreună ce am putea realiza – uneori mai greu de ghicit – de data aceasta au susținut cu tărie că, dacă le spuneam că e om de zăpadă, ar fi luat și aia, și ailaltă, sau alt tip de material. Le-am spus că viața nu ne provoacă mereu cu tot ce trebuie la îndemână, trebuie să învățăm să ne descurcăm și cu ceea ce avem, chiar dacă nu suntem mulțumiți. Și atunci improvizezi, găsești o altă soluție, la care probabil nu ai fi apelat dacă ai fi avut nu-știu-ce considerai tu mai util în rezolvare.
Consider că s-au descurcat fantastic. Generația aceasta nu încetează să mă uimească, deși vitregită de contactul uman încă de la pregătitoare, crește tare frumos! Mai jos oamenii noștri de zăpadă, cred că primii pe care îi realizez cu o ninsoare liniștită la fereastră. Când am coborât în curte, cu colajele în mâini, comentau: Doamna, acum avem și fulgi de-adevăratelea pe colaj!!
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024
- Cum am trecut peste primul cadavru - 31 octombrie 2024
- Riglete pentru tablă magnetică, un proiect finalizat - 23 octombrie 2024