După ce-am văzut rezultatul alegerilor mi-am zis că, pentru încă patru săptămâni, sunt deschisă la orice tip de nonsens și stupiditate mai are anul 2020 pe țeavă. Și cred că va trebui să învățăm să ne adaptăm repede, să găsim soluții, căci lumea noastră e pe cale de dispariție și o ciudățenie plină de provocări îi ia încet locul. Abilitatea de a rezolva probleme, văzute ca obstacol între tine și ceea ce îți dorești să ai, se învață în școală și voința necesară să depășești piedica se generează cu ajutorul acelei mici doze de frustrare care îți spune să continui, nu să te oprești, căci va face altul în locul tău.
Ieri pe la 5 și jumătate corectam temele elevilor. Becul începe să fileze a discotecă și moare, apoi aud un urlet de fiară răpusă din camera copiilor. Inițial m-am gândit că iar se rezolvă frățește cine știe ce dispută pe jumătate de metru pătrat încălcat, dar nu… de fapt nu mai era curent. Fiind pe laptop, nu mi-am dat seama, dar calculatorul lui Iris a murit instant. Aleargă disperată, doar ce s-a terminat ora de biologie, dar mai are geografie, mare tragedie, cum intră ea la oră? Ok, intri pe laptopul meu, dar bateria lui nu ține cine știe ce… Oprim toate programele. N-ai TEAMS pe calculator? Doamne-ferește, dar chiar trebuie să am tot?? Ia și instalează repede. Ce parolă ai? (Scurt moment de panică) Într-un final reușim în timp record să intrăm la oră odată cu profa.
Dar… ca să nu se ducă bateria, am dat luminozitatea ecranului pe minim. Ea cum vede să ia notițe?! Am zis ceva ce nu poate fi reprodus fără a fi înlocuit cu bip. Telefonul ei mai avea 10%. Al meu cam jumătate, dar nu voiam să-l fac lanternă, cine știe cât dura povestea… Așa că am recurs la clasica soluție: lumânarea.
Nu puteam să nu râd uitându-mă la ea. Tehnologie de ultimă generație, școală online, conexiune prin hotspot 4G de pe telefon și tu stai și scrii de mână la lumina lumânării… Serile lungi de iarnă de dinainte de revoluție au revenit instant în prezent. Grija să nu te apuce seara cu temele nefăcute era una principală, cum ajungeai acasă, te și apucai. Altfel trebuia să te descurci la lumina lămpii cu gaz, după ce ștergeai bine-bine cu ziar răsucit sticla afumată cu o zi în urmă. Apoi, ne-am modernizat, o baterie de tractor era decor de sufragerie și la ea era conectată o instalație home-made cu beculețe de 12V. Unul, și acum țin minte, legat în vârful unui băț de brad, încă rămas în suport, era pe post de veioză lângă masă, având în spate frumos prinsă o oglindă pentru efect maxim. Multe teme s-au scris așa, însoțite de multe ore de morală că „ne stricăm ochii“ și ce-am făcut amândoi acasă toată ziua până s-a înserat, de nu le-am terminat (ai mei veneau pe la 6 seara acasă)… Da chiar, frate-miu, oare ce făceam? Cred că răspunsul corect e „construiam copilăria“, cea pe care generațiile de azi nu o vor avea niciodată, cu toate gadgeturile lor.
Gluma-glumă, dar a devenit foarte tristă pe la miezul nopții, când căldura de peste zi s-a dus, centrala nu pornea fără curent și clasica „mai punem o haină“ de la sfârșitul Epocii de Aur a fost pusă în practică cu încă 2-3 pături și ce saci de dormit mai erau pe-acasă. Tragedia a continuat aproape de zorii zilei, cu picamerele băieților de la enel la 10 metri de fereastra mea, după ce au constatat defecțiunea și au primit aviz să spargă în miez de noapte, altfel se apucau la 7, nu la 5.
Dimineață am deschis ochii (de parcă dormisem), ca de obicei, înainte să sune ceasul. Am încercat întrerupătorul, nimic. Cuminte, de sub pătură, îi auzeam pe băieți vorbind și din câteva frânturi mi-am dat seama că nu e nicio șansă de curent. Resuscitasem telefonul descoperind nesperat în poșetă bateria externă încărcată, așa că puteam intra pe aplicația de Classroom să anunț copiii că nu facem orele azi și să le dau ceva de lucru, să nu aibă chiar așa o zi de vacanță în mijlocul săptămânii. Apoi am dat mesaj dirigintei copilului cu ore dimineața, să anunț că nu se conectează azi, căci nu avem curent. Pentru cele de după-amiază pregăteam o învoire de la teme, dacă nu avea cum să-și deschidă calculatorul.
Și când ceasul bătea deja spre prânz, aud un Dorel de jos strigând fericit Mergeee, băăă! N-a fost chiar un cade-bă-că-cade, dar venise curentul. Sar repede din pat, scol copiii, Andrei – rupt de tristețe că tot mai prinde câteva lecții, el care spera o zi liberă, Iris, repede-repede să rezolve temele și să le urce până la prânz.
Abia acum am înțeles eu cum e cu școala online în casele fără electricitate: poți vedea tastele laptopului la lumina lumânării, nimic neadevărat!
- Elicopter din benzi de hârtie - 7 octombrie 2024
- Copaci în culori de toamnă - 3 octombrie 2024
- La clasa pregătitoare, în tonuri optimiste - 21 septembrie 2024
Trist , dar adevarat!!!