Uite masca… nu e masca!

Aproape că m-am resemnat cu gândul că începe școala în septembrie față în față. Nu dă nimeni doi lei pe opiniile profesorilor și dacă încerci să spui ceva public, ți se închide imediat gura că ai stat acasă în primăvară, ți-ai luat salariul și n-ai muncit… Iar acum – că nu îți stă gândul decât la măriri salariale pe care oricum nu le meriți, că vrei la școală de lene, să nu muncești în plus online și câte și mai câte. Și e nedrept!

Am citit proiectul normelor puse în discuție pe site-ul ministerului sănătății și le-am dat mai departe și părinților clasei mele, să ne gândim care ar fi, analizând concret la nivelul clasei noastre, provocările. Concluzia e simplă… problema normelor e punerea lor în aplicare. Trecând peste toate detaliile, tabele de curățenie, semnături și contrasemnături de verificare, personal care nu există… ajungi la capitolul „consumabile“, căci oricum ne-am învârti, tot la bani ne oprim. Cine plătește măștile și dezinfectanții pentru respectarea ad literam a celor stabilite pe hârtie? Declarația recentă a Ralucăi Tucan e din seria gura păcătosului adevăr grăiește, pentru cine are, normal, urechi să audă. Oricâtă bunăvoință vor arăta școlile cărora tocmai li s-a transferat puterea de decizie, nu vor putea scoate, ca-n poveste, dezinfectant din piatră seacă. Dacă aceste resurse nu vor veni de la primării…

Ieri m-am dus să-mi cumpăr uniformă. Am ajuns la concluzia că, dacă tot trebuie să spăl zilnic hainele și să le dezinfectez, nu pot supune la asemenea tratament garderoba mea (orice în afară de cămăși) și am achiziționat o uniformă medicală – cu fluturași (dacă mă simt bine cu ea, îmi iau și cu broscuțe și poate aduc și cu smiley!) Deși am dibuit magazinul pe net, am ajuns în cel fizic din București și doamna de-acolo îmi spunea oarecum resemnată că o să ajungem să cumpere părinții și măști și dezinfectant, așa cum au făcut și până acum cu hârtia igienică și săpunul. Am contrazis-o… nu și nu… scrie în norme că vor exista stocuri suficiente…

Văd comentarii în rândul părinților că profesorii sunt supuși, nu protestează și acceptă ce li se impune. Și cam ce ar trebui să fac? Am rate și doi copii, nu îmi permit să rămân fără loc de muncă, deși știu că sunt perfect capabilă să îmi găsesc și altceva, am mai trecut prin asta. Mor de frică să nu mă îmbolnăvesc, căci nu știu cine îmi va avea grijă de copii – părinții mei au și ei o vârstă la care nu vreau să-i expun. O să mă duc dimineața la muncă cu mașina mea, ca să nu mă sui în autobuz să cresc riscul de contagiune, deși un om singur în mașină e contrar tuturor ideilor de comportament ecologic pe care l-am susținut. Îmi iau măști mai scumpe și cu factor de protecție mai mare, iau haine pe care le îmbrac la școală și le dezinfectez, dar voi fi în clasă cu 20 de copii care oglindesc concepțiile părinților. Unii consideră că e inutil, alții că masca nu e pentru ei, în timp ce mai sunt și oameni care vor să respecte regulile și să facă tot posibilul să reducă la minim pericolul de expunere.

Acum aflu că… măștile vor fi, dar nu pentru toată lumea. Sunt curioasă care va fi plafonul de venit pentru a avea dreptul la mască gratuită și cine se va ocupa – și cum – de distribuția acestora. Cu alte cuvinte, pe apucate! Și totuși… dacă vin la școală fără mască copii care „nu au dreptul“ să primească una, ce faci? Îi trimiți acasă?! Masca e obligatorie, dacă îi permiți să intre în clasă fără ea tu ești cel care îi pune pe ceilalți în pericol, conform normelor.

Și în toată nebunia aceasta, ultimii care vor rămâne față în față și vor încerca să depășească momentul sunt elevii și profesorii. Primii… cu același chef de școală sau chiar mai puțin decât înainte, ultimii întrebându-se retoric câte vor mai avea de îndurat. Nu-mi amintesc ca angajarea noastră la catedră să se fi făcut la târgul de sclavi, știu că am dat examen și am învățat pe brânci și că lucrăm în baza unui contract, cu drepturile aferente. Și totuși, pe lângă toate umilințele pe care le înghițim în mod curent, normele ce se pregătesc acum aflu că îmi anulează dreptul la pauză, ferească sfântul ca, după 50 de minute de vorbit la clasă să am nevoie de o gură de apă, de un moment la toaletă sau de 5 minute la aer să-mi limpezesc mintea. Acum… nu mai pot părăsi sala de clasă, căci trebuie să supraveghez copiii care stau „cuminți“ în bănci și eventual mă și clonez ca să pot supraveghea în același timp și păstrarea distanței la toalete. Alți angajatori asigură cel puțin apă angajaților, noi avem (din fericire) apă la robinet și un filtru instalat. Ținând cont că ar trebui folosit la comun, tare mi-e că ni-l scoate… Să vedem atunci ce bem…!! Și noi, și copiii, care își umplu sticlele și de cel puțin 3 ori pe zi. Vor veni de acasă și cu doi litri de apă zilnic? Va fi mai sigură apa de la robinet?

Dacă am lămurit cum e cu pauza și cu apa, trecem la echipamentul de muncă și protecție, pe care tot angajatorul ar trebui să îl asigure. Anul trecut am primit două markere pentru tablă, dar nu și soluție de curățat tabla. Și nici burete. Ce mare scofală, am cumpărat, doar nu era să suflu peste tablă și aceasta să se curețe magic, nu? Materiale didactice… am făcut listă la începutul anului, cred că doar a fost prilej de glume la administrație. Mă gândesc dacă să perseverez și să depun și anul acesta!

Și ajung la măști… Pe care, din câte se aude, ni le vom cumpăra singuri. Când doi îți spun să te culci că ești beat, te întinzi și dormi. De la sindicat a răsuflat că mărirea de salariu anulată ar fi fost destinată achiziției de măști, iar tonul cu care au spus-o ne transforma în niște cerșetori cu mâna întinsă, apoi dinspre minister aflăm că nu putem să fim atât de naivi să credem că vor fi măști pentru toată lumea. Deci, unde e adevărul? Și de ce noi, profesorii, trebuie să fim echipați doar cu mască, iar asistenta care vine în triaj cu salopetă de plastic?

Din ce citesc, chinul cu mască – căci va fi, atât pentru copii, cât și pentru profesori care trebuie să vorbească cu ele – merită doar dacă se menține distanțarea la 1,5-2m și norme stricte de igienă. Fără distanțare totul e degeaba. Iar panoul de plexiglas, dacă e doar pe masă și nu separă complet copiii și nici nu e dezinfectat frecvent, e doar un mod de a mai arunca pe fereastră niște bani. Așadar, stăm bine!

Trăgând linie, ministerul – angajatorul nostru – face ce știe mai bine: întâi încalcă LEN, acceptând și încurajând depășirea la clasă a numărului de elevi stabilit prin lege, ridicând din umeri că asta e. Tocmai ce am avut din toate județele situația școlară… și stăm tragic la număr de școli și săli de clasă. Dacă ar veni cineva acum să spună că programul lui electoral include construcția a câteva mii de școli, astfel încât să nu mai învățăm în două schimburi și să avem 20 de copii la clasă… acum l-aș vota. Dar… noi ridicăm biserici și borduri, nu școli. Și cât de ușor s-ar ridica unele modulare, dacă s-ar vrea!

Aș spune un Doamne-ajută, dar ce-și face omul cu mâna lui, nici dracul nu desface. Cam asta facem noi acum.

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in De-ale casei and tagged , .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente