În plină pandemie, când statul în casă ne scotea din minți, am primit de la Editura Paralela 45 noutățile. Multe din recomandări și-au găsit deja drumul spre voi, Vulcanii însă nu s-au dezlănțuit încă. Și nu pentru că nu mi-au plăcut cărțile… au fost delicioase, am avut toate bunele intenții de a le introduce pe lista de audiții a clasei mele pregătitoare, însă… eu nu sunt actor. Nu am reușit și pace să scap de încărcătura emoțională generată de text, adică nu am fost capabilă să citesc frumos fără să râd în hohote. Mi-a fost imposibil să redau vârtejurile de interjecții amuzante astfel încât să rezulte o înregistrare decentă. Când am tras totuși de mine să înregistrez și am anunțat toată casa să „nu miște“ (cam așa era și la lecțiile online cu copiii), Iris a venit să vadă care e subiectul. A izbucnit în râs… Dacă tu reușești s-o citești pe-asta… și nu vă spun ce promisiune a făcut la finalul propoziției. Oricum nu contează, nu am reușit.
În vacanța de vară a mers la bunici cu verișoarele ei. Nu știu ce nebunie era acolo cu 4 copii, dar sigur după izolare bunicii au fost fericiți. Fetele o adoră pe Iris și, dacă nu i-a ieșit ei planul de activități creative cu mânuțele, cel puțin i-a ieșit cel de lectură. Hotărâsem să „testăm“ vulcanii înainte să vă povestim despre ei.
Înainte de a o lăsa pe ea să povestească cum a fost, vă spun că la Editura Paralela 45 găsiți deja (și puteți răsfoi pe site) primele două volume ale seriei autoarei germane Franziska Gehm, Vulcanii se dezlănţuie! și Vulcanii fac bombe!, urmând ca până spre sfârșitul anului distracția să explodeze din nou cu Vulcanii se distrează pe rupte! și Vulcanii pun ceva la cale!
„Vulcanii se dezlănțuie“ este o serie nouă de cărți pentru copii de la Editura Paralela 45, cu imagini haioase ce dau viață poveștii.
Prima impresie: Vine încă un colet pe numele mamei, ca de fiecare dată mor de curiozitate și trebuie să îl desfac, musai trebuia să știu si eu ce cărți au venit. Într-adevăr, nu erau pentru vârsta mea, dar aveam în plan încă o excursie la bunici cu verișoarele mele, așa că aveam nevoie de lecturi potrivite pentru ele.
Mă uit. Printre cărțile venite, coperțile cu cei doi monstruleți colorați mi-au atras atenția și deschid la un dialog aleatoriu. Nici nu încep bine să citesc și râd. Am decis că Vulcanii sunt cărțile potrivite pentru vacanța la bunici. Aveam o singură problemă… trebuia să le citesc fetelor fără să râd… și nu știam dacă pot.
Povestea de seară: Nu intenționam să le citesc chiar din prima seară, dar bunica deja era panicată, trecuse de ora 10 și Copii nu dorm???? Cum așa, că doar e vacanță… În final, m-a chemat pe mine ca să „le liniștesc“: verișoarele mele dragi se hlizeau înainte de culcare (din punctul meu de vedere era un lucru normal), iar eu, ca o fată „matură“, m-am alăturat nebuniilor lor înainte de culcare. Dar o privire plină de „înțelegere“ de la bunica a fost de ajuns ca să mă maturizez mai repede. Am făcut o înțelegere cu ele pentru câteva capitole.
Reacția fetelor: Cartea are și un fel de prefață, am început cu ea, le-a captivat din prima pentru că este diferită de celelalte cărți pe care le știau. Firul narativ a fost ușor de urmărit pentru amândouă, chiar dacă nu am citit toată povestea în aceeași seară. Râdeau, comentau și puneau întrebări pe baza imaginilor și poveștii în sine. Nu știam ce povești au mai ascultat verișoarele la culcare, dar Ami mi-a spus că este diferită și îi place. Trebuie să spun că Vulcanii nu prindeau viață doar în timpul nopții, ci și în timpul zilei, comparau ce se întâmpla cu aventurile vulcanilor.
Reacția bunicii: Bunicii mei sunt ca toți bunicii, unele lucruri noi nu le convin. Ca public, eram obișnuită doar cu cele două verișoare (5 și 8 ani), dar de data aceasta, nu știu de ce, bunica a stat ca lipitoarea lângă noi. Nu mai puteam să aplic metodele mele de distracție că „făceau prea multă gălagie“, nu mai puteam să joc ce jocuri voiam cu ele pentru că „se puteau răni“. Așa că nici nu vă puteți imagina reacția la povestea vulcanilor.
Într-adevăr, nu s-a luat personal de mine, dar nici ochi dulci nu îmi făcea. O vedeam cum se uita la mine când citeam povestea, ceva asemănător cu „nu cred că este o poveste potrivită“, dar timpul trece, copii se schimbă, poveștile se schimbă, bunica nu. În plus, dacă mă oprea din cititul poveștii, ea ar fi trebuit să se ocupe de ele, asa că a fost win-win situation.
Cartea în sine: Acțiunea prezintă o prietenie dintre doi monstruleți cu care familiile lor nu sunt de acord, un fel de Romeo &Juliette adaptată pentru copii, fără otravă si morți înspăimântătoare, dar cu un umor potrivit varstei 4-8 ani (sau 14 în cazul meu).
În primul volum, cei doi prieteni nu mai pot ajunge unul la celălalt deoarece podul dintre ei se rupe – locuiau pe maluri diferite, iar ei trebuie să găsească o soluție. Cu ajutorul cunoștințelor celor mai în vârstă, cei doi găsesc în final găsesc una. Din al doilea volum nu o să dau detalii, dar mie personal mi-a plăcut mai mult, apar mai multe personaje, fiecare cu tipologia lui, caractere pe care le întâlnim zi de zi, transpuse într-un mod haios.
Recomandări la lectură: Nu vă grăbiți să terminați cartea. Autorul lecturii poate să comenteze pe marginea poveștii, să adreseze ascultătorilor întrebări („cum îl cheamă pe prietenul lui…“, „ce bijuterii are…“, „cine este mai moroconos dintre… și dintre“, „ce culoare are..“ etc.). De asemenea, vorbiți cât mai mult cu cel care ascultă despre subiect. Intonația pe care o folosiți să fie cât mai diferită pentru fiecare personaj.
Iris H.