Ideea de „teleșcoală“ se pierde undeva în negurile copilăriei mele și, de ce să nu recunosc, chiar îmi amintesc de ea cu plăcere. În acele timpuri în care mă consideram norocoasă că am televizor color, să ai șansa să înveți o limbă străină auzind pe cineva „citind“ era o ocazie extraordinară! Așa am învățat primele cuvinte în engleză, căci de profesori calificați în școala generală nu am avut parte.
Apariția internetului a cam scos din grila televiziunii această variantă de educație la distanță, nu își mai avea rostul. Cine dorea, avea alternative la îndemână. Ideea e fost resuscitată în pandemie când, pentru copiii care nu au avut norocul de a avea profesori dedicați sau mijloace tehnice de conectare, erau reluate lecțiile necesare pentru evaluarea națională și bacalaureat. Nu știu care e măsura în care au răspuns nevoii copiilor, știu însă că îmi trezeam conștiincioasă copilul să nu rateze „ceva în plus“ față de ce făcea deja. Concluziile ei, după câteva emisiuni: puteau să se renunțe la reclamă, din jumătate de oră rămâneau vreo 20 min și puteau găsi niște profesori cu ceva mai multă carismă pe sticlă. Apoi mi-a zis că sunt lucruri pe care deja le știe. Ce o deranja? În primul rând, nu era interactiv, era doar o înregistrare a profesorului. Schimbau profesorii și fiecare era diferit, „o atmosferă nasoală de nu-ți vine să mai faci nimic“. Profei de mate nu i-a mers pen-ul și a chemat pe cineva, deci cam cât de pregătită era pentru ceea ce făcea în fața copiilor? De fapt… de ce nu s-a tras dublă, că doar era film, și să se scoată această eroare? Apoi, era prea simplu față de ce făceau la școală, prea ușoare față de ce trebuia, deși nici examenul nu a fost prea greu. Testele propuse de la minister – nu le-au terminat, la televizor ajunseseră la 6, la școală la 25 (și îmi amintesc că am printat parcă până pe la varianta 40…). Poate mai multe emisiuni ar fi ținut ritmul pentru cine avea nevoie. Mai mult, nu terminau nici testul întreg de explicat într-o emisiune. Nu puteai pune întrebări decât după și răspunsurile veneau târziu, dacă veneau. Partea bună a fost că le-au înregistrat și le-au pus pe youtube, nu mai trebuia uneori să te trezești.
Ca să completez, am întrebat-o și pe colega lui Iris cum a fost experiența la teleșcoală. Eu mă trezeam și stăteam acolo cât mâncam, că mă certa mama dacă nu uitam, stăteam pe insta[gram] până se termina, apoi mă duceam și făceam testele mele. Sau stăteam cu colegii pe telefon și comentam ce spunea. Și diriga, și profu de mate, ne întrebau la fiecare oră de după-amiază dacă ne-am uitat. Ieșind însă din bula mea, sunt conștientă că sunt și copii pentru care acestea au fost singurele lecții, însă tocmai conștientizând această realitate, a lipsei dispozitivelor, ar trebui luate măsuri.
Pe mulți i-am auzit spunând că e posibil să nu ai calculator, dar să ai televizor. Sincer, de când nu mai poți scoate trei sârme la fereastră ca să prinzi TVR1 pe televizorul cu lămpi al bunicii, printr-un miracol încă funcțional, mi se pare că a susține că toată lumea are acces prin cablu tv și își plătește conștiincioasă abonamentul e mult… Mai bine ar face o emisiune radiofonică, e mai ieftin, emiți tot timpul. Un radio-amator, un telefon, și sigur ai mai multe șanse de interactivitate.
I-am admirat mereu pe părinții mei în momentul în care făceau planul unei achiziții pentru familie. Erau mereu oferte ieftine, la magazinul din localitate, second-uri aduse de prin occident. Însă în ceea ce privește aparatura, opinia lor era că suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine. Cumpărau mereu aparatul nou, cu cele mai bune recomandări, chiar dacă veneau după el la București. Tot de la ei am învățat să nu apelez la improvizații, să fac lucrurile bine din prima sau să mai aștept până o pot face cum trebuie. Poate de aceea mi se pare atât de absurd ceea ce se întâmplă acum. Soluția e simplă, dar costă. Se improvizează masiv, se cârpește pe ici pe colo, încercăm să mergem și așa, deși e clar că ne scufundăm.
Ca să rezum, scopul ministerului este să facă școala online nu doar funcțională, ci și de calitate. A realizat că oamenii pe care îi are în subordine nu sunt pregătiți și nu se descurcă. Însă o lecție simplă spune că, dacă vrei să înveți să mergi pe bicicletă, trebuie întâi să te sui pe ea. Cam la fel e și cu calculatorul. Indiferent ce argument mi-ați aduce, ca să știi să îl manevrezi trebuie să apeși tu, cu mânuța ta, butonul de power. Nu vei învăța să mergi pe bicicletă uitându-te la cursele de ciclism. Să spui că sunt profesori care nu au cum să învețe altfel decât de la televizor nu arată decât incompetența celor care susțin acest lucru. De ce nu te-ai dat peste cap ca până în momentul acesta, 13 august 2020, să te asiguri că toți profesorii au primit dispozitive și apoi, din partea mea, poți face și teleșcoală, dar zău că nu e nevoie să consumi banda la tv ca să justifici contribuția esențială a televiziunii naționale la dezvoltarea neamului, de-asta fiind susținută de la buget. Poți face învățământ asincron, pui resursele disponibile pe site-ul ministerului și fiecare studiază în ritmul lui. Căci așa spunem și despre copii, toți pot reuși, dacă învață în ritm propriu și ai răbdare cu ei.
Ceea ce se face acum cu teleșcoala, pentru cei care nu au dispozitive de a exersa (există astfel de oameni, așa spune în argumentul emisiunii), e ca la orele de TIC pe care le fac mulți din copiii din gimnaziu și chiar liceu când învață să folosească calculatorul fără să fie lângă unul. Din acest punct de vedere, emisiunea va avea succesul garantat, doar vedem ce bine se descurcă copiii după asemenea lecții în absența materialului didactic, nu? Mai jos este un desen de acum patru ani din caietul lui Iris. Oare cu ce ajută dacă în timpul emisiunii de la tv vor rezulta astfel de schițe? Tatăl meu a învățat la 60+ să utilizeze calculatorul luând notițe, scriind efectiv în cuvinte pe ce apasă și ce se întâmplă. Chiar merge să înveți așa, de la tv, cum să faci lecții online? Sunt sceptică…
Am participat miercuri, 12 august, la maratonul google – Back to school-Anywhere School. Spunea o doamnă din Finlanda, Anneli Rautiainen, că la ei funcționează „tutor-teacher“. Patru zile profesorul lucrează la clasă, cu copiii, apoi o zi cu colegii, fiecare îi învață pe ceilalți ceea ce știe el în plus să facă. Nu contează că e vorba despre Finlanda, că era șefa departamentului de inovare în educație… mai ales în ceea ce privește tehnologia și școala online așa ar trebui să se întâmple peste tot. Am rămas pe gânduri…
Aștept cu nerăbdare să văd ce va fi. Îmi doresc să fie ceva util pentru că e păcat să pierdem timp și resurse aiurea. Însă până atunci vă las să urmăriți, mai jos, conferința menționată. Chiar merită, dacă vrem să vedem ce fac și alții. (Peste pauzele lungi puteți sări cu mouse-ul, chiar dacă se terminau mai repede prezentările, următorul speaker intra mereu la ora stabilită.)