Un nebun aruncă o piatra în baltă…

… și zece înțelepți n-o pot scoate!

Cam aceasta este morala acestei săptămâni heirupiste la nivel de minister al educației din minunata noastră țară. Țărișoara noastră, în care toate sunt la superlativ! În „prima zi de școală“ ne-a lovit pe toți ordinul de ministru care decreta: gata cu joaca, de acum totul e obligatoriu, vrei-nu vrei, mergi la școală. Eu nu mai am putere să plâng, simt că nu m-aș liniști, de fapt aș consuma niște energie de care avem nevoie să #rezist.

Am crescut într-o comună ca multe altele de la noi, dar înainte de ’89, cât am locuit acolo, erau două școli primare, una avea și gimnaziu, ba chiar până la clasa a X-a, cu două rânduri de clase. Nu aveai voie să lași repetenți, școleai tot satul. Ca prin multe sate, frecvența la școală era proporțională cu comunitatea căreia îi aparțineai. Cu cât mergeai mai mult spre minorități, cu atât dădeai mai rar prin bancă. Totuși, nu puteai să raportezi la partid că nu vin la școală, trebuia să „se facă ceva“. Și se făcea comisie de la școală, diriginții cu lista de absenți și adrese, directorul, milițianul, și mergeau din casă în casă să îi scoată de sub pat, de sub plapumă, să îi „motiveze“ eficient și să-i aducă în bancă. Îmi amintesc entuziasmul părinților mei când mergeau în astfel de expediții, dar și savuroasele povești de după. Pentru că aceste aventuri se lăsau, bineînțeles, cu tot felul de ocări, din acelea de ai frigiderul plin tot anul cu cărniță, înțelegeți voi.

Când am văzut fabulosul ordin 4135 fix la aceste scene m-am gândit. Vor-nu vor, trebuie să fie prezenți la școală. Doar că acum n-ai ce să-i faci, dacă nu are cu ce, nu are. Și dacă îi dai, nu știe să folosească. Chiar cred oamenii ăștia că, dacă n-a pus mâna în viața lui pe o tabletă, un copil se va descurca fără să fie cineva lângă el să îi arate?? Dacă și noțiunile de engleză sunt firave, e un coșmar. Numai cine nu a învățat vreodată pe altul să lucreze la calculator nu știe ce înseamnă și câte întrebări pot apărea.

Dacă părinții au apucat cât de cât să protesteze, cred că urmează, sincer, să se răscoale, mai ales cei care au doi sau mai mulți copii și posibilități medii sau reduse. Toată lumea vrea ore, intervalele se suprapun, aparatura e insuficientă, primele trei zile de școală, atât cât am luat pulsul prietenilor cu copii, au fost un coșmar. Dacă aș putea, aș pune-o pe doamna ministru la un „schimb de mame“ câteva zile cu una din prietenele mele, profesoară cu 4 copii. Nu cred că poate face nici măcar un efort de imaginație să pună pe hârtie programul zilnic! (De câte ori îmi e greu, mă gândesc la tine, draga mea! Eu n-am motive să mă plâng!)

Piatra scufundată

Obligatoriu sau nu, ca profesor tot aia e. De când am intrat în carantină am fost convinsă că e pe termen lung și, după o săptămână de „consolidări“ am trecut la treabă. Sunt ușor în urmă cu planificarea mea de la începutul anului, dar nu îmi fac probleme, recuperez. Așa cum fac și la școală, unde mă țin cu dinții de orar, contrar obiceiurilor de a sări peste anumite discipline la ciclul primar, așa am făcut și online, trei – patru activități pe zi, cu propuneri opționale pentru cei care își doresc mai mult. Da, sunt copii care simt o plăcere deosebită să rezolve, să coloreze, aceasta e satisfacția lor. Dacă la școală era de multe ori o dorință să lucrez diferențiat, online mi-a ieșit.

Însă „obligatoriu“ a însemnat că, pe lângă activitatea mea normală, ministerul vrea dovezi, hârtii (virtuale, ce-i drept), evidențe… Nu mi-e greu să mut din planificare temele într-o condică cu copy/paste, să fac alt tabel, să scriu câți au fost prezenți la o activitate într-o zi. Dar pentru alții este, căci ochii nu merg așa ușor de la ecran la taste, ochelarii te obosesc să schimbi focusul atât de repede, abilitatea de a lucra cu programe diverse e limitată. Din punctul acesta de vedere, „comisia de tăiat hârtii” ar putea înceta să existe, nu își mai are sensul.

Însă mă gândesc că, dacă noi, profesorii, facem aceste evidențe în word, le trimitem directorilor, care stau și primesc, de la o școală mare ca a mea, cu 72 de clase, tot weekendul centralizează, ca să trimită luni la minister, de unde să se anunțe cu pompă mare pe tv 75% prezență online. Și niște zeci de mii de oameni au muncit inutil acasă două zile… Și o să fie destui să spună că „își primesc salariul”, sunt plătiți pentru asta, să nu mai comenteze! Să nu uităm că suntem profesori, nu operatori pe calculator!

Am auzit pe mulți spunând că profesorii ar trebui să protesteze. Cum să protestezi, cât timp îți iei salariul?! Te faci frate cu dracul să treci puntea. Ceea ce hotărăște ministerul să ne pună în spate, folosindu-ne bunurile personale, nu mai este bătaie de joc. Este un abuz. De abuzuri ar trebui să se ocupe sindicatele, dar în învățământ… nu știu ce fac. Mă aștept la ieșiri în masă din sindicat după revenirea la școală, măcar dacă tot suntem la mâna „patronului“, să ucidem și speranța că ne va cere cineva drepturile vreodată.

Ar fi o soluție să spună ca profesorii să se întoarcă la școală, să țină lecțiile de acolo. E o glumă foarte bună, ei știu mai bine de ce nu o spun. Pentru că nici școlile nu au cu ce… Foarte mulți mergem și la școală cu calculatoarele personale… Calculatorul meu din clasă e unul vechi. Anul trecut, când făceam petrecere și un părinte lega boxa la el, m-a întrebat cum mă descurc cu râșnița asta la lecții… Am de ales? Atât am putut să duc eu de acasă. Doar nu era să îl duc pe cel nou! Proiectorul e al părinților, la fel și imprimanta. Primăria a montat… prize!! Prelungitorul e de-acasă, normal, la fel ca și stick-ul de net cu care mă chinui în fiecare zi, căci abia merge netul – zonă de București cu acoperire proastă la digi, ce să fac… Stick plătit, normal, tot din buzunarul meu, că doar nu poți face cerere să îți dea de la primărie, nu? De la școală nu cred că aș putea face vreo lecție video, căci nu am net prin fibră optică, cum e acasă…

Și, în aceste condiții, ceri tu, minister, lecții… Ca să pot ține o lecție simplă, am nevoie de două ecrane. Pe unul țin copiii, să îi văd când ridică mâna, să le citesc, dacă pot, pe față, nedumerirea. Pe celălalt monitor rulez prezentarea pe care le-o arăt cu sharescreen. Luna trecută am descoperit că pot scrie pe ea în timp ce prezint. Nu știam, că nu am avut nevoie până acum. La școală folosesc prezentările gata animate. Nevoia te învață cea mai bună lecție!

liveschool profesor acasa

Dar, ca să scriu, am nevoie de tableta grafică, cu mouse-ul nu pot (sau nu pot să le arăt așa ceva copiilor, ca model). Și așa ies niște litere și cifre chinuite… Camera video externă e moft, căci cea de la laptop e slabă rău, și m-am gândit că, la un moment dat, dacă voi putea ține lecții de la atelier, să pot să pun o cameră care să prindă tabla… Laptopul nu a fost „decât“ vreo câteva mii de lei, dar așa e când nu vrei să îți iei logan în domeniu, tableta și ea vreo câteva sute, nu mai vorbim de softuri și alte povești românești…

Supraviețuiesc, deși nu e ușor, dar câți pot, realistic vorbind, să facă asta?? Eu zic să lăsăm piatra aceea pe fundul lacului, să o scoată cine a aruncat-o, decât să murim înecați în misiune imposibilă. Facem ce e omenește posibil, cu ceea ce avem, ne gândim de două ori și cheia nu e să te compari mereu cu ce fac alții (doar să înveți de la ei), ci să faci tu mâine mai bine decât ai făcut azi.

Cristina H.
Posted in De-ale școlii and tagged , , , , .

2 Comments

  1. Imi plac casetele de pe ecran în care nu ai pus bulină… e ca la școală, nu? Se mai plimbă un pic…
    Nu înțeleg cum ai două ecrane, sunt două calculatoare?

    • Da, mai pe sub bancă, mai pe la toaletă… :))
      Nu, e un monitor separat. Îl leg la laptop cu cablul lui cu care se leagă la pc, ca și cum aș pune proiectorul.
      Setez la opțiunile de „Display” – „Extended monitor”, și e ca și cum aș avea unul mare și lat. Te obișnuiești mai greu cu mutat mouse-ul și ferestrele de pe un ecran pe altul, dar e fain să ai atâta „spațiu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente