Să mă reîntorc la școală… să nu mă reîntorc…

Circulă (iar) variante despre reîntoarcerea la școală și unele ar candida cu succes pentru rubrica „Un zâmbet pe 16mm“, dacă ar mai fi de actualitate. Adică (tot) mi se pare incredibil cum nici în al 13-lea ceas cei care se fac că ne conduc nu vor să recunoască realitatea din școala românească: nu suntem capabili să deschidem în siguranță! Putem deschide doar din inconștiență… ca să nu-i zic din prostie.

Sunt însă câteva probleme care se pot rezolva și românește, fără să ne batem cu pumnul în piept că suntem minunați. În străinătate s-ar numi fraudă, dar dacă noi atât putem…

Clasele terminale

Reîntoarcerea copiilor de clasa a opta și a douăsprezecea la școală seamănă cu imaginea câinelui care se învârte în jurul cozii. Dacă se întorc și se îmbolnăvesc, ratează examenul. Dacă aleg și nu se întorc, nu li se încheie situația și nu pot intra în examen. Oricum o dai, tot nu pică bine…

Întâi să meargă la școală profesorii, o săptămână. Clasele sunt libere, distanțare socială câtă vrei. Să ia la puricat cataloagele, să facă un efort de memorie, să vadă cine are deja două note, cine nu, să comunice cu clasa și să ia o decizie. Hai să fim serioși, cine nu a trecut măcar o dată prin „Gigeluș, ai un 7. Ți-l dublez sau te ascult?“ Acum ne-am găsit să fim corecți? Faci situația, le-o comunici copiilor și cine e nemulțumit sau nu are ce dubla să vină la școală în ziua X, ora Y, pentru rezolvarea situației la disciplina ta… 15 discipline, în 3-4 zile terminăm. Dacă te ambiționezi nițel, dublezi și media de pe primul semestru.

Normal că onor ministerul nu va aproba în veci oficial astfel de practici. Dar cum le tolerează de atâția zeci de ani, incapabil să reformeze eficient sistemul, să plutească în continuare pe norișorii roz, să viseze unicorni și să închidem anul acesta cum o fi, dar sănătoși!

Alte clase…

La alte clase se poate aplica cu succes aceeași rețetă. Chemați și ei pe rând, ca să nu se aglomereze sălile, azi a cincea, mâine a șasea, mai un proiect, mai un desen și un referat și, dacă vrei, poți. Stau 10 în clasa asta la geografie, 7 dincolo la istorie, și tot așa, până toată lumea are mediile cu roșu trecute în carnet.

La cei mici e chiar mai ușor, oricum la ei moda cu „Fb pe linie“ poate continua. Și cum media de pe semestrul al doilea e și media anuală, tot poporul o să fie în extaz, ca niciodată. Sau dublezi media de pe primul semestru, ca să fie mai aproape de realitate, ori o poți mări, dacă ai constatat o evoluție pozitivă în lunile de școală de la începutul anului sau, cine știe, s-a remarcat printr-un efort deosebit la activitățile online. Oricum, poți lua o decizie care să nu implice riscuri inutile pentru copii. În fond, îi ai și anul viitor, recuperezi din mers sau, după o practică iarăși bine înrădăcinată, în orele de arte și muzică…

Dilemă:

De ce se reîntoarce la școală clasa pregătitoare? Ce are de încheiat?? Doar de dragul de a plimba inutil niște copii? Oricum au făcut bună parte din alfabet, oricum îl reiau în clasa întâi, la matematică au ajuns sigur până la 20 și oricum până la 31 era forțat, mai bine mergi direct până la 100, tot în clasa întâi. Ceea ce pierd cu adevărat la capitolul rutine și adaptare nu vor recupera în niciun caz la doi metri unul de altul și cu cineva pe capul lor să nu se atingă și la toate să se adauge regulile pe care, cu siguranță, nu le pot respecta la 6-7 ani.

Și ca să fie cu totul inutil, imaginați-vă piticii aceștia, la 30 și ceva de grade, în săli fără aer condiționat, vara, încercând să… facă lecții! Să stai cuminte pe scaun, să nu te joci, să fii atent, când picăturile se scurg una după alta pe spate, pe burtă, pe față. Dacă mai au și măști, e perfect! Ce joc amuzant: să poți imita tot felul de păsărele și să nu vadă doamna cine „face“, nu? Dar ține orice copil mic în căldură, cu un grad ridicat de disconfort, și cere-i să-și facă „datoria“. Ți-ai găsit!

Realitatea…

Realitatea e că, dacă vrei, poți. Poți închide anul închizând ochii. La ce dezastru e în învățământul românesc, ne-a găsit tocmai acum să ne consultăm conștiința.

Realitatea e că trebuie să organizăm evaluarea națională, e exclus să dai de-acasă. E un examen cu o miză atât de mare încât la un popor așa needucat ca al nostru și lipsit de valori, să vorbești despre corectitudine e… de râsul curcilor. Cam la fel și cu bacalaureatul.

Revenind la curățenie & dezinfecție, nu avem suficient personal auxiliar; în ianuarie și februarie ștergeam eu băncile dimineața, cu cif adus de-acasă; nu are cine să spele toaletele, darămite să dezinfecteze toată școala de câteva ori pe zi… Măști vom avea, probabil câte una de persoană pentru toată perioada. Adică, așa cum am primit un săpun lichid abia în semestrul al II-lea, vom primi o cutie de măști în cancelarie. Își va lua fiecare câte una, poate două, cu care va trebui să ne descurcăm cât o dura școala. Că… ni s-a dat, nu? Și dacă nu ne convine, să ne cumpăram singuri. Care drepturile angajaților? Că tu, angajator, trebuie să îmi pui la dispoziție tot ce e necesar ca să îmi fac treaba? Așa cum venim de-acasă cu materiale, suntem destul de fraieri să o facem în continuare. Dar avem curajul să nu ne ducem la ore dacă nu găsim în școală măști și dezinfectant? Să nu intrăm dacă nu e iz de clor? Părinții au curaj să își ia copiii acasă sau disperarea îi va face să îi lase, în orice condiții?

Prea multe întrebări și prea puține răspunsuri!