Stă pe noptieră de mai bine de două luni de zile și tot așteaptă să îi vină rândul. Dacă am intrat în vacanță, m-am relaxat un pic după câteva săptămâni nebune și am apucat să citesc. Poate că așa e soarta, sau poate că unele lucruri au rândul lor, poate că e absurd să cred că există un fel de coincidențe mai mult sau mai puțin fericite, dar cartea este despre un băiat ce suferă de imunodeficiență severă și trăiește de 11 ani într-un salon construit pentru el într-un spital din Londra. Pentru el, „afară“ e un termen abstract, ceva ce poate explica doar pe baza a ceea ce vede de la fereastră și a relatărilor celorlalți. El nu poate ieși afară pentru că nu are deloc sistem imunitar, orice îl poate ucide. Și-a petrecut aici întreaga viață, de la vârsta de două luni. Și-a pierdut părinții într-un accident auto stupid și nu a putut nici măcar să își ia rămas bun, căci nu putea ieși. Tot ce mai are pe lume e o soră și bunicii, pe care îi pierde treptat, iar singurii cu care vorbește, zi de zi, sunt asistenții și doctorii din spital. În fața lor și a celor ce îl cunosc, el este un super-erou, inspirat de Spider Man și Super Man, un super-erou al fiecărei zile din viața sa.
Coincidență sau nu, pe parcursul a 300 de pagini i-am ținut de urât, căci a sta închis între patru pereți, a nu avea dreptul de a alege să iasă, a percepe cu totul altfel pericolul ce îl pândește afară, nu e ușor de gestionat și poate acum mai mult ca niciodată am empatizat cu personajul mai mult decât în altă situație. Alături de el trecem prin toate… prietenie la distanță, școală la distanță, cu lecții înregistrate sau profesori live, familie pe care nu o poți vedea atunci când ai mai multă nevoie, pentru că, nu-i așa, a fi izolat de restul lumii nu înseamnă că lumea se oprește în loc, că nu trebuie să te pregătești pentru acel moment când vom avea, din nou, voie să ieșim.
E deja al doilea volum din seria Gama Imago care capătă o legătură cu realitatea pe care o trăim și sunt sigură că la ora la care a ieșit de sub tipar nimeni nu avea nici cea mai mică idee ce va urma și că acum, când i-am răsfoit povestea, fiecare dintre noi stă într-o bulă de izolare. Însă e o lectură plină în cele din urmă de optimism, căci niciun moment Joe nu încetează să creadă că doctorii vor fi capabili să găsească un tratament și că, în cele din urmă, restricțiile sale vor lua sfârșit și va putea avea parte de ceea ce și-a dorit mereu, să respire aer, nefiltrat, nepurificat. Într-un fel sau altul, e ceea ce ne dorim și noi.
Volumul este disponibil în librăria online a editurii Gama sau la elefant, eMag, cărturești, libris, diverta, librarie.net, bookcity.