Fluture: forme spontane obținute prin îndoire și presare

Zilele dedicate insectelor nu aveau cum să rateze și realizarea unui fluture cu aripi (aproape) identice. În ziua în care am hotărât tema m-am apucat să caut pe net un filmuleț care să explice exact ce au de făcut, însă după câteva încercări și timp pierdut m-am enervat. Ba nu se vedea bine, ba nu era ce căutam eu, așa că am chemat-o pe Iris să îmi dea o mână de ajutor. Acuarelele mele erau la atelier, noroc că, întâmplător, ale ei erau acasă. Cu un entuziasm fantastic – se vede din film cam unde era nivelul chefului ei de pictură la ora aceea târzie, a executat întocmai instrucțiunile din punct de vedere al tehnicii.

N-am comentat, căci nu mă apucam să caut calul la dinți, dar tot ea a venit cu observațiile: Lasă, mai bine că nu e prea frumos. Copiii înțeleg ce au de făcut și al lor sigur va arăta mai bine! Așa se vor simți minunat! Ei sunt oarecum obișnuiți să le arăt un film cu ce urmează să facem, de multe ori la școală procedez la fel pentru etapa de demonstrație în lecțiile de arte. Le arăt imaginile, comentăm, îl revedem, ne apucăm de lucru în timp ce filmul rulează, astfel încât cine simte nevoia să revadă instrucțiunile, sau nu mai știe cum să continue de-acolo de unde a rămas, se poate uita oricând.

Cert e că Iris a avut dreptate. Ceea ce au reușit copiii mei e cu adevărat impresionant.

Fluture: forme spontate obținute prin îndoire și presare

Fluture: forme spontate obținute prin îndoire și presare

Mai mult, am apreciat foarte mult acolo unde nu existau acuarele și s-a improvizat cu diverse materiale cremoase de prin bucătărie, cum ar fi ketchup și muștar. Până la urmă, creația este unicat. Scopul era obținerea de forme spontane, nu? Care, privite în ansamblu, să creeze impresia unui fluture. A îndoit coala pe jumătate, a presat, qed.

Am ajuns la concluzia că această perioadă ne va pune în situații noi, de a căuta soluții alternative pentru provocările pe care le primim. Sigur, calea cea mai ușoară e întotdeauna cea indicată în rețetă. Dar… dacă nu ai, ce faci? Te lași păgubaș sau cauți o soluție? Înveți că soluția unei probleme nu este neapărat să dai fuga la magazin și să cumperi un anumit obiect. poți improviza, poți recicla, poți căuta o altă cale. Am mai avut teme: să confecționezi o tobă dintr-o conservă și un balon (balonul a fost înlocuit cu o pungă bine întinsă), să construiască o morișcă (suportul a fost o antenă telescopică).

Cred că vom câștiga și la capitolul autocontrol. Dacă nu se poate acum, înveți să îți amâni sau anulezi plăcerile. Parcă prea aveam totul la dispoziție, când și cum vrei noi, prea ne obișnuisem că lumea se învârte în jurul nostru.

Cristina H.
Posted in Ce pot face doua maini dibace, De-ale școlii, Proiecte de primăvară, Școlarii mei and tagged , , , , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente