Toporul și pădurea sau ministrul și profesorii

Uneori îmi spun că cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla e să ajungi pe fundul apei, căci de acolo nu ai cum să mai cobori. De acolo îți iei avânt și ieși la suprafață. După ce ne-am scufundat abramburește cu stil, parcă primisem o gură de oxigen și o mulțime de speranțe s-au aprins văzând că în sfârșit nu avem la ministerul „educației“ nici un universitar, nici un paralel, nici un genunche, avem unul „dintr-ai noștri”. Nu sunt singura care a sperat că, gata, ne ridicăm la suprafață și respirăm normal. Înțelepciunea populară trebuie însă apreciată zi de zi: să nu zici hop până nu sari. Cam așa și noi, ne-am bucurat și am jubilat prea devreme.

Sfârșitul acestei toamne a fost marcat de succesul campaniei de definire a bullyingului și de menționare a acestuia în lege. Aceasta a și fost promulgată (dar încă aștept cu nerăbdare normele ei de aplicare). Totuși, oricât de apreciat ar fi succesul acesta, mai e mult până departe, căci în nicio discuție nu am reținut să fie menționat, în spațiul școlar, bullyingul pe care părinții îl exercită asupra profesorilor sau cel care există chiar între profesori, căci invidiile de cancelarie (mai mult sau mai puțin alimentate politic ori ierarhic) nu sunt ceva rar. Ambele forme menționate puțin mai sus vor înregistra, în curând, forme aberante, după cea mai josnică agresiune pe care mi-a fost dat să o văd, dar la care nu m-aș fi gândit în vecii vecilor!

Elevii filmează regizat profesori umiliți în ore, părinții înregistrează, în clasă avem sisteme de monitorizare, dar să te duci tu, ministru, cel care se presupune că ar trebui să fie imparțial, să judece la rece, să ia decizii în interesul tuturor actorilor implicați în educație și să te dedai la un comportament nelegal, doar pentru a da „sânge“ poporului însetat de victime crucificate… ne arată doar că tot nu ne-am învățat lecțiile lăsate moștenire de înaintași. Toporul politic și-a căpătat exact coada de care avea nevoie.

Dacă domnii „jurnaliști“ o filmau de doamna coborând din mașină, intrând în școală, deschizând imediat prima clasă (deși nu ai voie dacă nu există sesizări ce trebuie verificate), poate că mai exista o scuză. Dar să asculți la ușă, să aștepți să schimbe tonul ca să dai fix atunci buzna… mi se pare doar o dovadă de micime umană, de scopul scuză mijloacele sau orice altceva.

Nu știu cât vă amintiți din istoria Romei de plebei, musai să fie „fericiți și sătui“. Bani pentru plebe, spectacole crude în Colosseum, jocuri întinse pe sute de zile, doar pentru ca politicienii să aibă susținerea publică necesară. Exact asta a început acum, o vânătoare de vrăjitoare care să sature votanții însetați de dreptate. Pentru că, nu-i așa, profesorii sunt victime sigure, ăia fraieri și tăcuți care, de la revoluție încoace, n-au fost în stare să rupă pisica în două și să facă o grevă decentă pentru drepturile și statutul lor, punând în aplicare amenințările de înghețare a anului școlar. Pentru că, nu-i așa, tot ei se gândesc „Cu ce sunt vinovați copiii? De ce să sufere ei?“

Mi-e teamă că ne apropiem de momentul în care luxul de a alege să cedezi nu va mai fi disponibil. Va trebui să alegi. Tu sau ei.
Mi-e teamă că în paharul umilințelor nu mai încap multe picături.
Mi-e teamă și că unii vor alege să-l bea până la capăt, de teamă.
Mi-e teamă că, dacă nu vom face cât mai repede ceva pentru restabilirea onoarei acestei categorii sociale, învățământul public nu va mai avea șanse să fie salvat, mai ales în mediul rural. Aici, unde profesorii de ani de zile investesc în rechizitele copiilor, nu numai în materialele de la clasă, fac naveta niște zeci de kilometri și mai salvează câte un copil de mizerie. Pentru că, nu-i așa, nimeni nu vorbește despre cum merg ca melcii profesorii la țară, ducând de toate…

Aș spune ca cel care nu a greșit niciodată în fața elevilor sau a propriilor copii să ridice piatra. Dar nu există așa ceva. N-ai cum…

Însă în plină campanie anti-bullying, tocmai ne-a arătat doamna ministru exact dimensiunea reală a acestui fenomen, dus la nivel de artă. Aș întreba-o doar așa cum îi întreb zi de zi pe copiii mei… E frumos ce-ai făcut tu adineauri? – NU – Și dacă știi că nu e, de ce faci? Cei mici tac în acest moment și cei mai mulți lasă capul în jos.

Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in De-ale școlii and tagged , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente