Antinevralgicul, bată-l vina!

Amintirile de demult, mai ales cele din anii de școală, s-au păstrat ca flashuri, multe dintre ele parcă fără sens, nelegate una de alta. Tocmai s-a încheiat un semestru cumplit, cum nu a fost de multă vreme în istoria învățământului românesc (de pe vremea când încă existau trimestrele, pentru cine le-a prins). Însă, dacă totuși am supraviețuit, acesta a fost vârful aisbergului, adevăratul coșmar abia începe – un semestru maraton, fără vacanță în februarie, care se încheie în iunie. Și, ca să-l citez pe fiul meu, după ce că durează jumătate de an, mai e și an bisect și avem o zi în plus.

Văd peste tot în grupurile de părinți și profesori, cam de prin noiembrie, indignare maximă și nu pricep de ce se mai dau de ceasul morții când faptul e consumat demult. Când Abramburica a modificat structura anului școlar, vai, ce încântare, încheiem semestrul de Crăciun, stăm „liniștiți”. Am stat de n-am mai putut. Copiii sunt terminați, îi aduni cu fărașul, notele au fost puse ca să fie, pe proiecte stupide, cu alte cuvinte ne-am bătut joc. Cred că singurul meu noroc a fost că, având clasa pregătitoare, nu am avut calificative. Dar mă gândesc cu groază cât erau de obosiți piticii înainte de vacanța de noiembrie și cum se vor întinde leșinați prin martie… Ei chiar mai aveau nevoie de o vacanță! Văd primăvara de-afară și mă gândesc că poate avem noroc de-o iarnă zdravănă de februarie-martie, să mai capete niște zile de odihnă, căci altfel… e cumplit!

Însă durerile de cap la care face referire titlul nu de aici veneau, ele mi-au adus însă aminte de un obicei pe care doamna mea învățătoare îl avea. Dimineața, undeva în timpul primei ore parcă, începea să caute nebunește acul în carul-poșetă. După o scotoceală zdravănă scotea o folie albă de pastile, rupea una și ne trimitea după un pahar cu apă. Înghițea pastila și trecea mai departe. În clasa întâi am fost 52 în catalog, deși lipseau destui. Vreo 40 cred totuși că ajungeam și cam tot atâția am rămas, căci în a șaptea eram 31 și, în final, 24 într-a opta.

Căutările în poșetă nu erau întotdeauna încununate de succes, așa că, nu de puține ori, drumul după paharul cu apă era însoțit de un altul, la clasa vecină. Du-te la doamna G și cere-i un antinevralgic! Până anul acesta nu am făcut, recunosc, nicio legătură cu „bulinul” pe care doamna îl înghițea, conștiincioasă, aproape zilnic. Era tragedie dacă mă întorceam și spuneam că nu are decât paracetamol… Și totuși, noi eram copii cuminți. Știu că doamna se plimba mult printre cele trei rânduri de bănci de lemn, ieșeam mult la tablă, nu ridica prea rău tonul la noi. Și nu-mi amintesc să-i fi întors vreodată cineva vorba sau să răspundă obraznic! Avea o vârstă – am fost penultima ei serie completă, iar pastilele le puneam pe seama vreunei boli necunoscute nouă. Poate și de asta aveam grijă cu dânsa… să nu o supărăm.

Toamna aceasta am avut noroc chior, parcă în momentul în care s-a format clasa mea s-au aliniat toate planetele on the dark side. Mi-am spus că cineva acolo sus mi-a dat o provocare, poate e pentru mine o piatră de încercare. M-am întrebat și de foarte multe ori cu ce-oi fi greșit să merit asta, dar și cum să fac să trec acest test. S-au strâns zilele în care am început să caut nurofenul prin geantă și să mă cuprindă disperarea când nu-l găsesc… și m-am gândit la doamna. Nu cred că era bolnavă, doar era modul ei de a supraviețui în fiecare zi. Sfaturi am primit multe, îmbrățișări de asemenea. Și toate sunt din seria instructajului de prim-ajutor din avion. Când au ajuns să cadă măștile, indiferent cine e lângă tine, chiar și copilul tău, tu îți pui ție prima dată masca. Abia apoi ajuți pe altul. Ai nevoie să fii tu ok înainte de a salva pe altcineva, căci poți să nu îl salvezi nici pe el, nici pe tine, dacă eziți în a face alegerea.

M-am încăpățânat, ca de obicei, să trec peste adevăruri pe care nu voiam să le accept. Mereu am considerat că, muncind, poți schimba lumea. Și totuși, am avut parte de un final trist. Am tras o linie și mi-a dat cu minus în dreptul meu.  Am hotărât să iau antinevralgicul, să trag masca de oxigen și să mă pun pe mine pe primul plan.

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in De-ale casei.

2 Comments

  1. Bună ziua!
    Susțin cu convingere că semestrul scurtat a furat mult din bucuria sărbătorilor atât pentru copii, cât și pentru noi, profesorii-părinți. Am notat ce-am apucat, cum am apucat, și ne-am încurajat cum putut copiii de la școală, dar și pe cei de acasă.
    Mi-e teamă, însă, că greul abia cu semestrul doi vine. Acum vom avea suficient timp pentru notat, dar nu știu de unde vom face rost de atât de multe încurajări pentru a-i ajuta pe elevi să reziste.
    În altă ordine de idei, eu am tot timpul antinevralgic forte în geantă, uneori împart și cu colegele mele căzute la datorie.
    Vă doresc un an cu bune, cu spor în tot și toate!

    • Finalul mesajului e descurajant… Eu nu umblam cu pastile în geanta, nu beam nici măcar cafea. Acum mă trezesc cu tensiunea risipita pe podea, o ridic cu lichiorul magic și pe la 10 doar pastilele mai iau din ameteala și durerile de cap.

      Referitor la semestrul 2, cred ca secretul e la noi, cei de la catedra. Un plan bine făcut de predare-învățare-evaluare. Cate note ai nevoie? 5. Hai sa vedem cum le poți lua pe ceea ce știi, nu pe ceea ce nu știi. Învățarea continua e una, la fel și evaluarea, dar notele „numarate” le-am dat întotdeauna pe evaluări anuntate. Nu știu de ce planificarea e un secret al profesorului. Seria trecută veneau și mă întrebau când se termina capitolul, câte lectii mai avem, când pica evaluarea. Ce-i drept, nu e ușor sa te ții de plan, dar parcă era și pentru ei mai ușor sa știe în ce direcție mergem.
      Ne-ar fi noua mai ușor sa înțelegem încotro ne indreptam, dar asta e alta poveste…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente