Cine să-l învețe pe copil să-și ia gunoiul de la picioare?

Nici nu mai știu dacă să am o reacție la această problemă sau nu… deși clar fără reacție nu vom schimba nimic. Doar ce am fost la ședința cu părinții, la clasa a VIII-a (majoritatea au de multă vreme 14 ani, fac curând 15). Nu am făcut ședința la noi în clasă, ci în sala vecină, la a VI-a. Copiii în cauză tocmai plecau, diriginta noastră le-a spus că are ședință, să adune hârtiile și gunoiul… nimic. Au plecat ca florile. Jale, plângi. Cu tot regretul, ne spune că și la noi în clasă arată la fel, exact același comportament și reacție o au și copiii noștri. Și da… e școală de „fițe” în centrul orașului, cu copii de bani gata, cu bullying de toate felurile, unde ești prost și vai de tine dacă nu ai haine de firmă și nu ești îmbrăcat după ultima modă. Copii care parcă sunt fetele babei din poveste, ce nu-și murdăresc mânușițele…

Sar un pic cu povestea, după ședință intru, normal, în al meu copil. Care, iarăși normal, se supără. Adică tu crezi că eu, după ce adun gunoi cu cercetașii, aș arunca pe jos? Bun, are dreptate. Dar de ce nu se apleacă să ia… La mine la bancă nu e. Dar nu poți să le zici nimic. Crezi că n-au destule motive să râdă de mine? Doar asta îmi mai lipsea! Și iar o înțeleg…

Revenind la ședință, doamna de civică (care pare mai normală decât în povestirile fetei) este luată la rost de un părinte că, dacă tot e civică și ultima oră, de ce nu se insistă pe problema asta cu gunoiul. (Femeia e așa, pe la 1.60, băieții de la fii-mea din clasă dau cu capul de tocul ușii. O privesc în ochi când stau jos.) Ba insistă, săraca… dar cu cine? Omul nu se dă bătut, revine la gunoi, la care femeia ne-a spus direct că problema asta ține de cei șapte ani de-acasă. Ea a plecat și ne-a povestit diriga că n-au avut nevoie decât de jumătate de oră vineri ca să tragă în țeapă pe echer mandarinele aduse de Moșul (nu mă întrebați de ce, la 14 ani…), să desfacă bombonelele și să se bată cu ele, să arunce cojile pe spate, ambalajele pe jos.

Eu sunt siderată. Păi dacă la noi în clasa de odinioară ar fi fost cocina care e aici, n-am mai fi respirat de atâtea ascultări și teste. Profesorii mei nu țineau ora în mizerie și ferească-te sfântul să te asculte nervos că e dezastru! Nu ne pica nimic din mândrie să ne luăm gunoiul de la bancă…

Apoi mă întorc la clasa mea… 6 ani, pregătitoare. Nu atât decupatul ne dă de furcă, cât curățenia după ce am lucrat. Am avut fel de fel de surprize. Când am cerut curat „pe bănci”, a suflat toate hârtiuțele pe jos. Tragedia a fost când am cerut curat sub bănci. Dacă nu îți place, lucrează ordonat și le strângi ușor. Vechea poveste cu „la banca mea nu e hârtia mea” e dramă curată, cum să-i ceri să o ia?! Ba mi-a trecut prin minte să liniez parchetul, să fac pătrățele ca la tabla de șah, să ai zona băncii și zonă de circulație în care obligatoriu ții ordine.

Am avut și proteste cu „nu vreau să iau gunoiul”, combinat cu un tupeu fantastic. „Așa, și? Ce-o să faci? N-o să stai cu mine aici până strâng!” Mă pregătisem sufletește să stau acolo până seara, căutam din ochi o colegă să-mi coboare și mie copiii la prânz până vine la mine un băiețel… Doamna, am strâns eu, hai să plecăm, el n-o să strângă… Mie mi-a venit să plâng! Nu, nu era de datoria lui. Uite-așa unii învață că pot obține ce vor și alții să le înghită mizeriile. E umilitor în ziua de azi să lași clasa „lună”, să strângi după tine… vai de noi!

Și ca să plâng în continuare, că și așa am suficiente motive, mi-am dorit ca, lângă ciocolată, de Moș, să fie și o nuielușă. Nu s-a putut, că traumatizăm copiii, ba îi punem și în pericol să-și scoată ochii. Nu-i traumatizam deloc. Pregătisem o scrisoare de la Moșul, lăsată pentru mine, cu scuze că a pus lui X și Y, că nu a știut cum i-am mai mutat eu în bănci și nu a știut unde să nu lase. După ce salvam victimele colaterale ale procedurii, cei care încă le mai aveau urmau să dezbată de ce le-au primit la școală. Și în marea mea „bunătate”, îi scăpam de ele și îi lăsam să le rupă dacă promiteau că se îndreaptă. Ei bine, am ratat ocazia asta de a apela acum la ajutorul nesperat al Moșului de a domoli ceva probleme. Însă… la pauză mă trezesc cu doi crai, foarte mândri de ei, să-mi arunce plini de mândrie în față că eu exagerez spunându-le părinților că nu sunt cuminți… că uite, nici măcar la școală nu le-a lăsat Moșul nuielușa de atenționare! N-am mai avut cuvinte. Doar ce mi-au întors spatele cu stil doi copii de 6 ani, așa cum o fac mai mereu când eu le fac observație. Ridică din umeri, nu-mi pasă/nu vreau și pleacă.

Nu mai e deloc de râs… e de plâns. Și o să ne plângem degeaba în pumni mai târziu.

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in De-ale școlii, Managementul clasei and tagged , , .

18 Comments

  1. Îmi pare rau….Am realizat că puțini copii din ziua de azi mai au respect față de ceva..Și daca au sunt luați la „mișto” de ceilalți…
    Mai trist e că nu avem nici o putere în fața lor sau cel puțin eu nu am descoperit o inca….Mă gândesc serios sa nu mai încep o cariera didactică…

    • Asta cu „mișto-ul” e foarte dureroasă când se transformă în bullying… am copii la mine în clasă care mă întreabă de ce nu înțeleg și ceilalți, care tot 6 ani au, cum trebuie să te porți la școală… Ce să le zic? Că unii acasă au fost educați, alții… ? N-ai ce! Ești neputincios în fața unui copil care spune „nu vreau”. Toate strategiile sunt gândite pentru copii care vor, dar nu reușesc singuri. Pentru cei care nu vor cu niciun chip… n-am găsit rețetă.

  2. Am citit articolul alături de copilul meu cel mic, cel de-o seamă cu fetița ta.
    – Mama, parcă vorbește despre școala noastră!
    Așa e peste tot, cu variațiile de rigoare.
    În rest, de acasă începe totul și se va schimba ceva atunci când vom înțelege asta, noi, părinții.

  3. Așa. Și ce putem sa facem? Regasesc, in intregime, imagini din scoala copiilor mei, tot o scoala de top10 din Bucuresti. Nu cred ca mai putem sa continuam asa, incotro se indreapta copiii nostri? Ati gasit si solutii in acea sedinta? La noi se ridica din umeri, scoala nu are solutii pentru ca deranjeaza parintii.

    • Exact așa și la noi! Mvai, tragedie… Însă, așa cum a mea e „minoritară” în clasă, aia mai săracă, na, mă-sa e învățătoare, nu lucrează în multinațională, nici vocea mea nu se aude la ședință. Nu am loc de atâtea fițe și figuri pentru care 100 de lei sunt o nimica toată, ba ar plăti în plus și femeia de serviciu ca să nu se mai vaite atâta că mătură după odrasle. Sunt și copii ok în clasă, dar și mulți departe de ce ar trebui să fie.
      Cu tot regretul, constat pe zi ce trece că sistemul de învățământ e distrus de părinți.
      Mintea mea nu poate concepe două-trei ședințe pe semestru de 4 ani de zile în care discutăm subiectul și nu se întâmplă nimic!

  4. Pentru ca ma lupt cu o serie de probleme similare la birou (colegi de aproximativ 20 de ani) și în clasele celor doi copii (9, 15 ani) ma întrebam aseară dacă în regulamentul de ordine interioara al scolii, pe care la clasele mici îl semnează părintii, nu este prevazuta și păstrarea curățeniei și păstrarea bunurilor puse la dispoziție. Și ma întrebam dacă regulamentul asta nu prevede și niște sancțiuni. Știu, de acum 8 ani, că măsurile corective la clasele primare sunt foarte puține și, mai degrabă declarative. Și mai știu că nu poți educa un copil împotriva educației pe care o primește acasă.
    Mă întreb, tot așa când stau în trafic și observ lumea din jurul meu, dacă implementarea unui sistem de amenzi (pentru adulți) pentru gunoaiele aruncate pe stradă nu ar ajuta mult și la atitudinea copiilor față de spațiul în care învață sau trăiesc.

    • Sunt sigură că respectarea regulilor, și astea puține care sunt, ar avea efecte de durată. Doar că e greu să te lupți singur cu toate…
      Mă chinui să conving părinții că, dacă regulamentul prevede ceva, nu îl încalci. Scrie că se conduc copiii până la intrarea în școală. Cum să nu fie măcar 3-5 care să-i aducă până sus?? De ce??? O regulă banală.
      Noi nu mai știm să respectăm reguli. Ne credem mai isteți și mai presus de ele… și, mai ales, mai deștepți decât toți ceilalți.
      Mi-aș dori mai multe măsuri pentru ciclul primar, chiar e nevoie, copiii o iau de mici pe căi greșite.

  5. Doamna draga, exista acea vorba din batrani pe care se pare ca multi ori au uitat-o, ori nu au auzit-o niciodata. „Omul sfinteste locul”. Iar cand spun „omul” ma refer la adultul responsabil (fie el parinte sau cadru didactic) cel al carui rol este de a insufla copilului modelul de comportament ce se doreste a fi insusit/respectat de catre copil. Problema vine din faptul ca incepem sa confundam „locul”. Dam vina pe copii ca nu stiu cum sa se comporte la clasa, iar la baza acestei nestiinte sunt mereu parintii ca nu i-au invatat. „Managementul clasei de elevi” va spune ceva? „Manual de bune practici pentru profesorii care luncreaza cu copiii hiperactivi” va spune ceva? Scrie negru pe alb in aceste cursuri ca responsabilitatea a ceea ce se intampla la clasa revine cadrului didactic – el stabileste regulile, tot el aplica sanctiunile.

    • Aveți atâta dreptate!
      Vă rog chiar să îmi spuneți câteva sancțiuni aplicabile la 6 ani. Poate n-am citit eu ce trebuie.
      Și să îmi spuneți și cum să procedez cu acei copii care întorc spatele și spun „nu vreau”, iar de aici nu mai ai cum să ajungi la ei.

    • Doamna Ella,
      Am rasfoit „Managementul clasei de elevi” si nu prea ma incadrez pe acolo.
      Am incercat sa explic, pe cat posibil,, unui copil de clasa pregatitoare ca ar fi bine sa facem curat la locul unde am lucrat si ….nimic. Am zis :puterea exemplului.” Copii, hai sa strangem hartiile de jos si sa le punem la cosul de gunoi!”. M-am aplecat sa iau hartii. Stiti ce am auzit in spatele meu?
      -Domnu, esti amuzant!
      ” el stabileste regulile, tot el aplica sanctiunile”
      AMUZANT

    • Cum să vrei să ai un copil ce își ordonează gândurile și acțiunile, dacă în jurul lui totul e haos?
      Cum să „asculți”, dacă la școală nu e „liniște”?
      Asta nu se înțelege…
      Cum se face că țările cele mai curate sunt cele unde te ustură de nu te vezi la buzunar amenzile?

  6. Știu că vă este greu. Totuși, nu plângeți! Faceți ce puteți, cât puteți. Să nu uităm, acești copii nu sunt vinovați pentru atitudinea pe care o au. Imită ce văd pe-acasă! Cel mai tare vor plânge părinții lor. Nu acum, peste vreo zece ani….

  7. La fel, clasa a XII-a. De câteva ori i-am făcut să se simtă prost, aplecându-mă și adunându-le gunoaiele. „Ooo, dar nu le adunați dvs, dna!”
    Bun, dar cine să le adune? Că mie nu îmi place cocina voastră!
    Îi mai numesc pe unii dintre ei să le ridice, sunt unii băieți care se apleacă.
    Ieri i-am scos la o acțiune de curățenie pe latura de școală unde dau ferestrele lor, gunoiul provenea de la ei și alte trei clase.
    Unii s-au fofilat după ce și-au pus mănușile, alții au mimat, alții (6-7 din 28) au rămas până la final.
    Am rămas cu un gust extrem de amar: pe drumul de întoarcere care trebuia să fie curat, am găsit mănuși aruncate în iarbă. De fapt, n-au înțeles nimic…

    • Nu știu de ce, dar nu am niciun regret că am „cotit” spre primar și am renuntat la gimnaziu și liceu!
      Eu sincer cred că in clasa ofeream un punct pentru fiecare manusa returnata 😀 în urmatoarele minute…
      De plans… sunt oameni deja care in cativa ani vor fi responsabili cu educarea propriului copil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente