Când te doare capul și nu ai cu ce să te legi

Azi parcă a fost șirul durerilor de cap.

Una după alta.

Cea mai tare a venit când m-am întrebat pentru ce Dumnezeu ne zbatem de niște ani cu un curriculum centrat pe competențe, pe ce știe, de fapt, copilul să facă în viața de zi cu zi cu ce l-ai învățat la școală. Nu mai contează nici rezultatele varză la testele astea cu nume de oraș străin, ci declarația complet aberantă a ministrei:

„Nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm de această evaluare a testelor PISA, e o evalare internaţională. (…) Accentul la aceste evaluări internaţionale nu cade neapărat pe ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă”.

Și parcă am așa o plăcere sadică să mă torturez, mai stau și pe niște grupuri unde, dacă susții că părintele are o responsabilitate majoră în educația copilului, ești pus la zid imediat.

Să luăm „nu știu copiii să citească”.

De când mă știu eu în școală, orice lecție nouă trebuia citită, mai ales la clasele mici, cu voce tare cui era acasă. Și eu cer așa. Și alte colege. Am copii la care le-am explicat ce e acela răboj, să tragă o linie la sfârșit când ajung după o lectură. Îi întreb cui au citit lecția… nimănui, că nu are timp mama/tata/bunica/pisica…

Se poticnesc la unele cuvinte, își iau avânt, le citesc, apoi îi întreb ce înseamnă. „NU ȘTIU”. Și de ce nu l-ai căutat în dicționar? De ce n-ai întrebat? E… prea mult! Îmi vine în minte replica lui Figaro din piesa de teatru radiofonic „Pinocchio”, în varianta Electrecord, când se vaită câtă treabă are la atelier: spală pensulele, toarnă ulei în vopsele, pentru un biet pisic ca mine, e cam greu…

Cum să nu te trezești la clasa a VIII-a că, dacă citește, nu înțelege ce, când el ani de zile nu s-a obosit măcar să caute în dicționar un cuvânt? Cum să reacționezi când un copil de 8 ani te întreabă „ce e cartea asta, e de vrăji?” când tu îi scoți dicționarul pe masă? Cum să cauți în dicționar când tu nu poți spune alfabetul?

Să ajungi în clasa a III-a și să nu poți urmări rândul cu privirea, să obosești citind două paragrafe… e grav. Când să înveți să citești la școală, dacă dintr-o lecție îți revin două-trei propoziții, iar când ceilalți citesc, nu te pasionează deloc?

Și ultima, cea mai dureroasă pentru mine… de ce să le luăm mereu cărți, că o să avem efectul invers! Ce e prea mult – strică. Eu nu am mai avut replică, m-am blocat. Lasă că le mai luăm un telefon sau o tabletă.

Nici matematica nu excelează. Nu facem nimic cu ce învățăm la școală, iar temele cele mai „grele” la clasa a VIII-a sunt să construiești din hârtie corpurile geometrice. Vai, chin și jale! La ce-ți folosește să știi toate acele lucruri despre cub, piramidă și surorile lor, dacă practic nu poți să le legi? Egiptenii au făcut piramide de zeci de metri, perfecte. Blocurile moderne sfidează geometria în spațiu. Învățăm despre circuite pe hârtie, dar nu am văzut două fire cum se îmbină…

De ce se întâmplă așa? Pentru că văd din ce în ce mai mulți copii care întâmpină probleme și asta nu neapărat din vina lor, ci pentru că sunt extra-protejați și cocoloșiți, ori ignorați fără reținere. Dacă „merge și așa”, de ce să te mai strezezi? Plouă un pic? Lipsim. E frig? Nu putem aștepta cinci minute afară. E greu ghiozdanul? Îl cară bunica până sus în clasă, deschide și penarul pe bancă. Nu știe să se îmbrace? Să se descurce învățătoarea aia! E lungă tema? Facem scandal.

Doar că, la școală, trebuie să duci bătălii pierdute. Când vine și îți spune că nu a avut nimeni din familie timp să îi citească o poveste, te ambiționezi și încerci… și încerci să suplinești tu! Apoi, când nu va mai fi responsabilitatea ta, îți vei spune că ai făcut ce ai putut. Nu poți să-i salvezi pe toți. Dar nici nu vei salva mulți, de unul singur!

Dacă doctorii au fost de multă vreme arătați cu degetul că nu mai sunt umani, nu mai simt, văd omul cum moare și nu au decât reacția medicală, rece… în curând o să vedem și în învățământ. Oricât ai vrea, dacă doar dai din sufletul tău și nu se întoarce nimic, la un moment dat nu mai simți nimic. Dacă le pui la suflet pe toate, te pierzi în atâtea necazuri.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in De-ale școlii.

6 Comments

  1. Familia conteaza foarte mult in formarea copilului, dar si scoala in egala masura.
    E perfect adevarata o vorba care circula pe net in legatura cu acest lucru:
    Mama intreaba la scoala ce note are copilul la purtare si la matematică. Raspunsul este la purtare 10 iar la matematică 4. Concluzia mama l a învățat ce trebuie pe copil, pe când scoala nu si a facut datoria.
    Testele Pisa nu sunt chiar o aberatie, copiii noștri la Scoala nu sunt pregătiți pentru viata atat timp cat lecția de biologie, geografie, fizica, chimie o faci scriind pe tabla sau dictand.
    Sunt multe de spus, dar profesorii ar cam trebui să își ia profesia in serios, asa cum s au luptat pentru salarii si alte drepturi ale lor, sa se lupte si pentru o programa actuală si pentru dotări decente si alte necesități.
    Tot timpul se compara cu occidentul, dar acolo catedra este de 40 de ore pe saptamana, iar copilul cand ajunge acasa dupa amiaza nu mai face teme sau pregătiri, totul s a facut deja la Scoala, acasa petrece timp de calitate cu părinții. Asa ca ar trebui să si puna niste intrebari si cadrele didactice cum vor sa evolueze.

    • Sunt de acord! Și eu aș vrea să stea copilul cu mine la școală să își facă temele, să plece acasă liniștit. Aș vrea să nu am clasă în „schimbul 2”, să-mi distrugă tot ce amenajez, să am 20 de copii, profesor de sprijin pe durata întregului program pentru copiii cu CES… Aș vrea să nu se mai uite nimeni ca la urs când am pus pe lista de necesar balanță, instrumente de geometrie, mulaj cu torsul uman și încă vreo câteva materiale didactice scumpe, aș vrea să nu mă umilesc rugând părinții să ajute că institutia în a cărei administrare se află școala se face că plouă.
      Nu, nu sunt pregătiți pentru viață, pentru că atunci când încerci să faci „altceva” cu copiii, să ieși din rutina scrisului pe tablă, afli că toate costă și că părinții nu pot/nu vor să cheltuie atât.
      Și aș vrea, de asemeea, să nu fiu acuzată de distrugere de bunuri și neglijență în serviciu pentru că acei copii cu care părinții și-au făcut treaba de 10 au murdărit pereții făcând concurs cine pune talpa mai sus pe zugrăveala albă, doar pentru că primăria consideră că profesorul de serviciu e polițist să păzească toți pereții școlii și să facă adrese de plată copiilor „bine-educați”.

      Cât despre timpul de calitate cu părinții… unde sunt când trebuie să citească o poveste seara la culcare? Sau să dea „play” unei povești pe care noi, ăștia mai nostalgici, o ascultam de pe disc acum 40 de ani? Să pună copilul să povestească, să vadă ce a înțeles? L-ai dus la film 3D, bravo! Ai verificat dacă a înțeles toate cuvintele auzite acolo? Timp de calitate nu înseamnă doar să ieși la joacă, înseamnă să ai în casă jocuri educaționale, să te așezi toată familia să joci scrabble, să construiești lego, să faci gogoși și în timpul ăsta să vorbești despre proprietățile materialelor și cum le manevrezi. Iar în ultimul timp… nu știu câți pot să facă asta, în cazul în care vor.

  2. Va urmaresc postarile de ceva timp pentru ca va apreciez ideile, creativitatea si va inteleg toate framantarile. Mereu am sustinut ca totul pleaca de acasa. Duci o lupta inutila cu niste copii cocolositi, ce acasa nu au alte griji decat jocurile pe calculator, telefon, tableta, pierdut timpul aiurea. Nu sunt implicati in nimic in gospodarie. Ajung la scoala si nu-si leaga singuri nici sireturile. Cititul cartilor e o corvoada deoarece doar la scoala se practica. Acasa nimeni nu are o astfel de preocupare. Facebook-ul e mai interesant. Un copil intra in clasa pregatitoare cu un vocabular atat de sarac, incat iti sta mintea pe loc la propriu cand descoperi ca nu stie sensul unor cuvinte elementare. Multi parinti au impresia ca datoria lor se limiteaza doar la a-i asigura confortul, mancarea, hainele si cam atat. Cand aud de la tot felul de neaveniti de faptul ca profesorii sa-si ia treaba in serios…mi se ridica tensiunea. Peste tot sunt uscaturi, dar nu ne bagati pe toti in oala. Unde este totul perfect? Vina noastra este ca inghitim ca fraierii toate laturile. Nu urlam in gura mare cand aducem bani de acasa pentru materiale, pentru ca acesti copii sa vizualizeze, sa manuiasca. Rupem de la gura copilului nostru, dar o facem in tacere, pentru ca o facem pentru ei, pentru copiii vostri, dar si pentru noi, pentru fraierii de la catedra care se straduie sa suplineasca rolul parintilor. Cea mai buna aparare este atacul. Cei care arunca primii cu piatra sunt tocmai cei care nu si-au inteles cu adevarat rolul de parinte. As mai avea multe de spus…dar…
    Cu respect pentru munca pe care o faceti!

    • Și eu sunt curioasa când se va întâmpla minunea aia sa fie întrebați copiii de unde au avut ace de siguranță sau mai știu eu ce mărunțișuri sunt necesare pentru proiecte. Sau când vor veni cu ce le trebuie cei care nu își iau de obicei si împrumută de la alții…

      Mi-am propus sa țin o lista cu „investiții”, dar mă ia durerea de cap. În conditiile in care chiar mi-am impus sa nu mă „intind”…
      Cat despre înghițit porcarii, nesimțire și lipsa de educație… E un subiect pe care nu îl pot aborda decât sub forma de poveste SF 😀 și ca orice asemănare cu realitatea e pur întâmplătoare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente