Când te doare capul și nu ai cu ce să te legi

Azi parcă a fost șirul durerilor de cap.

Una după alta.

Cea mai tare a venit când m-am întrebat pentru ce Dumnezeu ne zbatem de niște ani cu un curriculum centrat pe competențe, pe ce știe, de fapt, copilul să facă în viața de zi cu zi cu ce l-ai învățat la școală. Nu mai contează nici rezultatele varză la testele astea cu nume de oraș străin, ci declarația complet aberantă a ministrei:

„Nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm de această evaluare a testelor PISA, e o evalare internaţională. (…) Accentul la aceste evaluări internaţionale nu cade neapărat pe ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă”.

Și parcă am așa o plăcere sadică să mă torturez, mai stau și pe niște grupuri unde, dacă susții că părintele are o responsabilitate majoră în educația copilului, ești pus la zid imediat.

Să luăm „nu știu copiii să citească”.

De când mă știu eu în școală, orice lecție nouă trebuia citită, mai ales la clasele mici, cu voce tare cui era acasă. Și eu cer așa. Și alte colege. Am copii la care le-am explicat ce e acela răboj, să tragă o linie la sfârșit când ajung după o lectură. Îi întreb cui au citit lecția… nimănui, că nu are timp mama/tata/bunica/pisica…

Se poticnesc la unele cuvinte, își iau avânt, le citesc, apoi îi întreb ce înseamnă. „NU ȘTIU”. Și de ce nu l-ai căutat în dicționar? De ce n-ai întrebat? E… prea mult! Îmi vine în minte replica lui Figaro din piesa de teatru radiofonic „Pinocchio”, în varianta Electrecord, când se vaită câtă treabă are la atelier: spală pensulele, toarnă ulei în vopsele, pentru un biet pisic ca mine, e cam greu…

Cum să nu te trezești la clasa a VIII-a că, dacă citește, nu înțelege ce, când el ani de zile nu s-a obosit măcar să caute în dicționar un cuvânt? Cum să reacționezi când un copil de 8 ani te întreabă „ce e cartea asta, e de vrăji?” când tu îi scoți dicționarul pe masă? Cum să cauți în dicționar când tu nu poți spune alfabetul?

Să ajungi în clasa a III-a și să nu poți urmări rândul cu privirea, să obosești citind două paragrafe… e grav. Când să înveți să citești la școală, dacă dintr-o lecție îți revin două-trei propoziții, iar când ceilalți citesc, nu te pasionează deloc?

Și ultima, cea mai dureroasă pentru mine… de ce să le luăm mereu cărți, că o să avem efectul invers! Ce e prea mult – strică. Eu nu am mai avut replică, m-am blocat. Lasă că le mai luăm un telefon sau o tabletă.

Nici matematica nu excelează. Nu facem nimic cu ce învățăm la școală, iar temele cele mai „grele” la clasa a VIII-a sunt să construiești din hârtie corpurile geometrice. Vai, chin și jale! La ce-ți folosește să știi toate acele lucruri despre cub, piramidă și surorile lor, dacă practic nu poți să le legi? Egiptenii au făcut piramide de zeci de metri, perfecte. Blocurile moderne sfidează geometria în spațiu. Învățăm despre circuite pe hârtie, dar nu am văzut două fire cum se îmbină…

De ce se întâmplă așa? Pentru că văd din ce în ce mai mulți copii care întâmpină probleme și asta nu neapărat din vina lor, ci pentru că sunt extra-protejați și cocoloșiți, ori ignorați fără reținere. Dacă „merge și așa”, de ce să te mai strezezi? Plouă un pic? Lipsim. E frig? Nu putem aștepta cinci minute afară. E greu ghiozdanul? Îl cară bunica până sus în clasă, deschide și penarul pe bancă. Nu știe să se îmbrace? Să se descurce învățătoarea aia! E lungă tema? Facem scandal.

Doar că, la școală, trebuie să duci bătălii pierdute. Când vine și îți spune că nu a avut nimeni din familie timp să îi citească o poveste, te ambiționezi și încerci… și încerci să suplinești tu! Apoi, când nu va mai fi responsabilitatea ta, îți vei spune că ai făcut ce ai putut. Nu poți să-i salvezi pe toți. Dar nici nu vei salva mulți, de unul singur!

Dacă doctorii au fost de multă vreme arătați cu degetul că nu mai sunt umani, nu mai simt, văd omul cum moare și nu au decât reacția medicală, rece… în curând o să vedem și în învățământ. Oricât ai vrea, dacă doar dai din sufletul tău și nu se întoarce nimic, la un moment dat nu mai simți nimic. Dacă le pui la suflet pe toate, te pierzi în atâtea necazuri.