Evaluarea prin proiect, la clasele mici

Eram prin liceu, demult, când apăruse „moda” cu proiectele și referatele, dar se făceau rar, nu exista încă net pe atunci la noi, stăteai în bibliotecă, scuturai de praf enciclopediile. În facultate, deja apăruse internetul, deși era foarte scump accesul privat. Te descurcai la nevoie la internet-cafe. Cred că ar fi foarte greu să le explic asta copiilor de acum, când ai acum net pe telefon, pe ceasul smart și chiar pe mașina de spălat! Așa că viața de student a însemnat multe, multe ore de bibliotecă, teancuri de fișe și referate serioase, fără decorațiuni. Excepțional, licența mea avea poze, mici desene pe care m-am chinuit să le găsesc atunci pe net sau să desenez din enciclopedii… pe vremea în care habar n-aveam ce e scannerul!

Apoi am început viața la catedră, unde proaspătul sosit mileniu al treilea schimbase multe. Clasele mele mici, a cincea și a șasea, erau înnebunite să facă „proiecte” despre oricine și orice. Mi-l aduc și acum aminte pe Costin D., un puștiulică roșu mereu în obrăjori, când mi-a adus un proiect despre familia romană pe un „papirus” ars pe margini, de el…  Acum, cu clasa mea, metoda de învățare prin proiect e una minunată (pentru cei care înțeleg că nu e o joacă) pentru că le place, au acces la informație și, mai ales, vor să facă ceva deosebit.

Cu mult înainte de vacanța de Paști ajunsesem la lecția despre „Județul meu, localitatea mea” și am realizat că partea de trecut se va suprapune cu o lecție ce va urma la istorie. Așa că am lansat tema în perechi, un proiect Turist în București, în care aveau de recomandat unui vizitator potențial 25 de obiective de vizitat în capitală. Am aruncat astfel buzduganul înainte pentru tema despre locurile istorice din comunitate… Și a sosit luna mai. Proiectul era dat la geografie, pentru miercuri, dar le-am spus să le aducă de marți, la istorie. Au fost realmente surprinși de modul în care am abordat lecția: am luat frumușel manualul, am extras cu ei categoriile de vestigii și apoi i-am pus să deschidă proiectele și să le completeze pentru București. Muzee, biserici, mănăstiri, palate, monumente, statui… au curs în valuri, o concurență nebună cine să-mi dicteze mai multe, și despre fiecare puteau spune câte ceva, măcar de când datează sau ce reprezintă. Ei, nu eu! Cum spunea poetul, aș fi plâns și-aș fi râs de fericire! Plânsul pentru că… nu am reușit cu toți.

A doua zi însă urmau să prezinte proiectele la geografie. Primeau puncte pentru respectarea temei (unii au scris obiective de prin țară), dar, mai ales, pentru munca în echipă, poate partea cea mai importantă a proiectelor. Le tot spun că în viață nu vei lucra cu cine vrei. Poate șeful te pune cu vreun Dorel, care zace și doarme, iar tu muncești ca fraierul. Trebuie să înveți să rezolvi conflictele, să lucrezi cu oameni pe care nu-i placi, să știi să fii corect, să-ți faci partea ta, dar și să ajuți la nevoie. Și aici am penalizat o echipă… D. a lucrat singur, apoi i-a dat lui C. lista (nu proiectul!) cu ce obiective a făcut, lăsându-l să se descurce singur. C. lipsise de la școală, nu a înțeles exact ce avea de făcut. Nu au colaborat, nu au comunicat, nu s-au ajutat și nu și-au corectat proiectul! Degeaba 13 erau corecte, dacă celelalte 12 nu. Observ, atunci când le explic scenariul din spatele temelor, că amuțesc și pică pe gânduri. Devin atât de serioși… că foarte greu mă abțin să nu râd!

La prezentare, sarcina nu era ușoară, căci nu ieși în fața clasei să citești ce-ai scris. Nuuu… trebuia ca din cele 25 să le prezinți pe cele pe care le-ai vizitat și ce ți-a plăcut acolo, apoi să improvizezi și un plan rapid, ce vrei să vizitezi în curând.

Dintre proiecte s-au detașat însă două echipe, care au muncit să facă „altceva”. Doamne, cum le înțeleg, căci și eu sunt la fel. La ce bun (pentru tine personal) să faci ce fac și ceilalți? Așa a fost și ultimul meu proiect la facultate, aparent simplu. Însă o săptămână am întors pe toate părțile tema, ceva „simplu” nu mă reprezenta. Trebuia să fie deosebit. Și a fost, iar momentul în care profa a spus că nu e deloc surprinsă, se aștepta de la mine să mă dau peste cap, e doar o confirmare a unui stil de lucru. Așa că am apreciat și eu echipele, fiecare specială în felul ei, cu o strategie proprie în abordarea proiectului.

proiect turist in bucuresti

Echipa „AA” a mers pe partea de documentare. A identificat în pasaj la Universitate un info-point turistic, a obținut de-acolo o hartă și multe alte materiale despre capitală. Pe toate le-au îmbinat vizual într-o machetă interactivă. Fiecare steguleț era prins pe o pioneză, se putea scoate, desfăceai clema și citeai detaliile despre obiectivul marcat, câteva rânduri esențiale. Însă surpriza avea să vină de la echipa IS, care se putea caracteriza din start ca emotivă la dublu și fără curaj. Mai bine le tai bucățele decât să le scoți în față cu ceva. Au venit, îmbujorate și tremurând, mi-au dat proiectul și se codeau care să înceapă, ce să spună… Iau foile, deschid, verific câte sunt, titlurile, să fie din București, apoi mă uit la poze… parcă aveau ceva în comun: toate erau înnorate și mereu era cineva cu o geacă roșie. Casc ochii: în toate cele 25 de poze erau fetele mele, în ton cu obiectivul vizitat (la Muzeul Militar salutau militărește).

N-am mai avut grai. Ele s-au făcut mai roșii decât erau când le-am lăudat eu. Mi-au spus că acum trebuie să le viziteze și pe „dinăuntru”, așa că proiectul nu e terminat. Am vorbit apoi cu părinții, ideea vizitei s-a născut într-un brainstorming de familie, pentru a crește calitatea unei teme ce pentru unii a fost complet neinteresantă, căci nu au făcut-o, sau superficială, expediată monoton, pe o coală a4, cu 25 de aliniate.

Le-am cerut voie să scriu aici și știu că abia așteaptă să vadă ce. Merită toate laudele pentru că au înțeles să muncească în primul rând ca să se autodepășească și să dea tot ce pot mai bun în orice ocazie. Oamenii de acest fel sunt cei care vor schimba viitorul.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in De-ale școlii, Școlarii mei and tagged , , , .

3 Comments

  1. Mi-a mers la suflet articolul, dar mai ales abordarea.
    Felicitări, copiilor, părinților și nu în ultimul rând doamnei de la catedră!
    M-aș bucura să aibă și alți copii, pasionați și care lucrează cu bucurie și drag, feed-back-ul atât de necesar când duci la bun sfârșit un proiect.
    Pentru că am citit de mai multe ori articolul, atât de mult mi-a plăcut, mi-am adus aminte cum aveam caietele de lectură, de alte proiecte nu-mi amintesc, dar la care dacă nu reușeam să reproduc desenul apelam la indigo, ca să nu rup cartea. Am fost fericită pentru că am avut creioane colorate și carioci și multe cărți. Am avut de unde mă inspira pentru că exista în casă o bibliotecă minunată.
    Cât despre proiectele pe care le văd născându-se de când am copiii la școală, e așa de mult de vorbit și atâtea de spus. Și nu numai de rău, evident.
    Felicitări, încă o dată!

    • Ce discuții deschizi și tu, că nu știu de unde să o iau!
      Nu foloseam indigo, pentru că se stricau sigur. Când trebuia să copiez ceva, copiam pe sticlă. Eram destul de mică atunci când m-am „împiedicat” prin casă de un sertar din ăla de frigider, de sticlă. Îl puneam pe două scaune, aprindeam veioza dedesubt și nu mă mai chinuiam la fereastră!
      Despre cărți „în casă” – îmi amintesc că am fost la o rubedenie care avea bibliotecă fix ca a noastră. În timp ce la noi nu aveai loc de cărți, iar la partea „cu uși” erau puse grămadă, ea avea… câte un bibelou pe raft. Pe drum i-am zis mamei să întrebe dacă nu vinde un corp, sigur are loc să mute bibelourile, să mai luăm unul… că… seamănă!

      Și pentru că tot ai pomenit de caietele de lectură, n-am apucat încă să scriu ce-am făcut semestrul acesta din „ora de lectură”. Dar urmează!

      Mulțumesc pentru laude și pentru că ești mereu pe-aici cu o vorbă bună!

  2. Pingback: Istorie clasa a IV-a | Talente de Năzdrăvani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente