Porți deschise pentru clasa pregătitoare

Pentru părinții copiilor din grupa mare de grădiniță a început perioada emoțiilor… Înscrierea la clasa pregătitoare. Chiar dacă tonul pare ușor ironic, nu aș vrea să fiu în pielea celor care încearcă acum să fie siguri că fac cea mai bună alegere pentru copilul lor.

Sâmbătă am organizat la mine în clasă un atelier la care i-am invitat pe cei care, începând de prin septembrie, au trecut pe la școală să întrebe de înscrieri. Au lăsat numărul de telefon, le-am dat mesaj și au venit. Am avut cinci pitici mici (comparativ cu ai mei de la clasa a patra) cu care m-am delectat o oră și mai bine. Dacă ei aveau emoții, eu eram tot pe-acolo. Am luat-o și pe Iris cu mine, poate-poate îmi dă o mână de ajutor cu copiii cât mai discut eu cu părinții. (În final, a stat ca spectator: Ce voiai, erau cinci, să te ajut ca să aibă impresia că nu te descurci?? QED)

Am încercat din răsputeri să fiu relaxată, în ciuda răcelii care nu mă lăsase să dorm. Știam că, pe lângă ochișorii de la masa centrală, cei de pe margine erau și mai iscoditori. Eram însă „la mine acasă”, în clasa mea caldă și primitoare, în care și ei s-au relaxat repede. Când primul dintre băieți m-a întrebat direct Cristina, tu…, m-am înmuiat. Trecusem testul. Niciun copil nu ajunge aici dacă nu se simte bine cu tine.

E drept că nu am reușit cu toți performanța, dar, auzindu-l pe el, au prins curaj. Cât am lipit diverse pentru un tablou de dăruit mamei, am stat de vorbă despre desene animate, despre povești, despre cum se comportă personajele, pe care le simpatizăm și de ce… O plăcere. Dacă am norocul să fie toți așa – până acum au venit doar cu 6 ani împliniți – va fi minunat. Și dacă se învârt și pe la numărul magic 20, mă declar total în extaz.

atelier porti deschise pregatitoare

Însă atelierul meu a fost urmat de ziua oficială a porților deschise în care, spre marea mea uimire, chiar au venit mulți părinți să întrebe. Cinci ore, cu mici pauze, am răspuns continuu la întrebări, am prezentat clasa (deși intrăm în renovare și habar nu am cum va arăta a noastră). Ce părere am despre teme (mai ales la pregătitoare), cum încurajez competiția, ce competențe trebuie să dobândească copilul la finalul anului, dacă e „suficient” că știe să citească sau să învețe până la toamnă și să scrie, până la cât să numere și să socotească… După acestea ajungeam și la „pretențiile mele”, de a merge singur la baie (ba chiar am fost întrebată cum să o învețe ea, mamă de fată, să nu se mai așeze pe vasul de toaletă, noroc că știam de variante de colac din hârtie…), de a nu avea nevoie de asistență în această situație, de a se îmbrăca singur sau de a-și lega șireturile, să știe să desfacă o sticlă cu apă, să-și identifice lucrurile, să aibă noțiunea de a le așeza la locul lor. În plus, să știe că există reguli, că nu poți face totul chiar când și cum vrei, că la școală ești egal cu ceilalți, să aștepți să-ți vină rândul…

Cei șapte ani de acasă

Cei șapte ani de acasă. Disponibilă la: editura ALL, Libris, Elefant, Librarie.net, Cartepedia, Diverta, Cărturești.

Am zâmbit larg când, în acest context, am primit de la editura ALL una din ultimele apariții, Cei șapte ani de-acasă. Conceput ca un ghid de dezvoltare personală sau chiar un mic manual de educație civică, îți poate da, ca părinte de preșcolar, o idee destul de bună despre ceea ce ar trebui să știe copilul tău înainte să meargă la școală. Am folosit-o și la clasă, cu cei de a patra, într-un context asemănător. Discutam despre valori umane și norme morale ce trebuie respectate. Deseori spuneau ei că „trebuie să ai cei șapte ani de-acasă”. Și tot de la ei au răsărit întrebările din seria „ce înseamnă cu adevărat să ai acești prețioși 7 ani”. Am luat cartea și am trecut repede în revistă capitolele. Concluzia, la aproape 10 ani, a fost că nu e deloc ușor să ajungi să capeți diploma de absolvire a școlii de acasă. Puteți răsfoi câteva pagini pe site-ul editurii, aici.

În încheiere, mai sunt mai bine de două săptămâni de înscrieri. Dezavantajul de a nu fi „școală de fițe” e că se strâng greu copiii necesari unei clase. Depinde mult ce s-a auzit prin parc de școală, de profesori în general și, de ce nu, în special de persoana care urmează să ia clasa. Plus că nu mă simt deloc confortabil să fiu evaluată fizic. Cred că mai mult m-au afectat judecăți din seria „ce tânără sunteți!” decât cele „v-am căutat deja pe google, am văzut cu ce vă ocupați”. Ultima, cel puțin, a fost extrem de sinceră și la obiect. Măsurată de sus până jos, cântărită, trecută prin șabloanele fiecăruia, a fost o experiență grea. Încercam de fiecare dată să-mi rulez în minte secvența aceea din Cars, cu Sally agitată că „vin clienți”, cum să-i convingi că ceea ce le propui e viabil, dar ei, de fapt, s-au rătăcit…

Am tras și o concluzie tristă… chiar mi-aș dori să avem școli ca „afară”. Copiii să fie înscriși automat în circumscripția școlară, să afli la începutul anului școlar cine ia clasa, să ajungi la profesor doar dacă te programezi…

Dar noi să fim sănătoși, că le-om duce pe toate!

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, De-ale școlii, Editura All, Proiecte de primăvară and tagged , .

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente