Una din lecțiile simpatice despre cât de aplicabil e în viața reală ceea ce învățăm la școală este „cartea poștală”. M-am luptat cu ea și în clasa a III-a, dar acum, într-a patra, aveam deja experiența primei bătălii și am schimbat strategia. Cea de abordare, nu cea de utilizare…
Întâi de toate, am răscolit cutia cu colecția mea de cărți poștale. Nu știu dacă ați prins când erați mici jocurile acelea prin poștă, primeai o scrisoare cu un mesaj și o lista cu adrese. Trebuia să o multiplici de șase ori. Primul de pe lista din scrisoare trebuia să primească de la tine o carte poștală. Refăceai lista, nr. 2 devenea nr. 1 ș.a.m.d., iar la numărul 5 sau 6, nu-mi mai amintesc, rămas liber, te treceai pe tine și adresa ta. Expediai apoi cele 6 plicuri către 6 prieteni. Fiecare, la rândul lui, multiplica, refăcea lista… Cert e că, până ajungeai tu la nr. 1, adresa ta poștală figura într-un număr suficient de scrisori (vreo 200) și cam atâtea cărți poștale ar fi trebuit să primești.
Țin minte că mama a ales ca destinatari niște unchi plictisiți, pe vremea aceea să scrii 3 pagini de mână, în 6 exemplare, nu era ușor, așa că veriga mea s-a dus pe apa sâmbetei. Însă de primit tot am primit câteva zeci, din cele mai îndepărtate colțuri ale țării. Azi nu știu dacă acest joc ar prinde. Ar fi ușor de pornit, nu mai trimiți „scrisori”, trimiți email, merge repede cu copy/paste, expediezi doar cartea poștală de pe prima poziție… dar… hai, fiți serioși, câți nu dați în paranoia să scrieți adresa unde locuiți?
Nu le-am povestit asta copiilor la școală, însă i-am provocat să-și imagineze cum era „pe vremuri”, când oamenii aveau rar aparat de fotografiat și în niciun caz color, că ajungeai în concediu și… cărțile poștale erau cam singurul mod ieftin de a te lăuda unde ai fost în vacanță. Deh, nu aveai cum să pui poză panoramică de la etajul superior al hotelului, să crape toți cei de-acasă… Am luat și cărți poștale completate cu mesaje clasice, „Multe salutări din frumoasa stațiune…”, le-am analizat și pe acestea.
Am început cu timbrul. Dacă nu știați, e un „sticker” pe care îl cumperi. E important sau nu că are ștampilă? Da, căci e de „unică folosință”. Odată ce a fost lipit și stampilat, gata, nu are sens să îl desfaci, nu mai are valoare. Ce valoare trebuie să aibă… păi… există la poștă un tabel cu taxele poștale, în funcție de destinație. Și de greutatea plicului. Pe temele lor, câteva prezentate mai jos, vedeți că „emisiunile filatelice” chiar sunt speciale, dedicate Unirii.
Am trecut la adresă. Am stabilit că e bine să scrii frumos și citeț adresa, nu mai zic de corect, căci nu e nicăieri loc de expeditor și cărțile poștale nu mai au unde să se întoarcă, precum scrisorile, dacă au „adrisant necunoscut”. Mesajul trebuie să fie… neutru. Am găsit câteva cărți poștale trimise de mine din tabără, am râs ținându-mă de burtă… dacă și poștărița le citea înainte să le pună în cutie, cred că avea o meserie tare amuzantă! Nu le-am luat la școală, că nu erau un exemplu bun pentru lecție.
Utilizând cărți poștale adevărate, am „descoperit” că putem „afla” ce e în poza de pe față dacă citim cu atenție ce scrie cu litere mici pe spate. Am strâns multe cu București, intenționez să strecor în program un proiect despre orașul nostru cu o hartă mare, cu numere pentru obiective, să vedem care pe unde sunt, să căutăm informații despre ele… și, mai ales, poate pricep și ai mei odată pentru totdeauna că prin București curge Dâmbovița. (Mai am un pic și capitulez dacă mai întreb la geografie și aud Dunărea, când de la fereastra clasei admiri podul Mihai Bravu, larg aruncat peste… Dâmbovița.)
Revenind la cartea poștală, le-am dat două modele mai mici, albe, pe care le-am lipit în caiet. Prima a completat-o fiecare, către un prieten, căruia îi comunica un mesaj legat de ce se întâmplă acum în București. Au scris numele complet, iar adresa am copiat-o pe cea din carte. A doua carte poștală a avut altă cerință: Ai primit o carte poștală de la un prieten din altă localitate, care îți comunică participarea lui acolo la un festival de teatru. Cu două-trei excepții, s-au prins că trebuie să se treacă pe ei la destinatar și au respectat relativ ce cuprinde.
Tema pentru acasă a fost și mai distractivă. Alte cărți poștale albe, care nu se lipesc în caiete. „Ai primit o carte poștală de la un prieten care locuiește într-un oraș moldovenesc, în care îți menționează evenimentele la care a participat cu ocazia zilei de 24 Ianuarie în orașul lui. Pe față, cartea poștală are un desen ce reprezintă ceea ce sărbătorim în această zi”. În plus, i-am amenințat că verific adresele cu cele din catalog, așa că ar face bine să învețe odată unde locuiesc, că nu dai adresa de mail când te întreabă cineva unde stai!
S-au descurcat onorabil. Desenele au fost chiar inspirate și surprinzătoare, ba chiar au calculat că aniversăm 160 de ani de la marele eveniment. Au adaptat și logo-ul de la Centenar :D, idee care mi s-a părut super. Cu conținutul la cărțile poștale am mai șchiopătat. Mi-a plăcut că la „oraș moldovenesc” nu a contat de care parte a Prutului se află, așadar generația e promițătoare. A fost greu cu data, căci, dacă „ai participat”, nu poți pune 22 ianuarie… Apoi scrierea cu majusculă la 24 Ianuarie. Unul singur nu a înțeles că el este destinatarul și nu expeditorul, un altul a dat adresa școlii și doar opt și-au căutat integral adresa, cu cod poștal, cum am cerut. Le-aș fi spus că, stând în sectorul 4, începe cu 04… și îmi dau seama imediat cine a căutat și cine nu, dar i-am lăsat să spere că, dacă treci un număr acolo, doamna glumește când spune că verifică 😀 .
Au fost foarte interesante și mesajele. În „localitățile” lor, expeditorii au intrat în horă în mijlocul satului, au mers la expoziții și festivaluri și mai toți au regretat că prietenii lor din București nu sunt acolo.
Mi-ar fi plăcut să putem să și trimitem, de-adevăratelea, cărți poștale cu Bucureștiul altor copii… măcar una să aibă și ei, cu numele lor!
- Daniel Pennac: Necazuri cu școala - 31 martie 2024
- Lecția despre piramidă - 30 martie 2024
- Dacii și romanii sau cum ne-am pomenit strămoșii - 17 martie 2024
Draga mea, mi-a plăcut foarte mult ideea (inclusiv articolul). Mi-am amintit ca si eu am participat la o astfel de provocare cu carti postale, EEHee…anii tineretii mele…Undeva, in pod am o sacosa cu astfel de carti postale… un cufar de amintiri care trebuie sters de praf! Sigur!.
Nu ajunsesem la finalui articolului cand m-a fulgerat gandul :ce pacat ca ai mei copilasi sunt doar in calasa aII-a! Am fi legat o frumoasa legatura Bucuresti -Iasi! Suntem la o scoală la țară, dar nu suntem mai prejos de cei din oras.
Dar oare se mai trimit in zilele noastre carti postale??? Mai gasim modele?
Si daca nu, am putea sa ne scriem scrisori, sa ne impartasim experiente….
Vă felicit pentru toate lucrurile frumoase si curate pe care ni le impartasiti. Multumesc!
Cu respect, Liliana
Mi se pare foarte interesanta idea. Daca doriti, sunt dispusă să intru în „horă” si sa trimit din Elvetia, carti poștale la toti copiii si/sau Ei mie. Aici cărțile postale, scrisorile, serviciul postal merge ca pe roate. Ador momentul cand la ora 12 imi verific zilnic posta si gasesc de fiecare dată ceva, chiar daca sunt si facturi de plata 🙂
Voi pune pe lista de discutii, daca voi avea copii interesati, incerc sa pornesc cu ei jocul copilariei. Sa vedem ce iesei. 🙂 Retin oferta!
Pingback: Cartea poștală - o lecție cu bucluc în școala românească