coronita craciun hartie

Coronițe de Crăciun din benzi de hârtie

Clasa a IV-a mi se pare, din punct de vedere „artistic”, cea mai tristă. În orar nu mai am decât o singură oră pe săptămână. Tocmai acum când copiii au crescut și sunt în stare să realizeze și proiecte mai complicate… îmi vine să plâng de ciudă, dar asta e. 

Joi seara am stat vreo două ore aproape să pregătesc diverse pentru niște felicitări de sezon. Deja mi se părea că proiectul are șanse să fie deosebit, așa că am mers înainte. Dimineață, în drum spre școală, mi-am petrecut cele 10 minute din metrou pe pinterest, unde am găsit o coroniță foarte faină și foarte simplu de realizat. Așa că am decis la prima oră să schimb proiectul. 

Aveam la școală farfurii de carton, le păstrasem de la atelierul din primăvară de la Bookfest, hârtie colorată verde încă e destulă, m-am apucat de tăiat cu ghilotina benzi de hârtie late cam de 2 cm și lungi de 30 cm. Am avut două pauze la dispoziție în care am tăiat pe lungimea foii un snop de fâșii. Apoi, cu perforatorul în formă de cerc am tocat repede câte 12 discuri/copil cât timp ei realizau primele faze ale proiectului.

Prima etapă: decupat farfuria, astfel încât să înlăture mijlocul. Cum? Le-am arătat să pună semne cam la două degete de margine și să decupeze liber, orientându-se după acestea. Începi dând o gaură în farfurie… Doamna, mie nu-mi iese să decupez așa… îmi faceți și mie? – Sigur, întâi îți pun „i” că nu știi să decupezi, apoi îți fac eu. S-a descurcat perfect fără ajutor. Păcat că creștem niște copii dependenți, care nici măcar nu încearcă întâi să vadă dacă pot. 

A doua, să îndoi pe jumătate panglica de hârtie verde și să o rupi pe îndoitură. O mai îndoi încă o dată și lipești bucățele peste farfurie, una lângă alta, să nu se vadă culoarea farfuriei, apoi le tai ca pe panglici, în „v”. La etapa aceasta mi-a plăcut una dintre ele care nu are panglicile lipite complet, ci doar în zona farfuriei. Spre exterior sunt desfăcute și pare mai bogată. 

A treia etapă – bulinele roșii. Am reciclat aici și mijlocul farfuriilor roșii, ca să nu le aruncăm degeaba, dar și cartoane și alte hârtii din cutia cu „se mai pot folosi”. Proiectul nu includea și fundiță, dar a fost de ajuns să vină primul cu ideea, „doamna, cum pot să fac o fundiță”, că s-a rezolvat. Le-am tăiat din coli roșii benzi de pe latura scurtă (21 cm), late de 2cm și altele de 4cm. Îndoite, decupate puțin pe centru, așa cum s-au priceput singurei. 

Mai jos aveți rezultatele finale – cele care au fost gata la finalul orei. Pentru câțiva, proiectul a fost prea migălos și nu s-au încadrat în timp, urmează să le termine și să le aducă.