A mai trecut o ediție din Bucharest Science Festival 2018. Dacă trag linie, nu pot decât să mă bucur, anul acesta am reușit să particip cu clasa la două activități. Mai mult, față de anul trecut, am implicat și celelalte clase din școală.

Cu și despre lilieci

Primul a fost atelierul „Descoperă lumea liliecilor”, susținut de Maria-Raluca Văcărescu, ecolog cu specializare în paleontologia vertebratelor, de la Asociația Wilderness Research and Conservation. Trei serii, în care am rulat toți copiii de la ciclul primar, le-a vorbit despre lilieci, despre om și impactul lui asupra mediului. A demontat mituri despre aceste vietăți atât de speciale – nu e ușor să fii singurul mamifer zburător, iar asupra ta să planeze amenințătoare legende care să-ți scurteze viața. Dacă lași basmele să-ți ghideze acțiunile, vei distruge toată natura din jurul tău. Reiau cu liniuțe și sper să nu uit nimic important:

Lilieci în mediul urban. Sursă foto: Asociația Wilderness Research and Conservation

• liliecii nu se hrănesc cu sânge de om; există trei specii care se hrănesc cu sânge de vacă, dar le înțeapă precum țânțarii, sug un pic și le ajunge. În niciun caz nu le secătuiesc. Mă gândesc că, dacă ne-am folosi capul, un om are aproximativ 5 litri de sânge. O vacă cred că are de două ori pe atât. În ce tip de animal ai putea pompa o găleată de sânge… și să mai și zboare? În unul de 15 cm??
• liliecii se hrănesc cu insecte; într-o noapte mănâncă cca 2000 de țânțari. Partea proastă a prafurilor și insecticidelor date prin oraș e că scurtează de 7 ori durata de viață a unui liliac, de la 20 de ani la… 3 ani. Dar dacă anul acesta tot n-au dat cu nimic și ne-au mâncat lighioanele de vii (cel puțin în capitală), sper că au prosperat coloniile de lilieci.
• liliecii nu se prind în păr, pentru simplul motiv că nu au cu ce.
• diferența între ei și păsări e că zboară cu „palmele”. Membrana folosită ca aripă este dezvoltată între „degete”, cam ca la labele de rață.
• dacă găsești un liliac, în niciun caz nu pui mâna goală pe el. Sunt purtători de numeroase boli (rabie) și paraziți. Folosești o cârpă, un prosop, așa împiedici și animalul să se rănească. Se eliberează seara, nu dimineața. Dacă nu te deranjează foarte tare locul unde s-a agățat, lasă-l în pace, va pleca la căderea nopții.
• liliecii hibernează; dar… dacă îi trezim din hibernare, i-am condamnat la moarte, căci nu au, în miezul iernii, cu ce să se hrănească ca să supraviețuiască până la primăvară.

Și aici intervenea cheia misiunii Ralucăi. Să îi învețe pe copii cum să le vină în ajutor acestor simpatice, dar mai ales uimitoare mamifere: ai găsit un liliac (rănit), ai descoperit o colonie într-un loc nepotrivit, nu încerca să te lupți cu ei și să îi alungi. Anunță la asociație și îi vor recupera, îngriji, apoi elibera în sălbăticie. Filmulețul în care am ascultat cum vânează un liliac, dar și cel în care erau hrăniți cei aflați la sediul asociației au făcut deliciul prezentării.

Acasă i-am povestit lui Iris și i-am arătat poze… Aaa, o știu pe Raluca, de la Visul Luanei, când am hrănit lilieci! Iris s-a hotărât să meargă mai departe cu școala pe științe ale naturii. Nu știu care parte din lumea vie o va atrage mai mult, dar pasiunea ei pentru viețuitoare îi aduce experiențe diverse, pe care, dacă nu le trăim împreună, mi le împărtășește cu lux de amănunte: șerpișori înfășurați pe mâine, țestoase, broaște, lilieci…

La cerere, asociația organizează activități și pentru săptămâna Școala Altfel, așa că poate auzim din ce în ce mai puțin de ieșiri la Mc’D sau la mall și facem ceva util pentru copii și pentru mediul în care trăim.

„Porniți motoarele”

ROMAERO Băneasa organizează în cadrul festivalului de științe de ceva ani o vizită ghidată în hangarele sale. Anul acesta am stat eu cu degetul pe butoane mai devreme și la începutul lui septembrie am demarat organizarea vizitei. Noroc că internetul ne ține conectați, am avut repede acordurile părinților – traversarea Bucureștiului de la sud la nord și retur nu e o aventură pentru un singur om și 20 de copii – și ne-am programat.

Decizia de a pleca cu actualul STB, fost RATB, chiar dacă schimbam două autobuze, a fost una educativă. Cu această ocazie, unii au aflat că a călători cu autobuzul presupune să ai bilet, de unde se cumpără cardul, cum se încarcă și că, dacă te sui în autobuz, nu te arunci întâi să stai jos, întâi validezi biletul. Apoi, a nu deranja ceilalți călători e o dovadă de civilizației. Mai avem mult de mers ca să exersăm această abilitate în unele cazuri, dar încă funcționez pe post de sperietoare și a sta lângă doamna era similar cu faci prea multă gălăgie…

Vizita la aeroport a fost scurtă și intensă. Pe mine personal nu m-a dat pe spate, probabil pentru că mai văzusem un hangar pe dinăuntru și motoare demontate. Pentru copii însă era ceva nou. Cei care au mai zburat aveau mai multă experiență, dar nu în zona de reparații. Alții nu s-au urcat niciodată într-un avion. Și niciunul nu se urcase într-un avion de protocol… care semăna un pic cu Trenul Regal, dacă l-ați vizitat, dar în varianta avion, nu pe șine. Au stat la manșă, s-au tăvălit pe fotolii și canapele, iar la panoul pe care prindem activitățile noastre avem o poză nouă de atașat.

N-aș avea de criticat decât recompensele (prea numeroase) cu ciocolată pe care copiii le-au primit, pentru fiecare răspuns corect la întrebările ghizilor. Gazdele au fost prea primitoare după părerea mea.

Dacă anul acesta ați ratat activitățile, vă recomand să urmăriți pagina de facebook a festivalului. Anul viitor veți afla la timp de evenimentele programate. Cele mai multe sunt gratuite și e păcat să le ratați.