Printre produsele noi cu care Daco m-a provocat în acest an sunt și Lemnițele,un set de 6 plăcuțe din lemn, placaj în genul celui folosit la traforaj în vremuri imemoriale sau la pirogravură. Au dimensiunea de 18x7cm și grosimea de 4mm. Ca suport pentru proiecte de art&craft pot avea utilizări aproape nelimitate.
Pentru folosirea lor cu grupuri mari de copii, într-un timp scurt, sunt minunate. Suficient de mari să permită realizarea unui proiect, dar nu atât de mari încât să rămână neacoperite. Se pot picta (mai ales cu acrilice), se pot aplica șervețele cu ușurință, se pot face colaje diverse și aranjamente. Iris și-a dorit o plăcuță pentru ușa camerei, cu mesaj clar: Nu deranjați. Am ales pirogravura. A fost momentul în care am realizat că o coală de indigo ar fi făcut diferența, putând să transfer un model acceptabil pe placaj. Dar… n-am avut. Așadar mi-am pus în valoare bruma de exercițiu la desen (care se limitează la flori, fluturi și căsuțe) și am desenat eu. Cu chiu, cu vai, a mers și pirogravura. O bucată de smilgher a eliminat marginile arse, dar și creionul folosit la contur, iar un strat de lac a schimbat total aspectul. Musai trebuie să găsesc indigo pentru a mai încerca ceva cu plăcuțele!
A doua variantă este a unei felicitări aniversare, realizată sub formă de tablou. Am ales să folosesc șervețelul întreg, fără să decupez, căci plăcuțele erau suficient de mici să permită aplicarea lui fără probleme și să nu se rupă. Am aplicat în serie tot peisajul, apoi le-am lipit folosind bețe late din lemn. Pentru mesaj am folosit abțibilduri cu litere.
Voi pentru ce ați utiliza aceste plăcuțe?
- Daniel Pennac: Necazuri cu școala - 31 martie 2024
- Lecția despre piramidă - 30 martie 2024
- Dacii și romanii sau cum ne-am pomenit strămoșii - 17 martie 2024
Ce fain sună: lemnițele!
Le vom achiziționa și noi poate mai punem de o piragravură, cine știe.
Mulțumim de recomandare.
La capitolul denumiri simpatice, cei de la Daco chiar se străduiesc.
Cu plăcere!
Chiar am vazut IAR la Lidl aparatul de pirogravura…. si m-am gandit la voi!
In alta ordine de idei, cand nu ai indigo, dai cu creion (grafit) pe spatele desenului…. si cand conturezi … gata transferul! Ai uitat din copilarie🤗
Pup….
PS: de Mos Niculae ma pun pe treaba … fac globulete din feliute de lemn pirogravate!🤩😏
Când eram mică aveam indigo din belșug, ai mei erau profesori, scriau fișe pentru copii la indigo :)) .
Ce zici tu acolo e muncă… prea multă pentru cât timp am eu acum!
Aparatu, aparatu, cât e aparatu :))? Trec mâine și eu să mă uit.