Semn de carte cusut, frunze toamnă | Talente de Năzdrăvani

Se strâng niște ani frumoși de când am constatat, ca elev, ce mică-i vacanța mare. Când mă uit acum în calendar și văd că august se apropie de sfârșit, că noaptea trag pătura, știu. Nu că vine toamna… ci că vacanța se apropie de sfârșit. Din partea mea, și vacanțele de toamnă sunt perfecte. Dacă ar exista. Dar nu sunt.

Știu că o să-mi fie dor de zilele în care lenevesc cu câte-o carte în brațe. Iris știu sigur că o să plângă după ele. Zile în care nimeni nu îți spune ce să faci… doar întinzi mâna, răsfoiești și te pierzi prin ferestrele imaginației. Și pentru că tot căutam o idee pentru ceva util, dar în același timp ceva și pentru ea, m-am oprit la semne de carte. Până la urmă, ce e mai plăcut decât să deschizi o carte și să găsești un „semn” de la cineva drag, care îți arată unde ești?

N-am cusut de multă vreme, îmi era dor și de asta. N-am făcut un plan, am zis doar că trebuie să fie în culori de toamnă. Am pus ața în ac și am început, fără direcție, fără schemă, așa cum se bucura ochiul de combinație. Un pic de atenție să nu încurc multele fire pe dedesubt, un model simplu de trei puncte în L și o singură regulă… să iau mereu unul din ultimele fire rămase în urmă. La final am avut impresia că sunt inimioare, oricum covorul meu de frunze s-a așternut încet peste încă un an de amintiri.

În timp ce coseam, o altă idee cu frunze a încolțit încet. Jumătăți, din culori apropiate. Mi-ar fi trebuit un model mai mic, cred că ar fi ieșit mai delicat. Iris îl critică, „e prea lat”, dar frunzele mele și-au căutat jumătatea.