Printre noutățile pentru copii pe care editura Paralela 45 le-a avut la BookFest, Fridolin îți lua ochii de la o poștă cu coperta lui cartonată de un albastru intens. Dar, dincolo de folia de protecție, îți sărea mai întâi în ochi insigna cu eroul volumului, tare dornică să se agațe repejor de ghiozdanul unui iubitor de lectură și de povești. Despre carte am aflat înainte de eveniment, când proiectam un atelier de lectură, așa că am citit-o imediat cum a ieșit din tipar, înainte de târg. Culmea, aveam și la școală la română tocmai o unitate dedicată poveștilor cu animale, eram deja setată pe cățeluși și iubitori de animale. Povestea a picat la țanc.
Dacă pentru sufletul meu găsesc mai greu timp pentru lectură, pentru cei mici… e oarecum obligatoriu. Nu pot să le recomand o carte dacă eu n-am citit-o, pentru că nu merge să îi spui doar să citească, trebuie să-i dai și un motiv. Unul sincer! Și foarte sincer e că povestea lui Fridolin mi-a plăcut la nebunie, mai ales dacă accepți ca realitate ceea ce orice posesor de animăluț în casă și-ar dori să se întâmple: animăluțul să fie „vorbitor”. Că sunt inteligenți, afectuoși, fideli până la moarte, asta știm deja. Dar când din companion devine prieten… este o poveste pe care ai vrea din tot sufletul să o trăiești. Cum altfel să o faci, dacă nu citind?!
Mă așteptam să anticipez cursul evenimentelor, mai ales că am citit prezentarea de pe site înainte, de la care făcusem deja un plan: un cățel primește un cadou, îl pierde, îl caută, sigur îl recuperează și happy end. Ei bine, lucrurile nu au fost chiar atât de simple, povestea s-a complicat, răsturnările de situație au fost la tot pasul. Da, are happy end, dar nu atât de ușor pe cât mi-am imaginat. Și, dincolo de faptele povestite, este o carte despre sentimente sincere, despre atașament, despre corectitudine. Cel puțin ultima se mai găsește atât de greu la noi… dacă faci ce trebuie, ești condamnat. E bine să fii corect, dar să faci excepții pentru „cine trebuie”. Fridolin are nevoie, ca să reușească, să-și facă prieteni, să primească ajutor, dar și să se implice, să ia atitudine, să-i sprijine pe alții la nevoie. În pericol să-și piardă viața, este capabil să rămână lucid, să caute argumente și soluții, să facă compromisuri și să-și atingă scopul. Și ce îmi place și mai mult, știe ca atunci când are dreptate să-și susțină punctul de vedere, să aducă probe și să câștige. Nu cred că este o carte despre un cățel. Este un model pentru copii despre un alt mod de viață.
Vă recomand să vă opriți în vacanță și la aceasta, iar în toamnă să agățați de ghiozdan sau de penar insigna cu teckelul Fridolin. Volumul este disponibil în librăria editurii Paralela 45, unde puteți și răsfoi câteva pagini, sau pe internet, la Libris, Librarie.net, elefant, cel, Cărturești,