S-au inventat, bineînțeles, mijloace moderne de tortură a copiilor, se numesc „caiete de vacanță”. Cei care merg la summer school, ca să nu uite că e vacanță, au de lucru în fiecare zi. Eventual o pagină, că atât e „norma”, să termini caietul până la sfârșitul vacanței… După atâtea vacanțe de „părinte”, deja am ajuns la concluzia că nu are sens să numeri paginile și cât mai ai de lucru. Printre altele, m-a anunțat săptămâna trecută Irisuca cum că am de dat 15 lei la școală, că domnu’ de mate le-a comandat deja caiete… Nu doar că nu vrea, dar e furioasă și pentru că i se pare abuziv să nu fim nici măcar întrebați!
Așadar… copiilor mei (de la școală) le-am pregătit altceva. I-am rugat să țină un „jurnal de vacanță” cu câteva mici „chestii” oarecum obligatorii. Se ia pentru început un caiet mic cu foaie velină… (A trebuit să explic ce e foaia „felină”.)
Prima cerință: să încerce să scrie la două-trei zile, dacă zilnic e greu, măcar un enunț despre ce simte în acel moment sau cum a fost ziua. N-am exersat destul textul elevului în acest an și aș vrea să încerce cât mai des să se exprime coerent.
Se continuă cu transcrierea a trei rânduri la alegere de pe pagina la care a ajuns citind… „Doamna!!! Mi se pare mie sau asta înseamnă că citim toată vacanța?!” Na că s-au prins! Oricum se clarifica misterul cu cele două pagini care mai trebuie citite.
Alege un fragment care îți place. Pune-l între ghilimele, scrie apoi în paranteză autorul, titlul, numărul paginii. Continuă să citești cel puțin două pagini.
Ca să nu se plictisească, am continuat cu: Decorează (dacă vrei) pagina cu cel puțin un desen sau cu o carte poștală dacă ești în concediu! Și ca să semene totuși a treabă serioasă, Încheie cu un exercițiu sau o problemă la matematică. Le-am explicat că poate fi ceva simplu, ca înmulțirile cu numere mai mari, dar și probleme… pe care, dacă nu le găsesc, le pot cere. Le-am dat numărul meu de telefon și adresa de mail să trimită fotografia cu rezolvarea dacă au nevoie de ajutor.
Și de aici au început comentariile. Primul pe care l-am auzit era „Mai bine ne luați caiete de vacanță.” De ce?? Și aici să vă țineți bine… Pentru că se completează repede și e mai simplu! Ahhh… ce păcat că nu pot râde în hohote și că trebuie să mai par și serioasă.
Au urmat solicitări de lămuriri despre cele trei rânduri de transcris. Le-am spus că poate fi ceva ce le place în mod deosebit. Dacă nu e nimic, pot citi următoarea pagină, și următoarea, până găsesc ceva ce merită transcris. Apoi, că prefer să urmărească ortogramele, cum se scriu… cum se despart cuvintele în silabe la capăt de rând, când scriem cu literă mare… nu doar așa, să citim neatenți. Și nu facem fișă de lectură? Nu ne spunem părerea? Nu e nimic obligatoriu în afară de autor, titlu, pagină. Exercițiul acesta are bătaie lungă, ca-n poveste, cum aruncă zmeul buzduganul cale de 3 zile… Oare când vor fi mai mari își vor aminti cum se citează un autor?!
La final le-am readus în atenție codurile de culori pe care le-am stabilit pentru părțile de vorbire: albastru-substantivele, roșu-adjectivele, verde-verbele, galben-pronumele. Pot colora măcar câte unul pe textul transcris, dacă tot pun mâna pe acea culoare. Așa, întâmplător!
Sincer, habar nu am ce va ieși. Am primit deja primele două pagini la corectat și începutul pare promițător. Pentru unii dintre ei, e un exercițiu necesar, dar și ei trebuie să conștientizeze acest lucru și să aleagă, nesiliți de nimeni, să îl facă. Voi vedea câte mesaje voi primi și cum vor arăta caietele la toamnă. Însă… sunt absolut sigură că la acest tip de temă nu s-au așteptat!