diploma1iunie2018

Diplomă de 1 Iunie

diploma1iunie2018Nu m-am obișnuit încă cu 1 Iunie – zi liberă… și în contextul avalanșei copleșitoare de zile libere, abia dacă pot să mă mai bucur de ele. Dar… e zi liberă de (la) stat. O dedicăm copilului. Ne-am pregătit din timp, și Irisucăi i-am dat deja diploma de copil.

Pentru modelul din acest an am cerut ajutor. Mai am de învățat până reușesc să desenez eu ceva prezentabil în public, așa că… e bine să ai prieteni. Adrian Bighei, de la CaricaturaSunt.Eu , a pus pe hârtie mâzgălelile mele de pe schițe și puteți vedea ce a ieșit. Am pregătit diploma în două variante, ambele colorate de copil. Prima – se printează modelul de colorat cu tot cu textul diplomei, copilul o colorează știind finalul. A doua – se printează doar desenul, copilul colorează… și apoi se reintroduce desenul în imprimantă și se „acordă” diploma.

Iris a colorat o variantă de diplomă. A preferat să folosească carioca pentru desenele evidente cu contur și creioane colorate pentru a umple desenul. Dacă copiii vor să coloreze „cerul”, e bine să folosească creioane pe această zonă, pentru a putea imprima peste. Ar fi de evitat creioanele cerate.

Încă nu am decis ce surprize adaug de 1 Iunie… dar sper să continuăm tradiția de anul trecut, de a ne petrece ziua împreună, oriunde, oricum.

Modelul diplomei este disponibil gratuit pentru abonații la newsletter. Cei care s-au abonat până acum au primit deja, în cursul zilei de ieri, cei care se abonează o vor primi în timp util. Dacă nu sunteți abonat, accesați acest link și urmați pașii indicați.

monede_si_bancnote_leul

La școală: monede și bancnote

Mai am un pic de tot până termin materia… și am ajuns aproape de lecțiile finale: Monede și bancnote, leul și euro. Manualul de matematică nu se arată extrem de generos cu imaginile și încercarea mea de a face învățare prin descoperire se cam oprește la limita de 5-10 lei, cu care copiii ar putea veni totuși la școală. Dar manualul are din belșug adunări…

Am stat să caut imagini… nici eu nu am de 200 și 500 lei, de la bancomat am încercat să scot tot salariul, dar mi-a dat numai bancnote de 50 și 100. Dacă cu leul o mai scoți la capăt, distracția cu euro e și mai și. Ce să faci cu o floare…? Adică cu cele câteva bancnote și monezi pe care le am în casă…?

Și vine iar o întrebare minunată… de ce Ministerul nu anticipează aceste probleme? Nu zic să ne furnizeze fizic materialele necesare pentru lecții, ci măcar digital, că doar ne-am obișnuit, pe banii noștri, să învățăm. Mi-ar fi trebuit, de exemplu, câte un specimen din fiecare pentru cele 5-6 grupuri pe care le pot alcătui la clasă. Să caute ei cine/ce este reprezentat pe ele, eventual să le și măsoare, dacă e scara 1:1, să poți face și lecție integrată. Poate chiar și o planșă de colorat, să-și imagineze o monedă și o bancnotă care ar circula în țara în care fiecare dintre ei ar fi rege/regină.

monede_si_bancnote_leul

Ca de obicei, ne descurcăm singuri. Am ajuns, cum era normal, pe site-ul Băncii Naționale a României. Știam că acolo voi găsi cu siguranță descrierile monedelor și bancnotelor în circulație și nu m-am înșelat. Aici aveți toate informațiile. Dacă dați click pe fiecare, și apoi apăsați și pe „Descriere”, cu siguranță aveți ceva nou de citit. Însă… acele imagini pentru analiză de care eu aveam nevoie… nu erau. Ok, fie, trecem mai departe, vedem cum ne descurcăm… facem research acasă, fiecare cu ce găsește, material real.

Apoi vine provocarea euro. Deja eram demoralizată, dar am intrat pe site-ul Băncii Centrale Europene. Când colo… surpriză! Oamenii ăștia chiar s-au gândit că, dacă vrei ca populația să cunoască monedele și bancnotele, trebuie să înveți la școală despre ele, așa cum trebuie. Culmea, au pregătit materiale și prezentări pentru profesori! Când am văzut că sunt disponibile în toate limbile europene… am rămas mască. Nu știu unde aș putea printa afișul, acum când toate sunt închise… dar prezentarea este minunată. Sunt aproape 3 pagini A4 de explicații pe slide-uri despre cum arată și ce semnifică desenele de pe monede și bancnote. Ar fi fost perfectă dacă mergeau și linkurile de detalii, dar oricum e mai mult decât am sperat să găsesc.

Când am tras linie și-am inventariat cu ce mă voi duce la clasă, am ajuns la veșnica întrebare… DE CE la noi nu se poate?? Cât le lua să pregătească materialele necesare într-o lecție? (Aha, am înțeles, e o provocare pentru noi, profesorii, să învățăm să umblăm cu calculatoarele…)

Închei într-un ton pozitiv, ca să o ascult și pe prietena mea (îmi tot spune să caut mai bine partea bună a lucrurilor). Am descoperit pe site-ul BNR trimitere la o aplicație, disponibilă pentru mobile: Leul Românesc, creată chiar de Banca Națională. Nu mai contează că merge doar pe landscape, că nu are butoane de navigare (back) și îl folosești pe cel al telefonului, că are 85MB… are poze cu toate monedele și bancnotele, le poți întoarce, studia, citi informațiile suplimentare pentru detalii. Așa că mi-a mai venit o idee, că tot umblă copiii cu telefoanele la ei! În plus, au și un joculeț. Dacă știi cine se află pe bancnote (așa, după moacă, nu după nume!), primești acces să-ți faci un selfie și să ți-l plasezi pe o bancnotă, pe care o poți apoi salva. Îmi încolți o idee, să dau un bonus pentru cine îmi trimite pe mail bancnota cu mutrița lui, nu de alta, dar la română am făcut emailul, formarea competenței digitale ne omoară încet, și mai avem și lecție nouă despre bani…

Întrebare pentru cititori:

De ce pe spatele bancnotelor euro sunt poduri și ferestre?

bookfest 2018 ateliere copii

Bookfest 2018 – ateliere de lectură

Seriile pentru copii de la Editura Paralela 45 își îmbogățesc colecția. Prima pe listă, cu două noi volume, „Biroul de investigații nr. 2”. După ce anul trecut au apărut și volumele 3 și 4, Operaţiunea Apus de soare și Operaţiunea Narcisa, urmează acum În căutarea reginei junglei și În căutarea căpitanului Krogh.

Tot pentru cei mici, în ediție cartonată, a apărut povestea lui Fridolin, un teckel care primește de ziua lui o frumoasă zgardă roșie cu ținte aurii. Bucuria lui este de scurtă durată, când constată că toți câinii din oraș îl fugăresc ca să i-o ia. Fridolin scapă, dar își dă seama cu disperare că a pierdut zgarda, așa că pornește în căutarea ei, fiindcă acasă nu se poate întoarce fără ea. Aventurile abia acum încep. Curajul și inteligența micului teckel sunt puse la grea încercare și numai prin lectură vei afla deznodământul. Singur sau… împreună cu noi, sâmbătă, 2 iunie, la Târgul de carte Bookfest din București.

bookfest 2018 ateliere copii

Atelierele se desfășoară la standul Editurii Paralela 45 din pavilionul B2, aflat în incinta Romexpo. Pentru cei care ați mai fost la Bookfest, e bine de știut că locația din acest an nu mai este în vechile pavilioane, ci în unul abia deschis.

Înscrierile se fac prin intermediul acestui formular. Atelierele sunt destinate școlarilor de orice vârstă, care știu să citească, măcar la nivelul de începător. Sperăm ca activitatea și surprizele pregătite să contribuie la magia weekendului copiilor, așa cum am înțeles că se numește perioada 1-3 iunie.

Vă așteptăm!

(Pentru orice nelămuriri sau detalii suplimentare puteți folosi formularul de contact de mai jos.)

 

Simona Antonescu, Istoria povestită copiilor

Istoria povestită copiilor, de Simona Antonescu

Am primit acum ceva vreme de la editura Nemi pachetul cu primele trei volume ale seriei „Istoria povestită copiilor”, de Simona Antonescu. Trebuie să recunosc că, în atâția ani de când scriu pe blog, e prima dată când volumele sosesc cu autograful autorului, așa că a fost o surpriză foarte plăcută. Le-am răsfoit și mi-am dat destul de repede seama că am de-a face cu povești, ficțiune istorică pentru clasele primare, și m-am străduit să găsesc câteva ore liniștite ca să le parcurg.

La finalul lecturii, sentimentele au fost amestecate. Pe de-o parte, aveam cititorul, iubitorul de poveste, copilul din mine care a trăit în mii de lumi paralele ascunse între coperte, care a plâns și s-a bucurat mereu alături de personaje. Iar pasiunea pentru călătorii în timp s-a împletit strâns cu aceste povești. Pe de cealaltă, e adultul, profesorul de istorie care vede cum pasiunea copiilor pentru această disciplină scade, și care realizează că „ceva” trebuie făcut pentru a rezolva această situație. Acest „ceva” este un compromis pe care încă nu am decis eu să îl fac… este, cumva, răul mai mic. Normal că oricărui copil, dacă vrei să-i influențezi o decizie, trebuie întâi să-i spui o poveste. Și în privința istoriei, dar și a celorlalte discipline, trebuie procedat la fel. Însă sunt la vârsta la care fantezia și realitatea se leagă atât de bine, căci este dificil apoi să le distingi. Mai mult decât matematica, la care și în povești 1+1 tot doi fac, istoria are de suferit. Încercând să colorezi tablourile, poți adăuga detalii fictive care au prostul obicei de a se substitui adevărului istoric.

Apoi m-am gândit iar la noile programe de istorie, la încercarea de a face ca istoria abordată în școală să fie istoria celor mulți, a oamenilor. Viața cotidiană, obiceiurile, oamenii de rând, aceasta este adevărata istorie. Și undeva pe aici se plasează și „Istoria povestită copiilor” de către Simona Antonescu. Încercând să valorizeze la maxim puținele detalii pe care le avem despre viața strămoșilor noștri, ea le împletește într-o poveste despre doi frați gemeni, care fac ceea ce fac toți copiii… adică exact ce li se spune să nu facă! Încearcă apoi să repare, după puterile lor, însă pe parcursul primelor trei aventuri (Decebal și un solomonar misterios, Nobilul Aeticus și o călătorie în jurul lumii, Menumorut și minele de aur de la Roșia Montană) nu reușesc să recupereze decât una dintre cele trei peceți de mărgean pe care le-au pierdut, însă învață mai mult decât au reușit la școală despre trecutul poporului nostru. Aventurile vor continua însă, abia aștept să văd unde și cum!

Simona Antonescu, Istoria povestită copiilor

Simona Antonescu, Istoria povestită copiilor. Ilustrație: Alexia Udriște 

Am testat volumul 1 pe unul din elevii mei. Povestea i s-a părut „lungă”, deși nu pot fi de acord. Volumele au între 120-140 pagini, scrise mare, cu spațiere între rânduri pentru a fi ușor de urmărit de cititorii începători. Deși anul viitor începem să studiem împreună istoria, curiozitatea nu a fost la nivelul la care mă așteptam. La finalul primului volum cei doi copii scapă printre degete pecețile… pentru mine a fost motivul suficient să le devorez imediat pe celelalte două și să văd ce se întâmplă! Însă perseverez, volumul intră iar în teste, aștept să văd ce motive are următorul copil să ceară continuarea. Până atunci aștept eu următoarele volume, căci nu îmi plac poveștile neterminate. Îmi aduc aminte de revistele din copilărie, cu povești în foileton, de stăteam ca pe ace până cumpăram următorul număr. Tot eleva mea mi-a atras atenția asupra unui detaliu pe care nu îl remarcasem. Seamănă cu alte volume pe care noi le-am parcurs… copii care călătoresc în timp prin intermediul unei cărți și au parte de o misiune și alte aventuri. E un semnal din partea copiilor, să fim atenți la detalii, să le dăm mereu senzația de ceva nou.

Simona Antonescu, Istoria povestită copiilor

Ilinca și Călin, cei doi gemeni, eroii volumelor. Ilustrație: Alexia Udriște 

Aproape de încheiere, recunosc că primul volum are din partea mea o bilă albă în plus față de celelalte două, căci are inserată la final o cronologie a epocii în care copiii au călătorit. Cumva, după ce am savurat aventura, revenim cu picioarele pe pământ și delimităm adevărul istoric de poveste. Este, după mine, un exercițiu absolut necesar în cazul volumelor de ficțiune istorică.

Dacă le-ați citit, sunt curioasă ce impresie v-au făcut!

Volumele din „Istoria povestită copiilor” de Simona Antonescu sunt disponibile în librăria editurii Nemira, sau în alte librării online precum Cărturești, Elefant, Libris, Humanitas, Cartepedia, eMag, Librărie.net.

Închei cu o recomandare, un scurt interviu cu Simona Antonescu, realizat de Cristina Oțel.

Legenda ghiocelului și povestea unei participări la concurs

De când lumea, concursurile școlare au fost, sunt și vor fi. Când eram eu mică prinsesem așa, un sentiment de respingere, de când ne luau cu arcanul la Cântarea României, urmate tot felul de spectacole mai ciudate ori mai ciudățele. Apoi au început olimpiadele și am văzut chiar de la clasa a IV-a că aici sunt „participanți și… participanți”. Adică cei de umplutură și cei cărora li se spun rezolvările. Au urmat multe altele, la care părinții m-au încurajat să particip pentru mine, pentru experiență, pentru a învăța să-mi controlez emoțiile, căci… premiile sunt, în cele mai multe cazuri, știute. Cea mai josnică lecție a venit în clasa a X-a, când am ieșit iar prima pe județ la socio-umane și, pentru că n-a ieșit cine trebuia, s-a decis în „comisie” redistribuirea locului la clasa a XI-a, unde, cică, ar fi fost egalitate… deși era un loc pentru fiecare nivel. Atunci mi s-a luat de toate…

Însă minunatul nostru sistem de învățământ a inventat „portofoliul elevului”, în care nu mai știu bieții părinți ce să mai pună, „ca să fie”. Un sistem coerent, cu concursuri înregistrate care să fie recunoscute, nu există, dar trebuie să ai „ceva” acolo. Așa că… am decis să-mi chinui câțiva copii, să îi mai duc la concursuri, unde să ne străduim să ne întrecem pe noi. Totuși au fost destul de multe și din seria celor creative care au trecut pe lângă noi, iar ultimul, propus de UHU, mi-a atras atenția… Trebuia să realizăm o machetă 3D după o poveste sau legendă. În martie, când am văzut concursul, tocmai ne zbătusem la ora de română cu „Legenda ghiocelului”, așa că a fost votată ca temă de proiect.

Vă imaginați că, după atâtea concursuri organizate aici, pe blog, la care am insistat mereu să lăsăm copiii să lucreze singuri, nu puteam tocmai eu să mă abat de la regulă. Mi se părea că până la finalul lunii mai e „mult”… așa că am început încet: ne-am cumpărat produse UHU – erau obligatorii în realizarea machetei. Apoi ne-am strâns în vacanța de primăvară și ne-am făcut planul de lucru, am stabilit cine se implică, ce personaje avem de confecționat, ce materiale strângem…

Ba chiar ne-am făcut și o schiță a machetei, unde se fixează fiecare element. Normal că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, și în final macheta a arătat altfel, florile au fost de toate tipurile și de toate culorile, iar cei implicați au sfârșit prin a fi toți copiii, căci am lucrat-o în orele de arte și abilități. Ce a rămas din planul inițial a fost tehnica dominantă de lucru – quillingul.

Contribuția mea a fost la tăierea și pregătirea polistirenului pentru suport. Apoi le-am arătat cum să confecționeze gărdulețele și le-au „rezolvat” într-o dimineață, înainte de ore. Am rugat-o pe I. să picteze decorul, apoi am început să facem flori… o săptămână au tot făcut acasă, până când am schimbat strategia, am trecut pe quilling la abilități și toată lumea a făcut flori, să umplem grădina. Personajele principale erau cam gata, însă lipsea Prințesa Rază de Soare, o prințesă „aurie”. Aveam emoții cu ea, un plan de rezervă presupunea niște capete de păpuși pentru care să găsim o soluție, însă A. i-a dat de cap. Prințesa era cât se poate de „strălucitoare”, cu trena care a rupt tulpina firavă a ghiocelului…

Când a fost totul gata, parcă nu ne venea să credem. M-am supărat pe câțiva șmecherași care au început să râdă la apariția prințesei, că e „urâtă”. I-am rugat să-mi arate contribuția lor la machetă, să vedem ei ce-au făcut atât de extraordinar de își permit să râdă. Apoi le-am cerut să facă ei alta „mai frumoasă”. Au lăsat capul în jos… oare când o să învățăm să respectăm munca celuilalt, mai ales dacă nu suntem în stare să facem nici măcar atât cât el!? Ne pricepem de minune să arătăm cu degetul și să judecăm, să punem etichete… dar în oglindă nu ne uităm!

Admirându-ne creația, copiii au început să comenteze. Se uitaseră și ei la creațiile înscrise în concurs. Doamna… nu cred că o să strângem noi 6000 de voturi… (Sincer, nici eu nu cred.) Dar știți, doamna… noi chiar am muncit serios! N-am decupat din cărți. Am făcut totul singuri. Chiar singuri! M-am simțit minunat să-i văd mulțumiți de munca lor (cei care au muncit că și-au și dorit, nu doar împinși de la spate), satisfăcuți că au făcut tot ce puteau mai bine. Au luat decizii, s-au implicat. Sunt mulțumită că am reușit să urmăm pașii de realizare a unui proiect: planul, aprovizionarea, împărțirea sarcinilor, colaborarea pentru realizarea acestora, schimb de idei și, în final, evaluarea. Așa că pot spune că deja am câștigat ceva, chiar dacă abia în timp vor realiza și ce.

Dacă vă place, ne puteți vota pe pagina concursului, dedicată claselor a III-a. Din păcate nu există pagină pentru fiecare proiect, va trebui să ne căutați nițel printre ceilalți concurenți. Macheta apare cu numele meu, Cristina H o r n o i u. Copiii sigur se vor bucura de fiecare apreciere primită!


Legenda ghiocelului

după o poveste populară

A fost odată o frumoasă rază de soare. Era chiar fata cea mică a mândrului astru luminos, o prințesă aurie. Și tocmai pentru că era cea mai mică și cea mai răsfățată, tatăl ei o lăsa să zburde pe unde îi poftea inima.
Într-o bună zi, pe când umbla prin văzduh, se opri într-o grădină plină de flori minunate.
Și, repezită cum era, s-a năpustit în grădină, a cules o floare și s-a înălțat din nou în zare.
Toate florile din grădină au privit mirate către cerul albastru și au început să murmure între ele:
— Ați văzut-o? Era frumoasă? Avea rochie de aur? Ce floare o fi ales prințesa?
— Cu siguranță, prințesa a ales un frate al meu, a spus un trandafir cu petale mari, catifelate și roșii, pe care boabele de rouă străluceau ca diamantele în soare.
— Ba eu cred că a fost una dintre noi, a grăit mândră o lalea galbenă, iar suratele ei dădeau din cap încântate.
— Nici vorbă de așa ceva! a rostit îngâmfat un crin înalt. Nu putea fi decât unul dintre frații mei. Nu vedeți ce frumoși și parfumați suntem?
Chiar și o violetă, mică și splendidă, a susținut că raza de soare culesese o soră a ei, vestită pentru delicatețe, și nu altceva.
Numai într-un colț, stingher, cineva plângea. Era un ghiocel mic și firav, a cărui codiță fusese frântă de trena rochiei de aur a prințesei. Cum raza de soare nu era departe, l-a auzit și i-a părut tare rău.
Apoi a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrimă rotundă ca o perlă. Lacrima a căzut pe trupul frânt al ghiocelului, vindecându-l îndată.
Îndurerată de răul pe care i-l făcuse gingașului ghiocel, frumoasa rază de soare s-a apropiat de acesta și i-a spus cu un glas blând:
— Biet ghiocel mititel, tare rău îmi pare că te-am făcut să suferi! Ce dorință vrei să-ți îndeplinesc ca să-ți alin suferința?
— Nu vreau nimic în schimb, a răspuns ghiocelul, lăsându-și în jos, rușinat, frumosul căpșor.
— Vrei frumusețea trandafirului? Sau parfumul crinului? Ori poate strălucirea lalelei? Dar delicatețea violetei? a insistat raza de soare.
— Nu vreau nimic din toate acestea. Dar, dacă vrei într-adevăr să-mi faci un dar, dă-mi voie să răsar primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar parfumul meu abia simțit să-i facă pe oameni să se bucure și să știe că a venit primăvara cu alaiul ei.
Raza de soare l-a mângâiat ușor pe micuțul ghiocel și vraja a fost făcută. Apoi a dispărut în înaltul cerului, de unde venise.
De atunci, ghiocelul este prima floare care ne zâmbește dintre peticele de zăpadă în fiecare primăvară și toată lumea știe că vremea cea urâtă este pe sfârșite. El este vestitorul primăverii.

 

Atelier gratuit la Bookfest 2018

Anul școlar se apropie de sfârșit, iar târgul de carte Bookfest ne anunță de ceva ani acest lucru. În acest an, aveți ocazia de a sărbători 1 Iunie în lumea cărților alături de cei mici, unde, sunt sigură, veți găsi suficiente modalități educative de a le face pe plac ori pentru a-i răsfăța.

Nu chiar de 1 Iunie, ci a doua zi, vă aștept, împreună cu Editura Casa, să confecționăm împreună figurine din farfurii de carton inspirate de numărul 125 din colecția „Idei creative”.

Atelierul se desfășoară începând cu ora 15:00, în spațiul aflat īn pavilionul B2, organizat special pentru copii.

La atelier, ca de obicei, avem 12 locuri, iar activitatea este recomandată școlarilor începând cu clasa pregătitoare. Atelierul este gratuit, dar participarea se face pe bază de rezervare printr-un comentariu la acest articol sau prin sms, la numărul de telefon 0722*955*103. Vă rog să includeți în mesaj și un număr de telefon pentru confirmare (nu va fi publicat), numele și vârsta copilului. Atelierul are loc în incinta târgului; intrarea la Bookfest este și ea gratuită. Pentru a nu vă rătăci și a ajunge la timp, verificați înainte harta expoziției. Deși aveți numărul meu de telefon, îmi este foarte greu să vă îndrum dacă mă sunați chiar înainte de atelier, când deja unii copii au sosit.

Se subînțelege că participanții vor respecta următoarele:

  • anunță în timp util (sms) dacă nu pot participa, pentru a da locul altui copil;
  • sunt punctuali la eveniment;
  • se informează înainte de eveniment cum se ajunge la locația stabilită;
  • au vârsta necesară, pentru a lucra cât mai mult singuri, fără ajutorul părinților.

Materialele sunt puse la dispoziție de organizatori, iar creațiile finale le aparțin copiilor.

Vă așteptăm!


Dacă dorești să fii la curent cu evenimentele noastre, abonează-te la newsletter. Datele de contact furnizate pentru înscrierea la atelier vor fi folosite doar în vederea bunei desfășurări a activității și nu vor fi păstrate după încheierea acesteia.

Despre bullying… iar și iar

S-a schimbat oarecum perspectiva din care privesc anul acesta campania desfășurată de Cartoon Network România și Asociația Telefonul Copilului… nu pentru că mi-am schimbat cumva părerea față de ceea ce gândeam în anii precedenți. Susțin în continuare campania, cu aceeași convingere că ține de fiecare dintre noi să facem ceva. Însă devine aproape misiune imposibilă să te lupți singur cu morile de vânt, e descurajant, în momentul în care încerci să schimbi ceva, să nu o poți face.

Am ratat conferința de presă în care sportiva Cristina Neagu, desemnată de trei ori cea mai bună handbalistă a lumii, s-a alăturat în calitate de ambasador campaniei anti-bullying „Clubul Prieteniei”. Campania, ajunsă la a patra ediție, abordează anul acesta empatia, toleranța, acceptarea proprie, precum și a diferențelor între copii. Jumătate dintre apelurile primite la linia telefonică gratuită reclamă agresiuni care au ca motivație aspectul fizic și statutul social.

Dintre toate situațiile de bullying, anul acesta am avut parte din plin de tot ce puteam să-mi imaginez din partea adulților. Mi-au ajuns la urechi fie direct, fie prin intermediul prietenilor. Mi se pare încă ireală situația unei prietene dintr-un mare oraș ardelean, al cărei copil este hărțuit verbal, zilnic, de profesorul de la clasă, doar pentru că provine dintr-o familie monoparentală (împreună cu alți câțiva). Și mi-e greu să scriu ce aude acest copil… Încă nu realizez nici cum îți poți permite tu, ca profesor, să îi spui unui copil că „e gras, mai bagă mult în el?”. Oare nu-ți trece măcar o clipă prin cap că acel copil s-ar putea să aibă deja complexele lui, sau să-l necăjească și alții pe aceeași temă și tu să torni gaz pe foc? Tocmai tu, adultul care ar trebui să dea exemplu despre cum vorbim politicos unii cu ceilalți…

Nu toți copiii sunt genii… însă toți se străduiesc. Pentru unii și faptul că vin la școală e un succes, chiar dacă vin doar ca să aibă unde pleca de-acasă. Și tocmai din acest motiv ar trebui să vadă aici un model de comportament. Asta, bineînțeles, dacă nu vrei să ajungă să depindă de mititeii de la partid și să voteze după cum dictează stomacul. Dacă nu a învățat, ori nu știe, tu, ca adult, de asta ești acolo. Să faci tot ce poți pentru el, în limită de timp și spațiu, să-l ajuți. Nu îi poți salva pe toți, dar măcar încerci!

Și dacă tu, acest adult care ai ales să intri în școală ca să schimbi ceva, îi spui că-i prost, că nu știe nimic, că vine degeaba acolo… îl umilești, îl dai afară din clasă (trecem peste faptul că în regulament scrie că nu ai voie!), ce să simtă acel copil? Pedepsești toată clasa, dai vina pe unul singur și „din cauza lui X dați test” (sigur va fi cel mai iubit personaj în acea zi). Apoi, de parcă o trecere peste regulament nu ajungea, spui rezultatele la „test” cu voce tare, ca cei care nu au reușit să fie încă o dată umiliți. Îi lași să râdă unii de alții. Și iei apoi caietul „prostului” și scrii pe tablă rezolvările lui, în lipsa lui, că doar păzea ușa prin exterior… aruncându-l apoi ca pe un miel în mijlocul lupilor care râd. Iar tu stai și îți admiri superba regie de spectacol, ești „mândru” că de la cei 65+ ai mai dat o lecție de viață unor copii de 9 ani. Iar în încheiere, ieși „sfătuindu-i” să nu se mai ducă acasă să „inventeze” ce se întâmplă la școală 🙁 .

E o povestire reală și tristă. Pentru că rolul meu ar fi trebuit să se oprească o treaptă mai sus, când mi-am anunțat superiorul. A ridicat din umeri… mai e o lună de școală, nu avem pe altcineva. Să discut direct cu persoana… am mai încercat. Am avut șocul vieții mele, așa limbaj în cancelarie n-am auzit niciodată. Apoi, de pe la colțuri, am aflat că „am cam mult tupeu pentru o debutantă” să-i spun să-și controleze limbajul la clasă. De un an (școlar) aproape mă străduiesc oră de oră să nu le mai permit copiilor să râdă unii de ceilalți. Să-și accepte greșelile… nu reușesc. Încep să cred că e și vina mea. Dacă scădeam calificativele la purtare de la prima abatere serioasă, poate că ar fi fost mai bine!

Dar problema are și alte origini, pe care nu le pot controla. Dacă acasă li se spune că „așa-s copiii”, sau că e normal să se șicaneze între ei… bătălia e deja pierdută. Faptul că nu respectă nici măcar efortul omului aflat la catedră m-a făcut să mă gândesc la un fragment pe care l-am citit în comunicatul de presă:

Modul tendențios în care se discută în casă, aparent nevinovat, despre vecini, prieteni, colegi, episoadele de confruntări verbale, umilințe din trafic, din autobuz și alte interacțiuni, violența domestică între parteneri stau toate, împreună și separat, la baza agresiunii de tip bullying. Copiii noștri nu pot fi altfel decât suntem noi. Avem o responsabilitate imensă să le oferim ancore sănătoase și să îi învățăm, prin exemplul propriu, empatia, respectul, toleranța și îmbrățișarea diferențelor”, a declarat Cătălina Surcel, Director Executiv, Asociația Telefonul Copilului.

Anul acesta sunt mai optimistă. Nu are legătură cu procentele din raport, care continuă să crească – sunt sigură că sunt departe de a reflecta amploarea fenomenului la noi, ci pentru că din ce în ce mai mulți copii/oameni aleg să vorbească, să ceară sprijin de la cei în măsură să ofere un astfel de sfat.

În perioada 2015-2017, Asociația Telefonul Copilului a înregistrat un număr de 4.328 de cazuri de bullying.

  • 54% dintre copii nu au vorbit cu nimeni altcineva despre abuzul la care au fost supuși
  • 24% au împărtășit cu prietenii sau colegii
  • doar 22% au vorbit cu părinții.

Mai mult de jumătate dintre copiii care au apelat linia gratuită au fost fete (51.18%), 42.08% băieți și doar 6,74% au fost adulți, în special părinții celor agresați. În 62% dintre situații, copiii au semnalat că sunt expuși mai multor forme de bullying în același timp: fizic (îmbrâncire, deposedare de obiecte, lovire; verbal – insulte, umiliri, intimidări), relațional (zvonuri, situații stânjenitoare, bârfe, excluderi) și online (mesaje, filme, imagini cu conținut defăimător, jignitor, umilitor).

Principalele motive pentru care copiii au fost hărțuiți sunt:

  • aspectul fizic – 33,10%
  • statutul social -27,12%
  • interesele și pasiunile – 12,18%
  • situația școlară foarte bună – 8,21%
  • situația școlară mediocră – 7,55%
  • nevoile speciale sau dizabilitățile – 4,42%
  • etnia – 3,17%
  • religia – 2,14% 
  • orientarea sexuală – 2,11%

În încheiere, nu aș vrea să văd iar comentarii răutăcioase, din seria „tocmai Cartoon vorbește despre asta”. Până acum e cam singura campanie pe care am văzut-o să ajungă, ca mesaj, la copii. Am folosit într-o lecție despre bullying scenariul reclamelor care au rulat pe post, cu niște ani în urmă. Le-au recunoscut. E cale lungă de la recepționarea mesajului până la aplicarea lui, dar măcar încercăm să facem ceva!

Probleme care se rezolvă prin metoda figurativă (II)

Se împlinesc mai bine de 7 ani de când am adăugat pe blog primele articole despre metodele de rezolvare a problemelor de matematică. Atunci, la început de ciclu primar al lui Andrei, eram încă în rolul de părinte disperat și de rubrică s-a ocupat în mare măsură tatăl meu. Se ocupă și în continuare, căci copiii caută pe net, adaugă probleme, iar articolele la care am colaborat cu el au un număr impresionant de comentarii de-a lungul timpului. Odată cu a doua mea specializare, am preluat în parte scrierea articolelor, iar zilele trecute l-am refăcut un pic pe primul, cel dedicat metodei figurative, pentru a-l putea recomanda câtorva părinți care se străduiesc să își susțină copilul acasă, dar (mi se pare normal, că doar nu au studii de specialitate) nu prea știu cum.

Cu această ocazie am constatat că articolul nu includea explicația unei probleme atunci când datele cunoscute includ diferența și raportul dintre necunoscutele problemei. Se dă, așadar, următoarea problemă:

Ana are într-un coș de răchită mere galbene și roșii. Numărul merelor galbene este de 4 ori mai mare decât al merelor roșii, iar diferența este 24. Câte mere galbene are Ana? Dar mere roșii? Rezolvați folosind metoda figurativă.

Primul pas ce trebuie făcut este analiza datelor problemei. Experiența îmi arată că copiii  nu citesc cu atenție cerințele și în loc de a rumega datele, îl iau pe „nu știu” în brațe, aleargă la prima persoană adultă care, cum altfel, de multe ori îi scutește de treabă, și se amăgește cu răspunsul copilului că „a înțeles”.

Ne sunt utile toate informațiile din problemă?

Nu. Nu ne interesează că merele sunt în coș, sau că e coșul din răchită. Este o informație inutilă în rezolvarea acesteia.

Ce informații ne oferă problema?

  1. Avem două necunoscute, mere galbene (g) și mere roșii (r).
  2. Știm că mere galbene sunt mai multe decât mere roșii.
  3. Cunoaștem diferența între numărul merelor galbene și roșii.

Care sunt cuvintele cheie ale problemei?

  1. „de 4 ori mai mare”, ceea ce înseamnă o operație de înmulțire: 4 x r = g
  2. „diferența este 24”, ceea ce înseamnă o operație de scădere: g – r = 24

Dacă copilul ajunge la aceste expresii matematice, este tentat să continue rezolvarea fără să apeleze la metoda figurativă. Însă avem o cerință în acest sens…

Vom începe cu realizarea desenului. Avem două necunoscute, mere galbene și roșii, așadar desenul nostru va cuprinde două segmente, unul mai mic și unul mai mare, căci nu avem același număr de mere de culori diferite.

Am stabilit că merele roșii sunt cele mai puține, așadar primul segment, mai mic, va reprezenta merele roșii. Al doilea segment, mai mare – merele galbene. De câte ori va fi mai mare al doilea segment? De 4 ori. Așadar desenăm al doilea segment având lungimea de 4 ori mai mare decât a primului. Recomand ca aceste rezolvări, cel puțin la început, să fie realizate pe foi cu pătrățele. Desenăm primul segment de 3 pătrățele, al doilea va avea: 3 x4 =  12 (pătrățele). Însă dacă vă doriți ca copilul să participe la concursuri de excelență, învățați-l să lucreze pe foaie velină. Desenezi cu rigla un segment de 2 cm. Următorul va avea 2 x 4 = 8 cm.

În construcție se poate proceda la desenarea celui de-al doilea segment multiplicându-l pe primul. Se desenează dedesubt, pornind dintr-un punct aliniat cu primul, un segment identic, apoi se continuă adăugarea a încă trei segmente de aceeași dimensiune, rezultând un segment de patru ori mai mare decât primul (alcătuit din patru părți de dimensiunea primului).

Din problemă cunoaștem „diferența”. Dacă comparăm cele două segmente desenate, care este „diferența” între ele? Ce are în plus al doilea față de primul? Sau – dacă din al doilea îl scădem / dăm la o parte pe primul, cu ce rămânem? Am constatat că aici au existat dificultăți mari în înțelegere, însă sunt convinsă că, lucrând la clasele mai mici cu material concret în învățarea operațiilor matematice, aceste dificultăți pot fi reduse.

Revenind la analiza desenului: din câte părți egale este format al doilea segment, care reprezintă merele galbene? Din 4 părți egale, căci este de patru ori mai mare decât primul segment. Câte din aceste părți egale reprezintă ce are „în plus” față de primul, sau „diferența” dintre acesta și primul? 3 părți egale.

Dacă trei părți egale reprezintă 24, cât este o parte?

24 :  3 =  8 (o parte egală, în problema noastră: numărul merelor roșii)

Câte mere galbene avem?

8 x 4 = 32 (mere galbene), dacă folosim informația potrivit căreia sunt „de patru ori mai multe”,

sau: 8 + 24 = 32 (mere galbene), dacă ne folosim de diferența dintre ele.

La răspuns notăm R: 32, 8., răspunzând, în ordinea în care au fost puse, la întrebările problemei.

Nu uităm de verificare. La această etapă trebuie să folosim datele obținute ca răspuns pentru a ajunge la datele problemei. Nu vom efectua așadar 32+8=40, pentru că problema nu ne spune câte mere sunt în total. Avem ca alternativă 32-8=24 (verificăm diferența), sau 32 : 8 = 4.

Tatăl meu încheia articolele cu o temă, însă sunt convinsă că ați ajuns la acest articol căutând ajutor pe google pentru o anumită problemă din multitudinea de culegeri pe care le avem. Dacă aveți în continuare nevoie de ajutor în rezolvare, vă rog să țineți cont și de mesajul de mai jos:

Important!
Nu adăuga probleme fără a menționa în ce clasă ești(este copilul) și neaparat cum te-ai gândit tu să rezolvi problema. Nu rezolvăm aici temele elevilor, doar îi ajutăm în cazul în care s-au împotmolit la rezolvare.
Mesajele care conțin doar cerințele problemei vor fi (probabil) ignorate.

Pentru alte tipuri de probleme, accesează secțiunea de „Matematică”.

Atelier de tehnica șervețelului

N-am cuvinte să spun cum ar fi fost ca, în săptămâna altfel, tocmai eu să nu am niciun atelier creativ. Dacă ar fi fost după mine, aș fi avut o săptămână întreagă de astfel de activități, dar motivele pentru care nu se poate le cam știm… trebuie câte puțin din fiecare. Apoi ce m-aș fi făcut cu acei părinți care, cu o falcă în cer și una în pământ, au cerut insistent să nu stresez copilul la arte, că „nu au pretenții”?!

Inițial m-am gândit la un atelier de pictură pe obiecte. Am destule șabloane, și am propus să le turnăm noi, ca să ieșim ieftin. Pentru băieți aveam mașinuțe chiar. Dar… pe principiul că „e doar 5 lei”, de ce să ne murdărim mâinile, au propus să le cumpărăm. Ei bine, dacă varianta low-cost nu e bună, și investiția nu deranjează, am schimbat pe tehnica șervețelului. Tot low-cost. De la Jumbo și-au cumpărat canvas A5, mi se pare vreo 6 lei / 3 bucăți, iar la ultima aprovizionare pentru clasă s-a achiziționat și lipici special pentru tehnica șervețelului, 250 ml. Șervețelele i-am lăsat pe ei să și le aducă, fiecare ce-a avut. Le-am arătat cam cum ar trebui să fie, pentru începători, și i-am încurajat să schimbe șervețele între ei, pentru a avea mai multe variante.

Nu mai lucraseră și eram curioasă dacă ajung și ei la aceeași concluzie la care au ajuns toți copiii cu care am încercat această tehnică: decupajul te omoară, folosirea lacului e floare la ureche! Și da, aceasta a fost concluzia.

S-au străduit după puteri. Unii cu mai multă inspirație și înclinații artistice, alții mai puțin. Însă, la final, toți au plecat cu ceva acasă. Și cum lipici ne-a mai rămas, mă gândesc să repet experiența, poate când avem ceva mai mult timp… Deocamdată vă las să vă delectați cu produsele, la care eu n-am avut niciun amestec, exceptând 2-3 elemente lipite când explicam unui grup cum se procedează. Dar conceptul le aparține. Mă felicit că nu am fost de acord cu achiziționarea „la comun” a șervețelelor, căci am fi avut probabil o singură idee și derivări ale acesteia.

dulap carton

Fă-te că reciclezi…

Cei care sunt mai tineri ca mine nu cred că aveau în 89 vârsta la care să vadă în direct și să și înțeleagă ceva din „Revoluția în direct”. Împreună cu tata am asistat și comentat live acea scenă memorabilă cu „fă-te că lucrezi”, care ne caracterizează, după părerea mea, ca popor. De-atunci încoace am văzut-o de atâtea ori… că am devenit aproape imună la ea. Aproape!

Una din competențele transversale ce se vrea formată în școala românească este cea privind responsabilitatea socială. Și aici intră, dacă îți folosești puțin capul, campaniile de reciclare. Însă cu ele… e muncă multă. O competență nu este un obiectiv, să se realizeze într-o oră. Sau într-o zi. O competență se formează în timp, iar cea despre care vorbim noi, în foarte mult timp! Întâi trebuie să fii tu model, constant, să dai exemplu. Apoi să îi susții pe ei să te urmeze. Și, în final, dacă ai făcut bine ce-ai făcut, să-ți admiri creația.

De pildă, să nu aruncăm hârtii pe jos. Aveam lecție la civică. Nici n-aveți idee ce frumos vorbeau copiii și se entuziasmau cum salvează ei lumea punând gunoiul la coș. Plec a doua zi din școală la teatru, nici nu ies bine pe poarta școlii, că-și desface unul dintre copii pachetul și aruncă șervețelul pe jos… pe trotuar… între oamenii care așteptau în stație, și vreo doi chiar au privit indignați. Noroc că am fost pe fază, l-am întors din drum să ia hârtia. Dar oare în rest îl întoarce cineva?! Ce zice lumea pe stradă? Nu vă învață nimic la școală!

La începutul anului școlar, tot în acest sens, am intrat în campania de la Ecotic, „Școala Ecoterrienilor”. Foarte faină campania, deși pentru o școală mică ca cea la care sunt eu, e greu să te gândești la vreo recompensă. Ne-am apucat de strâns baterii, electronice, așa, cât să acoperim fundul recipientelor de reciclat! De clasa mea am tras, dar și aici – puțini s-au implicat. La celelalte clase – am vorbit cu diriginții și n-au avut nicio reacție. Ba cumva am înțeles că nu se stresează ei că vreau eu „adeverință”. Au venit cei de la Ecotic cu caravana în școală, să ne povestească cum se reciclează aparatele… Mvai, parcă le-am cerut sacrificiul suprem să scoată 15 min copiii în curte să vadă o prezentare. Și… cu cea mai mare rușine, a trebuit să anunț că școala noastră nu a strâns suficient pentru a fi ridicate la finalul programului, în mai. Dar – ha! – după acel sfert de oră… ce credeți că am fost întrebată? „Adeverință primim?”

 Ecotic, „Școala Eccoterienilor”.

M-am străduit ca măcar la nivelul clasei să fac ceva în acest sens. Am reciclat orice. Tuburi de carton mici și mari, dopuri de toate tipurile, cutii și cutiuțe, cutii de lapte, din care am făcut – cu orice ocazie – „ceva”. Nu conta ce, sau cât era de reușit, era important să vadă copiii că nu trebuie neapărat aruncate, pot fi reutilizate. În toamnă am făcut flori din tuburi franjurate, de Crăciun am făcut calendar de Advent, acum am terminat o machetă la care clădirile orașului au fost făcute de ei din cutii de șervețele, lapte, cofraje de ouă, orice au găsit prin clasă în cutiile de reciclat. Am pus tuburile în cușca hamsterilor, să aibă ce să roadă… am pictat lemnele pentru șemineu… Nici nu mai știu! Multe sunt pe blog, anul acesta, altele au trecut neobservate.

În primăvară am primit, în sfârșit, de la părinți, un coș pe care îl pusesem pe listă de multă vreme, să reciclăm hârtia. Mi se rupea mie sufletul la fiecare hârtie aruncată la coșul menajer… când știam cât de simplu ar fi să le punem separat! I-am pus etichetă de reciclat hârtie și pentru orice bucățică fac un drum de la catedră până la el, pe diagonala clasei, să o arunc separat. Regula e că nu le punem aici mototolite. Și de fiecare dată le spun și lor că mai salvăm un copac. Săptămâna trecută, după ce le-am arătat un rând de teste și le-am strâns, m-au întrebat ce fac cu ele. Eu le puneam frumos, peste multe altele, într-un biblioraft. Le-am explicat că sunt obligată să le păstrez un an. Și apoi? Aaaa, știu, le reciclăm!! S-au gândit imediat la portofoliile lor, multele fișe pe care le-au lucrat anul acesta. Puteți păstra ce doriți, dar restul – reciclăm. Și, dacă mai aveam nevoie de ceva ce să-mi confirme că sunt pe un drum bun… la inspecție, au știut ce să facă cu resturile de hârtie de la decupat: le reciclăm. (Nu visez cu ochii deschiși, am și copii care nici nu aud aceste mesaje… noroc că nu sunt mai mulți decât degetele de la o mână!)

dulap carton

Dulapul meu din carton, plin cu diverse, cutii cu materiale reciclate. Lângă el – coșul pentru hârtie.

Dar acest articol are alt final. Fă-te că reciclezi se referă la campania de la Iris de la școală. Avantajul de a fi o școală mare, cu mii de copii, e că te înscrii în programe de reciclat, cum am vrut și eu, dar nu trebuie să te stresezi un an, să educi copiii în acest sens. Mobilizezi toți părinții, luni cu plastic, marți cu hârtie, miercuri cu baterii, toate anunțate cu o săptămână înainte, și faci cotele, iei diplomă de super-participare. M-am enervat când a venit acasă și mi-a spus. La hârtie a dus ce a strâns la ea în cameră, are o cutie în care aruncă toate hârtiile. La plastic a făcut curat prin toată casa, a adunat toate pet-urile. Nu i-am dat și dopurile, astea le strâng eu la clasă, pentru un proiect de creație. La baterii… i-am zis că n-am, le-am dus la mine la școală.

Reciclatul nu e o activitate de o zi, ca pe vremea comuniștilor, ca acei 100 lei pe care îi dădeam ca să nu ne stresăm să strângem sticle, borcane și plante medicinale! Reciclatul este educație profundă, începută de la sortarea gunoiului, presupune mult bun simț și respect pentru cei din jur, pentru mediu, în cele din urmă – pentru propria persoană!

Dar… cred că vorbesc singură. Îmi repet ce mi-a spus unul dintre părinții din clasă: chiar dacă îmi e greu, să nu renunț. Știu, să văd picătura din pahar și să consider că e plin. Dar cum să speri că se schimbă ceva în țara asta, dacă și noi ne facem că educăm???