tablou ghiocei quilling

Tablou cu ghiocei – quilling

Când era Iris la grădiniță, s-a întâmplat nenorocirea ca, din senin, unul dintre băieței să rămână fără mamă, undeva în ianuarie. Așa că domnișoara educatoare nici nu a vrut să audă de ceva serbare/activitate de 8 Martie, în condițiile în care singurul loc unde se mai simțea bine copilul era la… grădiniță, cu copiii. Tatăl, înțelegător, a zis că poate să nu-l aducă la serbare. Dar cu repetițiile ce făcea?! Așa că anul acesta, când am văzut că am și eu un caz asemănător, chiar dacă nu de dată recentă, am decis să visez frumos la proiectele de 8 Martie, dar să nu fac din asta un scop în sine. Copilul meu nu are nici bunică, nici mătușă, pe nimeni feminin în familie căruia să-i dăruiască ceva. Așa că 8 Martie a trecut lin.

Normal că gașca mea de albinuțe lucrătoare a venit cu „plângerea” că de ce nu facem și noi ceva. Le-am rugat să-și imagineze cum ar fi dacă am face și ele n-ar avea cui s-o dea. Și a fost ultima discuție necesară, în care le-am și explicat că tabloul cu ghiocei îl pot da ele cadou, dar nu putem scrie pe el la școală. Au înțeles, chiar dacă par mici la doar 9 ani.

Revenind la proiect, le-am cerut copiilor să aducă o cutie rotundă de carton, ca cea de la brânză topită. Se pare că provocarea a fost prea mare, căci doar jumătate au avut în ziua respectivă cutia cu pricina. Și pentru că au avut-o întreagă, i-am rugat să „doneze” cealaltă jumătate și copiilor care nu și-au adus. Și nu, nu era vorba de bani, căci știu ce probleme sociale am în clasă și ei au avut cutie. Doar neimplicare, căci să ai două săptămâni la dispoziție să faci rost de ea mi se pare suficient. Dacă nu vrei s-o cumperi, că nu mănânci de fel, pui pe facebook, sigur ai un prieten care consumă și te poate ajuta. I-am notat frumușel pe agendă și am trecut mai departe.

Acasă fusese rândul meu să pregătesc „modelul profesorului”. Normal că nici eu nu aveam cutie. Am intrat în Lidl, n-am văzut nicăieri, deja mă vedeam luând magazinuțele la rând. Însă, surpriză, aveau brânză Camembert, e drept că nu în cutie de carton, ci chiar mai faină, cu margine de lemn, și aproape cam la același preț. Am plecat cu ea acasă…

Zăpadă și norișori am făcut cu perforatorul de 7,6cm (nor), unul pus într-un sens, unul în celălalt. Apoi am continuat tabloul, cu ajutorul Irisucăi, căci în seara aceea aveam un chef de extraordinar quilling , oricât de relaxant ar fi. Nu a fost „mama-mpunge și eu trag”, a fost muncă de echipă, repede-repede, să le terminăm. Rezultat satisfăcător. A doua zi la școală, când m-am apucat de pregătit materialele… surpriză. Hârtie azurie nu aveam, doar un albastru foarte închis, așa că am schimbat, căci verde aveam din belșug, și în loc de zăpadă s-au ales direct cu petic verde crud, iar norul zace pe cer. Fâșiile le-am făcut cu distrugătorul de hârtie, dar au avut și de-acasă.

Lecția a început cu o prezentare a plantei, de parcă făceam integrat cu științe. Deși observarea ghiocelului se face de la grupa mică de grădiniță și am explicat și eu, tot am avut clopoței care stăteau zgâiți spre soare. Dar, în linii mari, au ieșit binișor. Am stabilit ce forme trebuie să aibă fiecare element și am trecut la lucru, nu înainte să îmi spună că modelul meu îi descurajează, așa n-o să le iasă niciodată. Le-am spus că e o provocare. Se poate și mult mai frumos de atât, doar că trebuie să muncească!

În clasă au făcut 1-2 ghiocei, după puteri, și le-am zis că e păcat să rămână așa, să îl continue acasă, mai ales că odată cu numărul ghioceilor creștea și calificativul. Condiția a fost însă ca nimeni altcineva să nu muncească la tablou. Și s-au străduit, au muncit, au venit cu ele. Mi-a plăcut acel „ceva” adăugat de fiecare, sau soluțiile practice pentru ușurarea muncii, cum ar fi desenatul codiței. Obligatoriu în proiect era clopoțelul și atât. Restul am lăsat la alegere, să văd cât își doresc ei să completeze, dacă doar bifează proiectul sau pun și ceva suflet.

tablou ghiocei quilling

Însă două proiecte sunt de apreciat, cu plus și cu minus. Primul, în imaginea de sus, în stânga jos. Un copil pe care cu greu l-am convins că se poate descurca și el la arte (l-am prins „convingând” colegii să-i facă și lui), și care, deși nu a fost atent la instrucțiuni, a făcut „ceva”. A doua zi a venit cu tabloul în forma de mai sus, spunând de parcă ar fi alergat la maraton că e peste puterile lui. Am apreciat sinceritatea și faptul că a muncit singur.

Al doilea – imaginea din dreapta sus, mai jos. Ghiocelul de jos – făcut în clasă. Acasă, în mai puțin de 24h, a avut loc un miracol, mi-a spus că „a exersat” și au rezultat celelalte două minuni, în condițiile în care nu mai lucrase niciodată, formele folosite sunt altele decât cele indicate, iar cârcei nu le-am arătat. Miracolul se poate chema mamă sau soră mai mare, dar dacă copilul și-a dat cuvântul că a făcut singur, trebuie să-l cred!

tablou ghiocei quilling

Concluzia… e tare greu cu mulți, în timp limitat, dacă ei nu vor. Dar nu îi punem să lucreze acasă, căci e pierdere de vreme, mai bine avem pretenții să facă matematică. Nu vor ajunge toți matematicieni, dar oriunde vor lucra vor avea nevoie de răbdare, migală, concentrare în sarcină, creativitate, găsire de soluții… ca să nu mai zic că exersând cu mâinile ajungi poate să scrii mai frumos și mai ordonat!

Știu, artele sunt o „prostie”…

Hoțul de cuvinte, de Hans Joachim Schädlich

Hoțul de cuvinte, de Hans Joachim Schädlich

Hoțul de cuvinte, de Hans Joachim SchädlichAm strecurat de dimineață în geantă o carte ce aștepta de multă vreme pe birou: Hoțul de cuvinte, de Hans Joachim Schädlich. O aveam de la târgul de carte din toamnă. Recomandată pentru 8+, îmi era clar că e genul de povestioară citibilă de copii într-o după-amiază, iar de un adult în jumătate de oră. Cum anticipam că la noi la policlinică programările sunt „pe românește, nu pe nemțește”, am hotărât să-i dedic momentele de așteptare.

Mi-a plăcut de la început. Rutina de dimineață a unui copil care se pregătește de școală. Nu contează în ce colț al lumii este, aveam senzația de deja-vu, după ce am corectat săptămâna trecută compunerile clasei mele despre cum ne pregătim dimineața pentru școală. M-a distrat argumentul din carte: de ce întârzie copilul la școală – pentru că pe drum „sunt multe de văzut”. Și el chiar are o imaginație bogată, admiră norii, le dă formă. Și asta ia timp!

Partea a doua însă devine și mai interesantă, pentru un copil care încă nu înțelege rolul cuvintelor. „Hoțul” de fapt e negustor „cinstit”, îi propune copilului un târg: îi face temele, dacă îi dă prepozițiile. Apoi prelungește târgul încă o săptămână și cere toate formele verbale în afară de infinitiv. Încântat, puștiul nu-și dă seama ce catastrofă va urma. Pur și simplu nu le mai poate folosi. Nu mai poate comunica cu prietenii, cu profesorii, cu părinții, iar soluția este… să le învețe din nou, singur, din dicționar!

Acum, când la clasa a III-a am început să studiem părțile de vorbire și începem să înțelegem cât de cât cum se leagă, povestea s-ar potrivi ca o mănușă. Un singur inconvenient are… Abia în clasa a V-a se învață prepoziția și modurile verbelor! Așadar… cum să îi explic unui copil care abia dacă identifică corect adjectivele ce sunt modurile verbale? Poate traducerea trebuia un pic adaptată realității noastre, în loc de prepoziții să apară „cuvinte de legătură”, logic le depista rolul. Cu modurile verbelor nu am nicio idee. De fapt, cum să explici infinitivul? Forma din dicționar a cuvântului, că mai mult nu prea ai cum.

Așadar, dacă optați pentru poveste la vârste mici (chiar te prinde, empatizezi cu personajul, mai ales în prima zi de școală după schimbarea orei!), explicați-le, pe înțelesul lor, ce e cu elementele acestea de gramatică. În rest, lectură plăcută!

Cartea este disponibilă în librăria online a editurii Paralela 45, dar și în librăriile online Libris, Cărturești,  Cartepedia, eMag, BookCity, Librărie.net.

tablou primavara

Tablou de primăvară cu floricele

În planurile mele de decorat clasa (care în această primăvară se reduc la chestii mai simple, ce nu presupun cățărat pe scară la 4m deasupra solului), am decis să îi pun pe copiii să facă ceva „simplu”. Simplu o fi fost în mintea mea, pentru că… pentru ei… nu a fost chiar așa. În vacanță am mai reușit să facem câteva tablouri, nu neapărat cu flori – am încercat cu buburuze. Arătau destul de bine prinse pe jaluzele, așa că am decis să le facem pe acestea. Decupaj nu era o opțiune, așa că am ajuns la flori din hârtie.

În primul rând, am refolosit distrugătorul de hârtie. Am tăiat și benzi de quilling cu el. Benzile au însă 7mm lățime, nu 3 sau 5 ca cele din comerț. Am tăiat fâșii verzi și colorate. În final s-a dovedit mai practic, benzile mai late s-au lipit mai ușor decât cele foarte subțiri de quilling. Apoi, pentru a ușura munca copiilor – florile le dădeau destulă bătaie de cap – am tăiat eu benzile de carton pentru grilajul din spate, ei doar le-au asamblat. Apoi am imprimat fundița pe coală albă, pe care au decorat-o cum au dorit. De menționat că fundița se decupează integral, inclusiv semicercurile de la extreme, care se folosesc la asamblare.

Floricelele au fost o provocare. Întâi de toate, panglica de 30 cm se rupea pe jumătate. Apoi se realizau trei „plusuri” (le-au botezat ei), care se suprapuneau la mijloc, iar în final rezulta o steluță cu 12 brațe. Fiecare dintre acestea se aducea apoi cu capătul în mijloc, fără a le îndoi, pentru a realiza buclele petalelor. Cine a dorit a lipit apoi în mijloc o bulină galbenă sau colorată.

Pentru asamblarea tabloului, se lipesc întâi codițele, astfel încât să se întâlnească într-un singur punct, unde se adaugă fundița. Nu au vrut și frunze (erau de decupat!), abia apoi se lipeau florile. Bineînțeles că rezultatele nu sunt perfecte. Cel cu frunze e al meu, celelalte – primele terminate. Arată foarte drăguț prinse pe jaluzele, și destul de mari, și destul de colorate.

tablou primavara

Voi cu ce ați decorat?

O întrebare, de curiozitate. Dacă nu aveți timp/unelte să pregătiți setul pentru asamblare, cât ați fi dispuși să plătiți pe unul complet, cu hârtie gata tăiată pentru toate elementele, copiii doar să asambleze și lipească? Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri!

 

respectul si lipsa de respect

Respectul și lipsa de respect

Prima unitate de învățare la educație civică semestrul acesta a fost una dintre cele mai dificile. Nu pentru că erau de neabordat conținuturile, ci pentru că într-o societate ca a noastră, unde valorile sunt sublime și lipsesc cu desăvârșire, să discuți despre ele a fost o provocare. În ordine, am avut: bunătatea, răutatea, respectul, lipsa de respect, sinceritatea, minciunea, modestia, lipsa de modestie, curajul, frica, lașitatea, și încheiem în glorie înainte de Paște cu încrederea și lipsa de încredere.

Primul lucru pe care l-am observat e că ei identifică foarte greu în viața de zi cu zi situațiile care pot primi etichete din cele de mai sus. I-am stresat la fiecare oră cu teste-fulger, din categoria: „Descrie o situație în care tu ai dat dovadă de (de regulă cele negative). Cum ar fi trebuit să procedezi?” În 5 minute scrii repede câteva rânduri.

Întâi, de ce îmi plac „fulgerele”?

  1.  Ei nu citesc lecțiile din manual. Și cum nu știi când te „trăsnește” doamna, dar o face la aproape fiecare oră, mai bine citești. Nu merge, stați calmi, tot nu citesc, dar măcar procentul de cititori e în creștere!
  2. Dacă i-aș asculta pe rând, oral, știu eu povestea. M-a ascultat azi, pentru data viitoare nu mai citesc. În plus, la test apare la ei acea solidaritate de grup. Toți sunt tratați la fel, evaluați la același lucru, nu e că pe Gigel l-am întrebat azi dacă Pământul e rotund și Ionel a demonstrat teoria relativității.
  3. Am ocazia să-i cunosc. Pe toți. Situațiile descrise de ei sunt cotidiene. Și câte am aflat! Am observat că „fulgerele” de la lecția cu minciuna n-au ajuns în portofoliu, le-au pitit, preventiv, căci la ședințe invit părinții să răsfoiască dosarele…

Dar cea mai dureroasă a fost lecția despre respect. Ca lecție la clasă a fost cea mai reușită. Am lucrat în grup, am făcut joc de rol, brainstorming cu situațiile în care respectul intră în acțiune, ce mai, eram aproape de lecție-model! Dar… să nu zici hop până nu sari! A trecut ora… și așa s-a dus și respectul descoperit pe apa sâmbetei. Dacă în relația cu mine copiii sunt ok (spumeg doar la vorbit neîntrebat și în cor), între ei e jale. Nu-și așteaptă rândul, se îmbrâncesc, își vorbesc urât și pot s-o țin așa mult și bine. Uite că greșesc, generalizez, am și câteva floricele care însă nu-mi ajung să aduc „primăvara” în clasă.

Mi-am stors mintea cum să-i fac pe ei să conștientizeze aceste lucruri. Și… cum la cei mici o imagine face cât 1000 de cuvinte, le-am pregătit una. Întâi de toate, am mizat pe spiritul de dreptate pe care fiecare îl are și la cât de bine se pricep să se aprecieze unii pe alții. Le-am dat un tabel de completat. Pe prima coloană era numele tuturor colegilor, inclusiv al celui care completa. Apoi urmau alte coloane: lipsit de respect, foarte puțin respect, puțin respect, respectuos, foarte respectuos, model de urmat. Și am integrat organizarea datelor în tabele la o activitate extra. Trebuia să marchezi cu X celula tabelului după cum considerai că se potrivește fiecăruia, inclusiv ție! Au fost anonime, nu am trișat nici eu să aflu cine ce a scris, i-am lăsat să se dezlănțuie. Centralizarea nu a fost grea, cercetarea educațională din facultate a lăsat urme adânci, am aplicat formula lui Likert pentru scală de 6 trepte, apoi un grafic în excel și a rezultat tabelul de mai jos (originalul are numele trecut pentru fiecare coloană).

respectul si lipsa de respect

Momentul în care am pus graficul pe proiector a fost marcat de cele câteva muște amețite din clasă care puteau da concert, le auzeam cu siguranță. Atâta liniște, fără s-o cer eu, n-am avut până acum! Știau foarte bine că eu n-am avut nimic de-a face cu graficul. Erau evaluările lor. Și-au ridicat singuri oglinda și nu le-a plăcut ce-au văzut. Am analizat… am încercat să tragem concluzii… e clar că avem o problemă. L-am printat și l-am pus la avizier.

Minunile nu durează decât un minut, așa că nu vă închipuiți că s-a schimbat ceva vizibil. Nici Titanicul n-a cotit la timp, dar a cotit în cele din urmă. Păcat că s-a scufundat. Eu sper ca până anul viitor pe vremea asta, când deja se vor gândi intens la gimnaziu, să „cotesc” suficient cât să dau mai departe un grup unitar de copii. Și știu, iar sunt optimistă, idealistă, dar măcar o să încerc.

Însă vom repeta evaluarea, așa am stabilit, că luna viitoare vedem dacă s-a mai schimbat ceva, dacă reușim măcar să ridicăm media clasei. Până una alta mă gândesc cum scriu eu mare ceva inspirațional legat de respect pe peretele din față. Au zis că nu le aduce nimic aminte să fie respectuoși…

Închei cu cireașa de pe tort. I-am amenințat că modific calificativele la civică, pentru că ei îmi dovedesc zi de zi că n-au învățat nimic din acele lecții… „Doamna, dar nu e corect, lecția cu respectul a fost acum trei săptămâni!”

Dacă aveți și alte idei, spuneți. Deocamdată aplicăm penalizări pentru îmbrâncelile la rândul de săpun (eu sunt „dozatorul” care îi trimite să se spele pe mâini în pauza de masă). Ai îmbrâncit colegul – treci la coadă. Nu mai zic dacă treci peste rând. Ignor răspunsurile fără ridicat mâna, cele peste colegul care răspunde. Țin să spun că atâta „material didactic real” nu am avut la nicio temă. Și cât mi-aș dori să nu mai am!

1, 8… acele date „fatale” de martie

„Vacanța lui Firea” a făcut foarte mulți oameni fericiți. Au scăpat de chinul zilei de 1 martie, acela de a presta, conform obiceiului, mărțișorul pe la școală și grădiniță. Nu mi-am obligat copiii să le ofere, i-am lăsat să decidă ei dacă vor să o facă. În fiecare an Andrei se trezea pe 28 februarie că vrea și el până la urmă să ofere… anul acesta a fost de-a dreptul în extaz că a scăpat de chin. Iris în schimb a muncit enorm, s-a chinuit să facă mărțișoare personalizate profesoarelor pe care le place, a căutat modele și le-a cusut ea. Când s-a anunțat vacanța era deja gata cu ele și mai că nu bocea de oftică. Cum adică să nu le dea?! Las’ că le dă ea, nu contează ce zi e, a muncit prea mult. Și le-a dat, pe fiecare, cu dedicație. Eu m-am distrat pe margine, uitându-mă la ea cum caută simboluri legate de disciplina pe care o predau. Diriga a primit o pisicuță, a auzit ea că îi plac pisicile, dar cel mai mult mi-a plăcut al doamnei de fizică.

#mărțișoare

A post shared by Iris Hornoiu (@iris17lili) on

În ce mă privește, n-am șters încă din amintire mărțișoarele de dinainte de revoluție, cele care veneau la cutiuță transparentă, din pânză presată. Primea mama câte 2-3 sacoșe, le desfăceam și-mi făceam coronițe din ele. Tot atunci mi-am dat seama cât de inutilă este irosirea asta total aiurea de bani, aruncați pur și simplu pe fereastră, dintr-un gest devenit aproape mecanic. Și dacă mi-e silă de-a dreptul de ceva în țara asta e obiceiul tâmpit de a da doar pentru că „așa se face”.

Așadar, în toamnă, când m-am reîntors la catedră, m-am străduit din toate puterile ca în ce mă privește să se înțeleagă clar că sunt împotriva acestor obiceiuri. Nu îmi plac brațele de flori care mor sau cadourile făcute ca să-ți stea ție neuronul liniștit că ți-ai făcut datoria că „așa trebuie”. Normal că unii sunt oameni de înțeles, pricep când le explici și îi rogi frumos să nu te facă să te simți prost. Alții… trebuie să le mai explici de câteva ori. Am explicat și la ședință, cu exemple, cât de aiurea a fost situația și cât de prost s-au simțit în primul rând copiii. Nu, dom’le, cum adică să nu vii cu o floare?! Da, se poate. La școlile din afară cum se poate?! Și cum să ne schimbăm dacă nici atunci când ni se spune verde în față nu înțelegem?

Dar aveam totuși speranța că voi „scăpa” de situații de genul acesta. Lămurisem cu copiii încă de când am pus toți băieții să le facă mărțișoare fetelor din clasă că, în ce mă privește, primesc cu mare drag orice mărțișor făcut de la zero de ei. Și atât. Cea mai mare parte au înțeles, iar prima zi de martie la școală a fost una de mare bucurie pentru mine. Nu știu cum să zic, dar mi-am făcut panou cu ele și așa mi-e drag să le privesc… pentru că știu că acel timp consumat să le facă e împletit cu un gând către mine.

Bineînțeles că au existat și excepții. A lucrat copilul, dar hai să strecurăm o zambilă pe lângă… (Urăsc zambilele de București. Pentru că bunica mea avea la țară curtea plină de flori. Veneau „comercianții” și le luau de la poartă cu 10 bani, pe nimic, și le vindeau la oraș de 10 ori mai scump. Așa că nu, nu suport, când știu cu cât drag oamenii de la țară le cresc… )

Revenind, discuțiile dintre copii erau delicioase: „Ce faci mă cu zambila? Nu știi ce regulă are doamna?” Nu știu dacă îmi venea să râd sau să plâng că am fost incapabilă să explic (mai clar decât credeam eu că am făcut-o) că nu e cazul… însă ziua a avut și cele două momente ale ei de care probabil îmi voi aduce cu drag aminte peste ani. După zambilele pe care le-am salvat temporar de la moarte punându-le în apă, a mai apărut o floare. Așteptându-se cumva la reacția mea – încântată de produsul confecționat, dar cu obiecții la planta sacrificată – am avut parte de un moment de sinceritate de nota 10: Doamna, a zis mama că, dacă nu mă înțeleg cu dumneavastră, să o păstrez pentru doamna X. Am bătut palma, i-am zis că sunt 100% de acord cu propunerea, i-am zis să o pună în apă că moare până vine doamna, și-am rămas foarte buni prieteni. Însă nu acesta este momentul de apogeu.

Aproape de ora 8:00, la care invariabil îmi încep ora, apare o fetiță, cu un buchet frumos. Mititica m-a văzut că m-am albit… s-a albit și ea. Dar ce să facă, era soldat în misiune. Cu pași mici a venit, eu nu mai știam dacă are sens să mai comentez văzând ce figură are ea. Cu o față aproape plânsă începe să-mi spună… Doamna… vă rog eu mult… trebuie să le luați… nu pot să le duc înapoi… să știți că m-am chinuit… i-am spus lu’ mama că eu trebuie să vă fac ceva… dar nu… nu m-a ascultat… și i-am zis că eu trebuie să fac floricele… dar ea s-a dus și tot le-a cumpărat… nu m-am înțeles cu ea, doamna… vă rog să mă credeți…

M-a pufnit râsul. Ce era să mai zic?! Le-am alăturat celorlalte victime, am râs amândouă și am rugat-o să fie mai convingătoare data viitoare, căci nu mai vreau să ne simțim așa.

Când a trecut 8 martie am zis slavă Domnului că nu le-a trecut totuși prin minte să se apuce de strâns bani, luat cadouri sau alte tâmpenii care „se poartă” prin școlile românești. Că doar sunt în sistem de când m-am născut și de la an la an mi se mai zbârlește părul de ce aud: vouchere de milioane, rate plătite, bijuterii… Și tot sper că la un moment dat ne vom da seama cât de ridicoli suntem și vom înceta. Apreciez mai mult să mă ajuți cu materiale pentru copii, cu un drum la poștă, cu un top de hârtie, cu orice are legătură directă cu activitatea la clasă. Dar nu cu atenții și cadouri care chiar nu-și au rostul. Dacă ne dorim să schimbăm lucrurile… de ce nu începem să le schimbăm cu noi?

Da, știu, e șocant când întâlnești pe cineva care nu vrea să primească nimic. Dar dacă tot ai avut norocul ăsta, de ce nu apreciezi omul, și tot încerci să-l faci să se simtă prost?

kinderpedia

Relația părinte-profesor 2.0

Trei ani la specializare întrebările despre „cum o să ne descurcăm la clasă” aveau invariabil un singur răspuns: calmați-vă, o să fie bine. Mai bine gândiți-vă cum vă descurcați cu părinții! Așa că scenariul cel mai plauzibil era că (mai ales pentru colegele mele foarte tinere) vor fi devorate instant de acest monstru cu 30 de capete numit „colectivul de părinți”. Erau și profesori care continuau cu încurajările, că un om care știe ce face și de ce face nu are astfel de problemele. Primește cumva poțiunea magică pentru a face față „relației”.

Discutând în toamnă cu o prietenă, care a aflat ce am decis să fac cu viața mea, ajungem la a aprofunda un proiect de aplicație creată cu scopul de a intermedia relația școală-familie: Kinderpedia (www.kinderpedia.co). Am studiat atunci cu atenție produsul, și era mai mult decât interesant. Dar… contra-cost. (Deh, toate lucrurile bune costă!) Prioritățile mele la clasă au fost altele și nici nu aș avea totuși nevoie de toate opțiunile aplicației. Dar, dacă și numai dacă sistemul școlar românesc ar deveni electronic, și nu aș fi obligată să țin dublă evidență, aș fi în totalitate de acord. De exemplu, sistemul de absențe. Dacă le treci mereu, n-ar mai trebui ca la sfârșitul semestrului să faci ce fac eu (și toți diriginții): să numeri absențe, motivate, nemotivate, să le aduni, să calculezi procente de frecvență… În plus, dacă eu pun la ora 8:00 absență că nu a ajuns copilul la școală, poate reacționează și părintele!

Dar a început școala. Am luat propriile mele hotărâri privind relația cu părinții, care ating cumva „standardul minim necesar”. Însă la master, discutând cu colegele, aflu că una dintre ele, M., predă la o școală privată care folosește aplicația. Așa că nu m-a răbdat curiozitatea și am stat un pic de vorbă. Un pic mai mult :D. Aveam eu ideile mele preconcepute și chiar eram curioasă dacă se confirmă sau nu. În primul rând, să fii la catedră, să ai și așa toate evidențele și hârtiile de făcut, dar să te mai trezești și cu alte atribuții în plus, clar nu poți fi încântat. Și nu a fost. Era totuși încă o muncă în plus. Însă este diferența între angajatul la stat și angajatul la privat: în cea de-a doua variantă, ordinele nu se discută. În prima… știm toți… mai ales cei care au „catalog digital” și îl văd completat la sfârșitul semestrului.

kinderpedia

Și pentru că mie îmi place ca atunci când suspansul e prea mare, înainte de a continua, am să vă spun răspunsul la ultima întrebare: dacă de mâine ai putea să renunți la aplicație, ai face-o? Răspunsul a fost clar, NU. Iată de ce…

În primul rând, poți avea cu părinții o relație profesională. Ai aplicația cu contul de la locul de muncă, acolo ești profesor, cu titulatură. Nu ești obligat să folosești, în interes personal, contul privat. (M-am gândit și eu mult ce fac când știam că vine 1 septembrie, dar m-au „ajutat” părinții, care m-au găsit imediat pe google cu contul de Talente… așa că… nu mai avea sens să schimb.) Apoi, toate informațiile despre clasa ta și copii sunt la tine pe server, nu le externalizezi, așa cum fac majoritatea dintre noi, pe facebook. Dacă Zuki decide mâine să-ți închidă contul, ce faci? Doamne ferește! Pierzi tot! Aplicația este însă 100% privată și sigură.

Apoi, o poți folosi pe telefon și pe desktop. De pe telefon îi e foarte ușor să urce pozele de la diferite proiecte. Albumul se crează repede, urcă singure, feedbackul e aproape imediat. Dacă adaugi un mesaj pentru părinți, sau dai mail tuturor, ești notificat cine a văzut. Adică nu prea merge să te faci că nu vezi/nu ai știut ce are de adus copilul. Pe desktop îi e foarte ușor să completeze rapoartele săptămânale, feedbackul dat individual fiecărui copil. E imposibil să nu ai ceva de spus despre fiecare după o săptămână, mai ales dacă ții evidența temelor și participărilor la lecții. Sau măcar o laudă!

Se adaugă, bineînțeles, calificativele trecute și în sistem, paralel cu catalogul de hârtie, obligatoriu. (Ei, dacă s-ar lumina oamenii ăi de sus să te lase ca, dintr-un sistem certificat, să printezi semestrial situația școlară, să o ștampilezi, semnezi, îndosariezi ca act școlar… vai, ce departe am fi! Noi suntem ca la poștă… le punem cod de bare și le notăm pe hârtii îndosariate cu sfoară de cânepă!)

După doi ani aproape de când folosește aplicația, s-a obișnuit cu ea. Suportul tehnic este permanent. Nu îți place ceva, ai nevoie de altceva, discuți, vezi ce se poate face. Însă ceea ce a realizat după un an de folosire e că părinții sunt mult mai deschiși la o comunicare eficientă. Nu o mai cheamă la „vorbitor” când aduc copiii, cu clasica întrebare „e cuminte/a mâncat/își face temele”. Le poate da și alt timp de feedback, poate accentua astfel aspectele care cu adevărat contează: implicare în proiecte, autonomie la clasă, putere de decizie… Un plus marcat a fost cel al mailurilor programate, foarte utile mai ales la reamintire. Să luăm ca exemplu o activitate cu clasa. O anunți cu două săptămâni înainte, apoi programezi să le reamintească, cu o săptămână înainte, cu 3 zile înainte, cu o zi înainte, fără să mai ai grija aceasta. Deja e rezolvată de la început.

Și, cel mai important avantaj: deși pare un „devorator” de timp, în cele din urmă s-a dovedit a fi un mod de a economisi timpul. Feedbackul personalizat nu a înlocuit însă orele de consultații cu părinții, dacă aceștia doresc să participe, nici ședințele, nici întâlnirile de dimineață (o singură zi pe săptămână). Dacă este acesta un mod de a trece spre „școala 2.0”… rămâne de văzut.

Îmi mențin însă părerea că sistemul de stat are încă multe bube care trebuie vindecate până a ajunge la versiunea 1.0, căci nici la 0.1 nu e…

Mi-ar mai fi lipsit, pentru o experiență totală, o discuție și cu un părinte care folosește aplicația. Dar poate există printre cititorii acestui articol, și completăm tabloul.

 

fluture perforator

Perforator fluture, sau cum să nu arunci banii în vânt

Facebook e de-a dreptul minunat. Afli o mulțime de lucruri, îți faci prieteni care uneori intră și în viața ta reală. Însă cel mai simplu e să afli acolo de „afaceri avantajoase”. Știu că e greu să fii la catedră, salariul este așa cum este, constat pe pielea mea. Orice bănuț în plus e mană cerească și respect toate colegele care nu se mulțumesc cu salariul și muncesc ceva peste, orice, pentru a rotunji venitul. Fie că sunt ore la after-school, meditații, teme cu copiii, suntem persoane creative care pot face multe lucruri!

Însă n-aș putea să descriu ce reacție am avut când am văzut inițiative în căutare de „fraieri”. De exemplu, să vinzi fluturi făcuți cu perforatorul la 10 lei setul de 30 de bucăți. Am multe, foarte multe articole despre unelte de art&craft menite să ușureze viața unui profesor, fie la grădiniță sau la școală… și am spus tot de atâtea ori că există soluții mult mai avantajoase.

Pentru unii e într-adevăr simplu să ceri părinților să scoată 10 lei din buzunar, să iei 30 de fluturi și să lipești câte unul pe felicitare. WOW, insecta chiar arată super cu aripile ușor îndoite, nu? Știu că arată extraordinar, pentru că am văzut, la ultimul atelier, 50 de copii în delir din cauza lor! Mai jos aveți o poză, apropo de „cantitatea de fluturi” necesară pe un „mărțișor”.

Ca idee, 30 de fluturi din coală de 80g îi făceam în cel mult 4 minute, hai 5. Puneam trei coli simultan și tăiam. Din carton ar dura mai mult, căci nu risc cu mai mult de o singură foaie de 160g. Câți fluturi am avut la acel atelier?? Vreo 3/4 au rămas pentru alte activități… Câte flori? Câte frunze?? Cât mi-a luat să le fac?? Cam o oră, înainte de eveniment! Farfurii pline, ca cea din imagine, erau 12. Și pentru că este o asociație la care banii vin din donații sau cei 2% din salariu, era important să ne descurcam ieftin cu materialele. Așa că am „investit” într-un top de hârtie colorată, vreo 10 cartoane, aracet. Am folosit ghilotina metalică, tocătorul de hârtie și perforatoarele. Plus muncă și suflet!

Perforatorul îl găsiți prin mai toate magazinele de art&craft. Am recomandat daco, pentru că au prețuri ok pe piață, e 51 lei. Știu că îl au și alții, la 53 lei, la 88 lei, la 59 lei  din ce-am găsit repede pe net, dar puteți adăuga în comentarii alte linkuri utile dacă știți.

Am făcut și mărțișoare la școală: cât mi-a luat să fac niște floricele? Dacă am perforatorul, se rezolvă foarte repede. Am însă „lipsă” destule modele pe care mi le doresc și pe care le achiziționez în timp. Da, se pot face lucruri frumoase cu ele… mai ales la copiii mici, care nu știu să decupeze, dar nu numai! Și cum știu că decupatul este muncă de bază la educatoare, când trebuie să producă materiale pentru copii (căci părinții nu se înghesuie să ajute, știu din experiență!!) am povestit ce folosesc când vreau să fac economie de timp și efort.

Doar vă rog… când vreți să investiți în ceva, investiți cu cap! Nici părinții nu au sac fără fund și dacă tot cereți bani pentru ceva, măcar să vadă că gândim, nu risipim!

Iar dacă tot vreți să porniți o afacere, veniți măcar cu idei muncite și originale… nu cu chestii de genul acesta, prin care profitați de naivitatea/necunoștința unora dintre noi… totuși, cred că suntem în domeniul ăsta să schimbăm lucrurile prin educație 🙁

 

ferestre decor primavara

Decor de primăvară la școală

Săptămâna de „vacanță” pe care doamna primar s-a gândit să ne-o dea în București mi-a dat rău de tot planurile peste cap. Nu pun că Dumnezeu știe când o să reușesc să recuperez și că timpul acesta probabil anulează acele guri de aer pe care le mai strecurasem prin program, să mai fac și altceva cu copiii… dar unde stăteam liniștită cu decorul de primăvară, că e timp, uite că Idele lui martie bat la ușă și la mine în clasă niciun semn de schimbare de anotimp…

So, cum trebuia făcut ceva, dar din criza de timp, nu prea am când să pun copiii să decupeze, am executat repede niște cumpărături și am rezolvat cu niște flori și insecte din spumă. Seturile au câte 8 piese, și chiar mi s-au părut foarte ieftine, ținând cont cât sunt de mari și materialul din care sunt făcute. Am luat florifluturi, albine și buburuze. Primele două sunt simple, celelalte sunt autocolante. Dar nu le-am folosit așa, le-am lipit și pe ele tot cu patafix pe fereastră și cu lipici pe ghirlandă, să le pot recupera mai ușor.

Ieri am rămas peste program la școală și m-am apucat să improvizez, cu foarfeca în mână, decorațiunile. Iarba a mers instant. Ce simetrie, ce poveste, tăiam direct. Apoi a urmat o sesiune de bocet, căci am constatat că perforatorul cu flori pe care îl împrumutasem cuiva a cedat la a doua ștanțare. Dar dacă n-am văzut nimic când mi l-a adus… e bun returnat. Am perforatoare de ani de zile, am băgat în ele o groază de bani, și nu au pățit nimic, folosite corect. Din zecile pe care le am, două au cedat, pentru că au fost trântite de copii. Ce mai conta, eram cu iarba „tunsă” și fără flori, iar perspectiva de a decupa atâtea îmi dădea fiori. M-am chinuit așadar cu ce rămăsese din perforator să ștanțez totuși, și am reușit, de bine de rău… dar florile sunt uneori incomplete, căci zbura și hârtie și tot când încercam eu să-l apăs. Așa că florile din iarbă sunt… slăbuțe. De departe totuși arată satisfăcător.

Apoi am scos fluturii filigran decupați de fete. În vacanța intersemestrială am fost în activitate și, pe lângă cei convocați la recuperare la matematică (din care doar unul a „sacrificat” vacanța), au venit și fetele dornice să facă altceva. Inventar: 8 bucăți. Încă doi dacă mai aveam, puteam lipi câte unul pe fiecare fereastră! Poate le mai conving, căci decupatul cu cutterul „cel periculos” a început să le placă. Sper vineri să mai fac niște tablouri ca cele deja agățate de jaluzele, chiar cu toți, cu flori din benzi de hârtie.

ferestre decor primavara

După ce am executat cât de cât ferestrele, m-am apucat de ghirlanda de la tablă. Normal că insectele mele arătau jalnic așa singure înșirate pe ață, iar de decupat și aranjat frunze nu mai aveam niciun chef. Deja urcasem și coborâsem de atâtea ori de pe scaun că îmi ajunsese. Așa că am tăiat cu ghilotina niște „spini”, i-am aranjat cât de artistic am putut în buchețele și i-am lipit pe ață. Acum să văd ce pun totuși „altfel” la capete… (Tot acum am văzut și că am steagul strâmb. Bine că am stema nouă a României!)

 

Cum stați cu decorațiunile? Și ce soluții ieftine și rapide ați mai găsit?

Febra mărțișoarelor

Cum era de așteptat, după o săptămână de stat acasă, prima zi de martie la școală era zi de mărțișoare. Așa că am profitat de un moment de relaxare și i-am lăsat dis-de-dimineață să-și întindă tarabele cu mărțișoare… Fetele dădeau pe alese. Adică să văd ce-mi dai tu și te las să-ți alegi de la mine. Băieții însă erau tare, tare oropsiți! În primul rând pentru că am făcut „discriminare” cruntă. Ai 13 fete în clasă, ai de făcut 13 mărțișoare. Și nu, nu te duci la colț de stradă și iei la 1 leu ceva să le dai fetelor. Muncești, cu mânuțele tale, și confecționezi 13 mărțișoare. A fost temă la abilități, concretizată în calificativ. Am lucrat cu ei modelul bobinat și majoritatea s-au străduit cu acesta să rezolve sarcina. M-am amuzat copios când am văzut și variante de grilaj făcut cu carioca… hai că tot așa arată, nu se prinde doamna. Și am văzut și variante în care nu ne spetim cu modelul, că e „greu”, și să nu obosim…

Așa că înainte de a le da fetelor le-au așezat pe „tarabă”. Îmi venea să râd, mi-am amintit cum mergeam cu bunica la biserică și nu puteam să gustăm din ea până nu venea să ne-o taie. Cam așa se uitau și fetele la mărțișoarele băieților și așteptau să trec eu în „inspecție”. Mă bucur însă că le-au făcut!

Eu mi-am făcut special panou cu mărțișoarele primite, căci să le port pe toate era imposibil. Dar așa sunt așezate la loc de cinste. Iar pe celelalte le păstrăm în amintire:

IKEA Pencils

Ikea – sau despre educație, altfel

Când a apărut Ikea în România, prima dată, ni s-a părut ceva „wow”. Oamenii ăștia nordici îți arătau, cu schemă pe hârtie, că ești deștept și poți economisi ceva montând singur acasă chiar piese complicate de mobilier. Cu aceeași artă îți pun la dispoziție în magazin creioane, unități de măsură, sacoșe, pliante… tot ce ai nevoie. Doar că scrie deasupra să le lași la ieșire.

Acum, să fim la fel de serioși, cel puțin o dată s-a întâmplat să rămâi cu creionașul ăla prin buzunar, nu-i așa? Bine, nu e o tragedie, dacă îți propui să nu se mai repete. În timp am întâlnit cazuri și cazuri… românește, dacă se poate, de ce să nu iei? Așa a lucrat românul în fabrică, dacă nu venea cu ceva acasă, muncea de fraier. Clasicul banc cu mașina de cusut de la Cugir nu are nevoie de reluare. Am auzit și pe alții care au făcut un „bine” unor copii din margine de oraș și le-a dus câte-un pumn de creioane de la Ikea, că n-au cu ce să scrie… Păi… săracii, taman de educație aveau nevoie și gestul nu era unul de laudă. Poate mergeau și ei la Ikea… și nu se iau acasă…

Însă povestea creioanelor de la Ikea nu este la sfârșit și nici în cele mai SF scenarii nu mi-aș fi închipuit episodul la care a ajuns. Îmi pregăteam una din lecțiile de abilități. De obicei mă filmez realizând demonstrația. E mult mai ușor să pun proiectorul să ruleze filmul și eu să privesc copiii. Din expresia lor îți dai seama cine a înțeles și cine nu, rulez iar filmul… uneori îl las și toată ora în looping, se mai uită cei mai puțin îndemânatici când uită ce au de făcut. De data aceasta eram contra-timp, tare aș fi scurtat timpul de pregătire. Deschid manualul digital, cu speranța sinceră că măcar acum îmi va fi de ajutor. (Ca o paranteză, cu o lecție în urmă nu fusese, ceea ce au filmat era diferit de ceea ce explicau pe hârtie…)

Aproape că era perfect filmulețul, dar parcă ceva nu se potrivea. În film folosea ca unealtă… un creionel inscripționat Ikea! Editura și lanțul de magazine nu au nimic în comun… dar totuși, din milioanele de creioane pe care fiecare le are pe-acasă, chiar ăsta era cel mai potrivit pentru a ilustra într-un manual o tehnică de lucru unor copii de 9 ani?? Cu mesajul subliminal… că e ok să ai acasă creioane de la Ikea? Așa că am renunțat la film. Mă descurc și fără.

Știu, sunt cârcotașă. Dar uneori nu mă pot abține.

IKEA Pencils

Foto By McLeod (Own work) [GFDL (http://www.gnu.org/copyleft/fdl.html), CC-BY-SA-3.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/) or CC BY-SA 2.5-2.0-1.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.5-2.0-1.0)], via Wikimedia Commons