Am văzut demult acest model de felicitare și, deși nu eram chiar adeptul felicitărilor de Sf. Valentin, am profitat de ocazie să încerc proiectul, pentru a-l putea recomanda, de fapt, pentru 1 și mai ales 8 Martie, când inimioarele parcă au mai mult sens. Apropo de inimioare, azi discutam despre comunicarea nonverbală și i-am rugat pe copii să se gândească să îmi spună ceva prin semne. Pe lângă clasicul „pa”, ori „da”, „nu” (deși aici ne-am amuzat cu variantele bulgărești, nu eram singura pățită cu erori de comunicare), cea mai în ton cu ziua a fost S., care mi-a arătat, cu palmele, o inimioară.
Așadar, revenind la felicitarea mea… Am adăugat mai jos filmul care m-a inspirat, deși eu am fost ceva mai practică și am luat-o „pe scurtătură”. Sper ca în curând să vă pot arăta și filmul meu, varianta cu unelte.
În primul rând, problema inimioarelor. Pare ușor, dar să găsești în casă toate culorile curcubeului nu e simplu. Am sacrificat hârtie origami, un pachet în care chiar le aveam pe toate. Le-am făcut cu perforatorul, nu cu foarfeca, așa că am terminat această etapă în câteva secunde, căci hârtia origami e subțire și le-am suprapus, de teamă să nu se sfâșie la apăsare.
Am tăiat apoi o bandă de carton lată de 6 cm, lungă cât coala, și am folosit placa de biguire pentru a marca liniile de îndoire. Inimioarele le-am lipit cu grijă, în ordine inversă. A fost nevoie să lărgesc inelul realizat la final, prin care glisa partea cu mesajul, căci era prea strâns și se cam bloca.
În final, am folosit carton sidefat pentru suportul felicitării, decorat întâi cu un perforator pentru bordură, pe care l-am folosit și pentru partea mobilă. Ca să nu rămână goală felicitarea, am exagerat cu inimioarele autocolante . Ca să atenuez efectul, am strecurat printre ele jumătăți de perle și trandafirași sidefați.
Cred că proiectul se poate realiza cu copiii de 8 Martie, cu condiția să existe deja materialele pregătite. E chiar drăguță și copiilor le plac lucrurile care se mișcă.
Varianta cu unelte – trimmer Daco și placă de biguit. Mai jos, varianta de pe net.