1-2-3 Magic Thomas Phelan

1-2-3-Magic, Dr. Thomas W. Phelan

Probabil că titlul nu vă spune nimic în această formulă, așa cum nu mi-a spus nici mie când l-am auzit prima dată. Titlul „întreg” este 1-2-3 Magic. Disciplină eficientă pentru copii între 2 și 12 ani, o traducere după versiunea în limba engleză a psihiatrului american Thomas W. Phelan. Nici al doilea titlu nu m-a lămurit mai mult decât primul, ba chiar am avut impresia că e o variantă de rețetă „magică” ce-ți rezolvă problemele de părinte disperat pocnind din degete. Recunosc că la prima pagină eram mai mult decât sceptică, după alte zece eram convinsă că e pierdere de vreme, părea din categoria „oricine poate găti”, sau, în traducere liberă, oricine poate crește un copil și poate face față tuturor problemelor.

1-2-3 Magic Thomas Phelan

 

Dacă citeam într-o cafenea o carte luată de pe raft, probabil m-aș fi oprit. Dar cine mi-a dat cartea mă cunoaște și am citit mai departe, convinsă că nu mi-ar recomanda ceva dacă nu ar fi ok. Fac o paranteză… nu dați niciodată cărți cadou dacă nu le-ați citit și dacă nu cunoașteți persoana, pentru a ști dacă i se potrivește sau nu…

Așadar, am continuat lectura. Copiii mei au trecut de vârsta indicată, însă mai am la școală alte două duzini, fiecare cu problemele și crizele lui… așa că, chiar dacă e o carte adresată părinților, am citit-o ca profesor, poate-poate găsesc ceva idei aplicabile în diverse momente de criză, când chiar nu mai ai nicio idee cum să o rezolvi. Pentru că… de ce să nu spunem, poți sta ani de zile în școală, învățând cum să fii profesor, dar nimeni nu te învață cu adevărat ce să faci după ce treci de conținuturile științifice. Absolut tot ce suntem „învățați” presupune că elevii vin la școală cu o sete fantastică de cunoaștere, toți stau cuminți, ascultă ce li se spune, se joacă frumos unii cu ceilalți… ce mai, totul numai lapte și miere. În realitate… se ascund în toaletă și se împing mai să rupă ușile de termopan ieftin, se joacă cu apă și săpun lichid până când scurgerile din podea scot clăbuci, aleargă printre bănci de te ia cu leșin că în fața ta se împiedică și se mutilează pe vecie, nu mai punem că orice e mai interesant decât ai tu să le spui… Așadar, dacă 250 de pagini ar ascunde măcar o idee, tot merită citite.

E drept că concluziile finale e că orice familie care a ajuns la capătul puterilor în ceea ce privește relația cu copiii și vrea o schimbare, ar trebui măcar să încerce. Însă soluția miraculoasă propusă de doctorul american nu funcționează în orice context… sunt câteva „ingrediente” de bază pentru ca ea să poată fi aplicată. Înainte de a le comenta, să explic totuși cât de simplă e… totul se reduce la a-l „număra” pe copil. De fapt, a număra comportamentele inacceptabile, urmate de time-out. Însă ceea ce mi s-a părut genial față de ce fac mulți dintre noi este că, după aplicarea „pedepsei”, incidentul se încheie. Nu îl mai discuți, nu îi reproșezi copilului nimic.

Să revenim așadar la condiții.

Prima, esențială, este o colaborare bună între părinți, sau măcar dacă al doilea nu este de acord cu metoda, măcar să nu intervină, să rămână neutru. Așadar (valabil pentru orice metodă), dacă un părinte a ales o metodă de disciplinare, al doilea nu calcă în picioare tot efortul, contrazicându-l sau venind în „ajutorul” copilului (de crucificat aici bunicii care irosesc orice efort al părinților… care… „exagerează” și pedepsesc „pe nemeritate”). Dacă citiți cartea și vi se pare o idee bună, încercați să-l determinați și pe partener să vadă despre ce este vorba. Se pare că în colaborare lucrurile au mult mai multe șanse să se rezolve. Binențeles că cele mai mari probleme apar în cazul copiilor care locuiesc cu un singur părinte și al doilea se consideră „expert atoateștiutor” și sabotează sistematic orice încercare. Aici… nu există soluții, din păcate. Nervi de oțel pentru a trece peste probleme.

Al doilea „secret” este să rămâneți constanți în aplicarea metodei. Dacă ați început, acceptați că furcile caudine erau doar o plimbare față de ce va urma. Nu abandonați calea dacă aveți impresia că nu merge, ori că ați ajuns în iad. Tot acolo vă aflați și dacă copilul se tăvălește pe jos ori de câte ori nu-i satisfaceți dorințele, cu sau fără public.

Al treilea lucru care trebuie învățat este să nu abuzați de metodă, să înțelegeți clar cum trebuie aplicată: cum se procedează în cazul comportamentelor inacceptabile și cum în cazul celor care trebuie corectate sau construite corespunzător. Una e să arunce cu mâncarea pe jos la masă și alta să-și facă, de exemplu, curat în cameră… Iar când începe să funcționeze… nu abuzați de ea. Încercați și un pic de toleranță.

1-2-3 Magic Thomas Phelan

Ce mi-a plăcut e că, după o introducere descurajatoare, este explicat, pas cu pas, cum să procedezi, care sunt cele mai folosite strategii de manipulare ale copiilor, apoi vin exemplele, cazuri reale de succes… sau nu. Aș fi vrut să închei cu „am citit cartea, am aplicat jumătate de an și merge”. Însă nu am cum… sfaturile aplicabile în colectivitate sunt puține. Profesorul poate colabora cu părinții, dacă aceștia decid să aplice metoda acasă. Sau să folosească cele două ingrediente, „fără discuții” și „fără sentimente”, în aplicarea unei sancțiuni, fără explicații suplimentare, inutile, fără încercări de a explica „rațional” unui copil care nu este un adult în miniatură. Pur și simple se stabilesc limitele, acest comportament nu este acceptat aici. Ușor de zis, extrem de greu de făcut. Live & see.

Aș fi curioasă să aflu ce impresie aveți, dacă citiți cartea, și, mai ales, dacă ajungeți să aplicați. Deocamdată am hotărât, cu Iris (după ce s-a apucat și ea de citit cărți despre „magie”), cui să dăm cartea… pentru că ar avea mare nevoie de ea. Să sperăm că va fi și folosită și vom obține primele impresii ale recomandarii noastre.

O puteți găsi în librăria online a editurii Gama, sau la eMag, elefant, libris, Cărturești, librarie.netBookCity, Diverta.