Glob din polistiren cu sfoară bobinată

M-am mișcat cam greu cu decorațiunile anul acesta… noroc că Iris mai trage de mine, pentru diverse activități. Azi e serbarea la Cercetași. Anul trecut mi-a plăcut la nebunie, nu tu costum (uniforma este obligatorie), nu tu pretenții, ce pot pune copiii singuri în scenă, colinde cântate din suflet, chiar dacă mai fals… pentru că nu se caută perfecțiunea, ci doar bucuria de a se afla împreună.

Unul din momentele activității este acela de a face cadou unui alt copil un obiect confecționat în casă. Ne-am oprit la un glob, pentru că tot aveam o bilă de polistiren rătăcită prin cutii. Pare simplu… însă nu e chiar așa. Întâi de toate am confecționat agățătoarea. Am făcut o buclă, apoi un nod, pe care l-am împins puternic în polistiren, și ca să fiu sigură că nu iese, am înfipt prin el, spre laterale, câteva ace.

A urmat bobinarea aței… Adăugam silipici în benzi concentrice, cam de 1cm lățime, fixam ața ordonat, în spirală; când ajungeam la limita lipiciului, întindeam o nouă bandă, și tot așa, până tot globul a fost acoperit. Am lucrat în echipă, când punea una lipici, când ața. În a doua jumătate a fost mai dificil, căci se strângea ața, și trebuia mult mai multă atenție, să nu o tensionăm deloc. La final, am dat o gaură cu o coadă de pensulă în polistiren și am îngropat capătul sforii, să nu se vadă.

Decorul a fost partea cea mai simplă. Două benzi de dantelă hobby, autoadezivă, peste care am lipit din loc în loc pătrățele de oglindă tot autoadezive. Am mai adăugat o fundiță și cadoul a fost gata.

Cu greu s-a mai despărțit Iris de el după ce l-a făcut… voia să-l păstreze, numai că alte variante de cadou nu avea cum să pregătească. Așa că l-a împachetat… Așteptăm să vedem ce reacție va avea destinatarul!

glob polistiren sfoara

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Proiecte de Crăciun and tagged , , , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente