Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori. Rachelle Doorley

Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori – Rachelle Doorley

Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori. Rachelle Doorley

Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori. 55 de experimente ludice care încurajează meșteritul, curiozitatea și creativitatea. Rachelle Doorley

Vacanța nu ar avea farmec dacă nu am reuși să lenevim un pic… pentru mine, leneveala de după Crăciun a însemnat puțin timp dedicat și altor cărți decât cele de școală, indiferent de care „școală” este vorba. Am terminat de citit recent-primitul volum de la editura Gama, „Să meșterim”. Nu obișnuiesc să mă uit înainte cine e autorul, mă uit la subiect, la cuprins, în acest caz și la imagini, și decid dacă investesc sau nu timp. În cazul de față, faptul că intervalul de vârstă menționat pe copertă avea destul de puțin tangență cu copiii mei, de acasă sau de la școală, curiozitatea a fost cea care a decis aprofundarea lecturii, și nu îmi pare rău.

În primul rând, am remarcat stilul de jurnal al unor experiențe personale, împletite însă pe armătura unei experiențe în domeniu. Observația mea s-a confirmat pe parcurs, când autoarea recunoștea existența unui blog, precum și prin prezentarea relațiilor profesionale pe care le avea în domeniul educației timpurii sau artistice a copiilor. Așadar, dacă sunteți curioși cine este Rachelle Doorley, sunteți la un click distanță de blogul ei, pe care l-am răsfoit și eu după ce am citit cartea.

Sunt sigură că volumul cuprinde articole selecționate și prelucrate din ceea ce are deja pe blog și, dacă vă interesează un subiect anume, am văzut că sunt însoțite și de explicații video. Puteți folosi cartea ca ghid, mai ales dacă lectura unui blog într-o limbă străină nu vă este chiar la îndemână. Lucrarea tradusă la noi este un punct de plecare pentru cei care sunt dispuși să investească în educația propriilor copii și altceva decât bani, ceva mult mai prețios: timp. Aranjate tematic, proiectele realizabile cu copiii, acasă, presupun un spațiu dedicat celor mici, chiar cu sacrificarea unui spațiu al adulților.

Dar prima condiție pentru a putea pune în practică toate aceste sfaturi simple este să vrei să petreci timp în compania sau în preajma copilului tău. Dacă pentru societatea americană o mamă care stă acasă până copilul ajunge la școală nu este așa o raritate, la noi… destul de rar se întâmplă acest lucru cu mame care au și capacitatea de a înțelege proiectele descrise. Pentru că, trebuie s-o spun, îți trebuie o minimă cultură generală și ceva mai multă în domeniul științelor aplicate, pentru a putea pregăti și modera cum se cuvine toate aceste activități. Cum însă mamele românce învață repede de pe net, sunt sigură că ceva lecții de mecanică, fizică, chimie sunt floare la ureche, așa că nu ne rămâne decât să încercăm să aplicăm.

Am citit cartea din perspectiva părintelui de copii mari…

…și nu mă puteam abține să nu mă gândesc ce ar avea ai mei de câștigat citind cartea, mai ales pentru proiectele pe care nu le-au experimentat când erau mici. În ciuda șansei de a avea bunici la țară, de a utiliza materiale pe care alți copii nici nu le-au atins la vârsta lor, sunt destule pe care nu le-au testat. Nu m-am născut în era digitală, însă multe dintre cele descrise le-am încercat. Nu pentru că părinții ne „pregăteau colțuri creative”, ci pentru că eram singuri acasă și ne desfășuram cât cuprinde. Nu-mi amintesc să fi avut mama coloranți alimentari, dar cu siguranță am amestecat cam tot ce se putea în bucătărie. Mama, profesor de chimie, avea și acasă diverse vase de laborator… așa că nu ne-am sfiit să dăm iama în ele. Nu le-am spart, însă consumabilele au cam avut de suferit.

Dacă autoarea vorbește de „invitații” la descoperire pe care să le pregătești copiilor, m-am gândit la invitația pe care ai mei ne-au pregătit-o, mie și fratelui meu, când eram clasa a V-a. Dezamăgită că n-am văzut cum trebuie foița de ceapă la lecția de botanică, mi-au adus acasă, împrumutat de la școală, un microscop. Cred că l-am ținut vreo lună, timp în care s-a aflat pe lamele lui orice vietate sau corp ne-a picat în mână… de la picioare și aripi de insecte, de la furnici, la gândaci, la fluturi, până la fluide… iar dacă n-ați văzut niciodată apă de flori la microscop, nu știți ce pierdeți!

Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori. Rachelle Doorley

Așadar, la finalul lecturii, am regăsit multe din proiectele descrise mai mult în copilăria mea, mai ales pe cele de meșterit, demontat, iar în copilăria copiilor mei – mai mult cele artistice. Dacă aveți un copil mic, e poate momentul să încercați să vă liniștiți puțin, să nu mai încercați să fiți „perfect”, așa cum lumea percepe acest lucru, ci să-i ignorați cu succes pe băgătorii de seamă și să încercați doar să fiți altfel. Nici copilul dumneavoastră nu trebuie să fie perfect. Contează mai puțin produsul final, mai important este drumul până acolo. Iar aceasta înseamnă curiozitate, învățare prin joc, cunoaștere prin experiment.

Dacă analizați puțin ceea ce se întâmplă la noi din punct de vedere al educației timpurii, veți vedea că suntem departe de aceste idealuri. La noi încă contează enorm produsul final. Evaluăm după ceea ce vedem, și nu după cum s-a întâmplat acel lucru. Dacă un copil se joacă o oră cu plastilină, făcând diverse forme, încercând, stricând, luând-o de la capăt, iar la final ne arată o grămadă mare de plastilină amestecată, fiți sinceri… ce gândiți? Că nu e în stare de nimic! Dar dacă timp de o oră el a amestecat toate culorile posibile, a făcut biluțe, șerpișori, iar la final a făcut ordine pe masă, strângând totul într-o singură grămadă… nu cumva ați ratat exact partea importantă?

Cred că această carte, pe lângă sugestiile practice pe care le oferă, ar trebui să schimbe în primul rând modalitatea de a gândi. Să nu ne mai agităm atât că nu avem ce să vedem la panoul de la grădiniță și să ne bucurăm mai mult că s-a jucat jumătate de zi la nisip, turnându-l dintr-un vas într-altul, amestecându-l cu apă. Dar noi încă nu suntem așa… ne panicăm din orice, preferăm să interzicem decât să securizăm.

Am citit cartea și din punct de vedere al profesorului…

…și am zâmbit deseori… Chiar dacă știu că nu reinventez roata, unele decizii ale mele sunt luate pur și simplu. De exemplu, zona de autoservire descrisă în carte. Am încercat să realizez ceva similar în clasă, sortând în cutii de carton diverse materiale. Suntem încă la faza de organizare… merge extrem de greu. Prima care a devenit cât de cât funcțională este zona de papetărie, unde găsești foarfeci, creioane colorate, pixuri, carioci, rezerve de stilou, chiar și lipici… cam orice s-a abandonat prin clasă, sau strâns din anii anteriori.

Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori. Rachelle Doorley

Am avut nevoie de vreo două luni până au învățat că, dacă nu ai ceva în penar – că nu ai sau le-ai uitat acasă –  te ridici, te duci și îți iei, nu mă întrebi pe mine ce faci, nu deranjezi colegii. Încă nu mi-am pierdut speranța că încet-încet vom renunța la a ne plânge că avem o problemă și vom trece direct la rezolvarea ei. Promițătoare este și zona de pictură. Am testat-o când am lucrat, ce-i drept, după program, pentru decorarea clasei. Pentru mine nu e important doar să știe unde sunt și să apeleze la ele, ci și să le pună în ordine la loc. Iar aici chiar am de lucru!

O altă idee care a fost confirmată în timp a fost „cutia cu de toate”. O am și acasă, unde se adună toate prostiile care pot deveni utile într-un proces de creație, am început-o și la școală, momentan funcțională pe hârtie colorată. Am lucrat cu ei oameni de zăpadă. Le-am dat câte trei cercuri albe și lada cu resturi de carton. Rezultatul: toate creațiile sunt diferite. Că în clasă era gălăgie, mișunau de colo-colo, se întrebau, se uitau ce fac vecinii, se plimbau la cutie de 10 ori până decideau ce să aleagă, să taie… da, poate fi deranjant, dacă nu ești obișnuit… Cum se fac la noi în clase proiectele de acest gen? Toată lumea primește exact aceleași elemente, eventual numărate, în coșulețe individuale, pe care trebuie să le asambleze exact după model, încât la panou aproape că nu există diferență între ele…

Ultimul argument pe care vreau să-l preiau și din carte este să lași copilul să se plictisească. Imediat după ce depășește această fază, va găsi singur ceva de făcut, mult mai interesant și uimitor decât orice altceva îl vei obliga tu să facă. Cred că este cumva locul în care greșim noi, azi. Suntem obsedați să le organizăm tot timpul. Cu cine și când să se joace, la ce cursuri să meargă, ce jocuri are la dispoziție. Am auzit deseori că „se plictisesc” copiii acasă. Însă n-am văzut copii plictisiți dacă au un colț al lor cu orice: de la cuburi, conectori, hârtie, lipici, plastilină, acuarele… se „plictisesc” doar copiii învățați că nu au voie să umble nicăieri nesupravegheați, care au telefonul cu jocuri mereu la îndemână. Și pentru asta… nu copiii trebuie reeducați, ci părinții!

Cartea o găsiți în librăria online a editurii Gama, sau în alte librării online, precum eMag, Libris, Librărie.net, elefant, Cărturești.

Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori. Rachelle Doorley

Epilog: am fost la cumpărături și am luat un pachet de paie pentru smoothie, căci mi-a plăcut la nebunie proiectul cu rachete. L-am pus pe Andrei, cu cartea în mână, să le rezolve… după primele etape, a schimbat proiectul. Americanii ăștia n-au auzit de țeavă și cornete? De ce se chinuie să facă invers?! Dar merci pentru paiele astea, sunt perfecte pentru interiorul c(l)asei! Și… cam are dreptate. 50cm de țeavă, un teanc de ziare la centură, și încingeam când eram mici cele mai tari jocuri. Cu ce ne jucăm noi acum…? Tragem la ținta de darts cu cornete de hârtie… suflate prin paie de smoothie…

felicitare_string_art_craciun_2017

Crăciun fericit!

felicitare_string_art_craciun_2017

Tuturor celor care mă citiți, de mai demult sau mai de curând, vă doresc sărbători liniștite!

Echipa Talente de Năzdrăvani

brad felicitare string art

Felicitare string-art: brad împodobit

brad felicitare string artCum mai toată lumea zace prin bucătărie, eu am rămas în urmă cu prezentat una din rețetele preferate de sărbători: felicitare string-art. Chiar dacă n-am avut timpul pe care mi l-aș fi dorit pentru acest exercițiu, tot nu m-am lăsat și am pregătit câteva „speciale”.

Aveți nevoie de:

  • carton destul de tare pentru suport, sau multă abilitate pentru a nu strânge corzile de ață.
  • răbdare pentru a identifica pe net modele… pinterestul este generos. Luați modelul preferat – rareori găsiți modelul doar puncte, ci este gata cusut, potriviți dimensiunea imaginii în funcție de cum doriți felicitarea și printați. Suprapuneți pe carton, prindeți modelul printat cu agrafe de birou, să nu se miște, și perforați cu un ac subțire. Dacă folosiți un ac mai gros, găurile sunt inestetice.
  • ață și un ac foarte subțire – încercați, dacă găsiți, mătase și ac pentru mărgele.

După ce-am cusut modelul, l-am decupat pe margine cu trimmerul ondulat, apoi l-am lipit pe un carton îndoit în format DL. În partea de jos a bradului am decorat cu washi-tape cu cadouri, iar direct pe carton am avut din oferta de la Lidl benzi cu mai multe decorațiuni și culori. Pentru că mi se părea totuși că îi lipsește ceva, am căutat diamantele autoadezive. Mi-aș fi dorit să am și steluță galbenă, dar aveam orice altă culoare. Am mai adăugat apoi câteva globuri… tot din aceeași serie și am finalizat.

Acum mai am nevoie de un pic de voință să mă despart de ea. A fost creată pentru a fi dăruită, doar că mă atașez de ceea ce fac și cu greu le mai las „să plece”.

Spor la lucru în continuare, căci e ora la care bucătăria este centrul casei, și pregătirile sunt în toi!

 

felicitare bradut acordeon

Felicitare cu figurină brad din hârtie-acordeon

În urmă cu ceva ani aflam dintr-un număr al colecției „Idei creative”  de hârtia-acordeon. Știam ce e, căci mai văzusem figurine decorative confecționate din acest material, însă nu aveam habar că se numește așa. De atunci tot caut prin magazinele în care ajung… poate-poate găsesc o variantă avantajoasă ca preț. Căscând gura prin Auchan la cumpărături, îmi sar în ochi, la standul de rechizite, dar pe sectorul de hobby, două figurine – brăduț și glob, pe care le puteai transforma în decorațiuni pentru pom.

Așa ziceau ei, dar eu m-am gândit imediat la felicitare. Și Iris s-a gândit imediat după ce i-am arătat la ce felicitări drăguțe face ea pentru școală… Îmi plac felicitările pop-up, dar de data aceasta treceam „dincolo”. Nu te aștepți să se deschidă chiar așa. Îi place să dea profesorilor cadouri personalizate de ea, mai ales felicitări. Ce-a ieșit vedeți mai jos. Pentru copertă am folosit washi-tape cu diverse decorațiuni și paiete de plastic cu fulgi de nea, iar la interior – confetti cu steluțe.

Banda cu auriu pe albastru sidefat nu a fost o alegere excelentă… dovadă că nu se prea vede decât la lumină naturală și numai dintr-un anumit unghi. Paietele la fel, doar cele din plastic alb mat se văd cum trebuie în poze, dar la lumină jocul de nuanțe este foarte plăcut. La interior, steluțele sunt în aceeași situație, se văd mai mult negre decât aurii, albastre și roșii cum sunt de fapt.

Am fi vrut să împodobim bradul, dar ne-a fost teamă că lipiciul adăugat peste hârtia de mătase ar înmuia-o și strica-o, și era prea riscant să agățăm ceva. Mai era o soluție, să pudrăm cu glitter… dar cine deschidea avea parte poate de o surpriză pe care nu și-o dorea.

Destinatarul am auzit că a fost încântat. Dacă și făcea brăduțul de la interior… eram de nota 20. Așa doar 10 :).

felicitare bradut acordeon

felicitari si decoratiuni de Craciun

Cum salvezi o idee de Crăciun

După dezamăgirea din weekend, că nu s-au organizat suficient pentru a participa la târgul de Crăciun cu produse, se trezește Iris că totuși se poate participa și se apucă de improvizat repede, pe lângă pitici, și niscai felicitări și ornamente pentru brad. Erau gata de dimineață, a rămas până seara târziu să le facă, doar am apucat să le văd dimineață înainte să plec la școală și să le fac repede-repede niște poze.

A ales varianta „fast and easy”, adică a pus mâna pe câteva perforatoare și a executat din carton. A profitat de perforatoarele mari cu care eu mi-am făcut ghirlande și a folosit toate cartonașele mele albastru-sidefat pentru felicitările mici. A mai intrat și în cutia cu washi-tape, benzile decorative din care avem destule variante, și a improvizat. Culmea, se pare că felicitările au avut cel mai mare succes, după pitici, mai ales după ce primeai la ofertă și un brăduț cu ochișori.

Inexplicabil, brăduții… nu au atras, nici măcar cel cu nasul un mare pom-pom sclipitor. Nici ochii mobili, de diferite forme și culori, nu au fost suficienți. Bilanțul contabil: 30 lei, la 5 lei bucata. A avut la ofertă și felicitarea cusută de ea pentru tema săptămânii trecute, pe etamină, dar nu a avut succes la 15 lei.

felicitari si decoratiuni de Craciun

Trăgând linie, copiii s-au distrat. În fiecare pauză își instalau taraba… și încercau să-i convingă pe ceilalți să cumpere. Deși regula a fost produse confecționate de ei, mulți au înțeles să aducă lucruri cumpărate și să le vândă la preț mai mic… ceea ce nu înțeleg, totuși… mai bine donai asociației toată suma, nu? Iris a profitat și și-a cumpărat, la 17 lei, Inimă de cernealăși a venit acasă super-încântată că a luat-o la reducere. Nu a avut mai mulți bani la ea, că ar mai fi avut ce lua…

Poate că anul viitor va fi mai bine. Poate că aceste târguri ar trebui să fie un moment în care copiii să învețe și valoarea banilor… cum faci un preț, cum calculezi materialele, munca necesară, profitul… pentru a fi cu adevărat utile. Altfel acțiunea nu are și efecte profunde în formarea și educația celor mici.

 

felicitare figurina spuma om zapada

Jocurile de grup în clasă și beneficiile lor

Au început încet-încet să prindă și pe la noi jocurile în care fiecare face „ceva” înainte de sărbători. Secret Santa nu mai e un secret pentru mulți. Se scriu pe bilețele numele tuturor copiilor din clasă, se pun în căciulă și fiecare trage unul. Pui la loc biletul dacă ai tras numele tău și iei altul. Nu spui nimănui pe cine ai tras… și conform regulilor stabilite de toți, îi pregătești celui pe care soarta ți l-a repartizat o surpriză. Cadourile se anunță într-un moment special, ales de toți, de regulă serbare sau petrecere de Crăciun.

La primul Secret Santa la care am participat am primit ceva inedit. Eram în firmă… puțini mă cunoșteau… însă momentul în care mi-am primit borcanul de murături asortate a fost de neuitat. Știu că m-am distrat, așa că i-am încurajat și pe copiii mei să nu respingă activitățile de acest gen. Însă toate lucrurile bune au și aspectele lor mai puțin plăcute…

Când ne-am jucat noi, adulții, eram fiecare pe salariul lui. Fiecare a decis ce face, deși am stabilit și noi limite. Între copii acestea ar trebui să fie mai mult simbolice, căci ei nu pot ști ce calcule financiare au părinții înainte de Crăciun, sau poate nu le-a intrat salariul… Așa că, deși am salutat inițiativa celor două jocuri din clasele copiilor, m-am cam enervat când am văzut 50 lei stabiliți așa, pocnind din degete. Eu înțeleg că pentru unii e suma cu care te duci la chioșc să-ți iei țigări și nu o simți, însă pentru niște copii – mi s-a părut prea mult. Mă rog, ne-am conformat aproape, am rezolvat una din cerințe. Faptul că nu a fost încântată de ce avea pe bilețel… e altă poveste. Motivele – e o ființă dificilă, greu îi faci pe plac, și în niciun caz în suma asta. Ei na… serios…

felicitare figurina spuma om zapada

Felicitare în 3 minute: carton A6 îndoit, figurină de spumă, fulgi de nea.

Apoi a venit rândul lui Andrei. Vezi dacă te duci la cumpărături, ia-mi și mie o mașinuță. Aflu pentru ce. Bun. Mă conformez. Dimineață, ora 7:00, momentul în care eu dau să ies din casă să plec la muncă. Mamă, n-am împachetat cadoul… de unde iau coală? Găsesc coală. Găsesc panglică pentru fundă. Trebuie și o felicitare! Trag aer în piept. Scot repede carton. Scot decorațiunile de spumă. Scot fulgi. Execută el repede la comandă un mesaj cu pastă albă de corectat. Împachetăm în viteză. Pus fundă. 7:20, zbor pe ușă și prelungesc elanul către școală, unde ajung la 7.50 și-mi găsesc copiii agitați, că a pățit doamna ceva… de nu e deja în clasă. Morala: seara nu întrebați dacă temele sunt gata, ci dacă tot ce are de făcut pentru a doua zi este gata!

La mine la clasă nu am propus acest joc, din multiple motive… n-am vrut să se simtă nimeni prost. Dar am propus un calendar de Advent. Sunt, cu mine, 24. Bineînțeles că, așa cum se întâmplă la toate activitățile de grup, de ce să te agiți? Unii au uitat, dar le-am reamintit și au rezolvat sarcina, unii au considerat probabil că e o prostie… Numărul 9 nici nu mă așteptam, la cât lipsește de la școală. Dar 11 și 16 … lipsă de implicare. Considerăm că școala e importantă, dar parcă suntem în școlile chinezești, unde fiecare e pentru el. Dacă ne purtăm mai frumos unii cu ceilalți, spunem o glumă, o ghicitoare… nu ajută? Dar să nu susținem astfel de proiecte, să ne văităm pe la colțuri că nu știu copiii noștri să vorbească unii cu alții și se poartă ca niște sălbatici, fără empatie, respect, ori cea mai mică urmă de umanitate.

Mai e un pic până la vacanță… și liniștea sărbătorilor se va așterne peste toate.

La voi în clasă ce alte jocuri se mai fac?

Fetița care a salvat Crăciunul - Matt Haig

Fetița care a salvat Crăciunul – Matt Haig

Fetița care a salvat Crăciunul - Matt HaigÎnainte de a avea un copil cu care puteți discuta „logic”, vă recomand câteva lecturi aprofundate despre Moș Crăciun. Sunt câteva cărți de referință ce vor ajunge cu siguranță la vârstă școlară în mâinile copilului și, dacă nu v-ați făcut temele suficient, pentru a avea replicile pregătite, s-ar putea să picați examenul de sinceritate. Tot un sfat bine intenționat este acela de a citi voi înainte ceea ce urmează să aprofundeze copilul pe această temă… pentru că întrebările nu vor fi absolut deloc simple, dacă vreți să păstrați magia.

Fetița care a salvat Crăciunul vine să completeze altă carte minunată, Un băiat numit Crăciundespre care am scris deja, cea mai frumoasă carte de Crăciun până la ea. Povestea se terminase oarecum incomplet, lipsea Doamna Crăciun, lipsea o intrare în tradiție a momentului magic de distribuire a cadourilor, așa că aveam nevoie și de cineva care să salveze momentul. Și după mica cercetare făcută pe net, povestea încă nu s-a încheiat, doar că încă nu este disponibilă în limba română – urmează „Father Christmas and Me”.

Situată undeva între continuarea primeia și o atmosferă în tonurile sumbre ale lui Dickens, este o poveste despre speranță și bunătate. Este însă mai ales o poveste despre cum poți muta munții dacă vrei, despre cum poți face primăvara cu o floare dacă nu încetezi să speri. Este argumentul suprem pentru a afirma existența lui Moș Crăciun, bazată numai și numai pe credința în el.

Când am adus cartea acasă, Iris mi-a citit cu convingere prima pagină:

„Oare știi cum funcționează magia? Acea magie care îi face pe reni să zboare pe cer? Cea care-l ajută pe Moș Crăciun să călătorească prin toată lumea într-o singură noapte? Cea care poate opri timpul în loc și îți poate îndeplini visurile?
Cu speranță.
Așa funcționează.
Fără speranță, n-ar exista magie.
Nu Moș Crăciun, Blitzen sau vreunul dintre ceilalți reni fac magia posibilă în noaptea de Ajun. 
Ci orice copil care vrea și își dorește ca ea să se petreacă. Dacă nimeni nu și-ar mai dori-o, n-ar mai fi nicio magie. Și pentru că noi știm că Moș Crăciun vine în fiecare an, acum știm că magia – cel puțin, un anumit fel de magie – este real.
Însă nu așa au stat lucrurile dintotdeauna.” (pagina 7)

Cum stau lucrurile cu adevărat, ce a făcut un copil să creadă atât de tare în magie încât să pună totul în mișcare cu speranța sa, vă las să descoperiți singuri. Nu este o carte tristă, conține umor în doze moderate, precum și o sumedenie de situații în care să-ți pui câteva întrebări legate de cine ești și ce anume îți dorești, despre cum să citești oamenii din jur, cum să fii mai atent la cei care „îți doresc binele”. Și da, are final fericit, indiferent cât de tensionate vor fi unele momente.

Cartea a apărut în această toamnă la editura Nemira, dar o puteți găsi și în librăriile online elefant, libris, cartepedia, cărturești, eMag, BookCity, Librăria Humanitas.

Lectură plăcută!

Noi educații în viața de zi cu zi

Educația este un cuvânt pretențios și se leagă poate de cei șapte ani de-acasă, pe care, din păcate, din ce în ce mai puțini îi au. Unii asociază termenul cu școala, alții cu morala, familia… cert e că, atunci când nu există, se vede! Reforma în învățământul preuniversitar este coșmarul societății noastre. E aproape imposibil să nu știi ce se întâmplă, fie că e vorba de propriul copil, un nepot, sau copiii prietenilor. Ca să citez un clasic, trebuie să-i fac educația. Și nu știți dumneavoastră, bărbații, cât timp îi ia unei femei educația unui copil, mai ales când mama nu vrea să-l lase fără educație!

Anii trecuți remarcam cu destulă plăcere intrarea pe „poarta” școlii a noilor educații. Avem acum disponibile educație financiară, educație moral-civică, educație ecologică, educație pentru participare și democrație, educația nutrițională, educația pentru schimbare și dezvoltare, și multe, multe altele. Un rol aparte între „educații” a avut-o întotdeauna educația sanitară. Dacă ne uităm numai în jur, în mijloacele de transport, vom ajunge extrem de ușor la convingerea că numărul de ore alocate acestei discipline este prea mic. Normele de bază privind igiena personală, de exemplu, sunt slab, foarte slab însușite… chiar dacă apa nu mai trebuie scoasă cu găleata de la 30m adâncime.

Nu știu cum stau în statistici românii la folosirea săpunului, însă la cea a pastei de dinți… s-au mai făcut sondaje. Prin 2014, la nivel național, se menționa o medie de 1 tub/an. Din 2016 am găsit un studiu, dar doar pentru mediu urban. Procentele nu sunt relevante, însă mi-a sărit în ochi concordanța dintre nivelul de educație și calitatea igienei dentare… direct proporționale.

Dacă ați remarcat prin filme, seara, înainte de culcare, copiii sunt mereu întrebați dacă s-au spălat pe dinți. Este un mod indirect de a face educație… Și, ca mai toți părinții, și eu mă lovesc, zi de zi, de acest lucru. Dimineața nu au nicio problemă, faptul că merg la școală, între prieteni, îi determină să ia „măsuri”… însă adevăratul pericol este seara. Disperată de certuri continue, am cerut eu o soluție. Una propusă de copil, cu care să fie de acord și pe care s-o pună în aplicare: Ia-mi periuță electrică!

Aceasta era povestea din urmă cu doi ani. Am căutat, am văzut, am citit recenzii și în cele din urmă am ales. Mă hotărăsc greu când trebuie să încerc ceva pentru prima dată, pun preț pe recomandările prietenilor, dar acum… nu erau. Am ales așadar să merg pe brand, căci Braun nu mă dezamăgise la capitolul aparate pentru igienă, chiar mi-am petrecut niște decenii bune în compania unor astfel de mici ustensile. Oral-B este marcă Braun, deci am ales marca. Mai greu a fost cu modelul de periuță… și aici a fost în cele din urmă hotărâtor și bugetul alocat pentru cadou. Însă cadoul aniversar a fost o periuță electrică.

Cum în timp ce mă documentam mi-am dat seama că de fapt la baie poate sta o singură periuță (au avut comuniștii grijă să nu încăpem simultan mai multe persoane), dar cu mai multe capete, ne-am dotat toți trei și am stabilit ce culori de inele folosim, să nu le încurcăm între noi. După entuziasmul inițial, periuța a intrat în cotidian. Dau 10 puncte dacă ghiciți cine o pune la încărcat (aceiași comuniști nu au considerat necesară o priză lângă lavoar și până la renovare mai e)…

Noua jucărie nu le-a plăcut doar lor, mi-a plăcut și mie. Respectam cele două minute și cu periuța clasică, însă cu aceasta s-a simțit imediat că sunt două minute mult mai eficiente. Ce mi-a plăcut la ea: timer-ul, în primul rând. Poți să mai prelungești oleacă moțăiala de dimineață, îți semnalizează ea când să schimbi direcția, ba chiar și când e teoretic suficient, poți să te oprești. În plus, nu „obosește”, periază la fel toți dinții. După doi ani în care m-am obișnuit cu ea, mă enervez cumplit când o găsesc descărcată, dimineața, la 6… dar o pun la încărcat, până la 7 când începe tura copiilor.

Și tot după doi ani am primit în teste de la Oral-B generații noi de periuțe. Mi-am luat partea leului și am adjudecat-o pe cea cu bluetooth. Mi-am instalat aplicația pe telefon și sunt mai ceva ca un copil mic. Pornești aplicația, ești încurajat, lăudat, ți se spune ce să mai faci (periat limba, apă de gură, ață dentară, pentru o igienă completă). Cred că un copil mai mic ar fi de-a dreptul încântat să fie lăudat de fiecare dată. Dacă ar avea și o versiune pentru pitici, pentru fiecare periaj făcut la timp, puncte bonus, poate am reuși să scăpăm noi, părinții, de munca de convingere. Oricum, numai faptul că îți poți folosi telefonul și la altceva mai util decât joaca ar trebui să fie un stimulent suficient.

Am testat modelul Oral-B Smart 4 4000 și, pe lângă distracția cu aplicația (apropo, dacă depășești doar cu puțin cele două minute… nu ești la fel de „lăudat”), am remarcat imediat senzorul de presiune. Dacă cu ochii abia dezlipiți de somn ți se aprinde în față un mare led roșu, e clar că apeși prea tare pe periuță. Ok, și la cealaltă mai apăsam, mai scotea ea un sunet care arăta că nu îi convine ceva, dar nu semnaliza așa, ca frânele în trafic. Bun, am aprofundat instrucțiunile, nu e nici sănătos pentru gingii excesul acesta de zel, de-aia și semnalul puternic de la senzorul inteligent. Tot ca plus față de celălalt model are trei programe de curățare. Cel mai rapid îl aveam și pe cealaltă, dar acum, până la nivelul 0, mai am două intermediare.

Tot din sondajul menționat mai sus (2016) am aflat că este în creștere nivelul de utilizare al periuțelor electrice. Dacă mediul urban și nivelul de trai sunt pe această linie ascendentă, mi-aș dori să văd măcar o urmă de creștere și în celelalte zone, chiar și pe produse mai simple, periuțe normale și pastă de dinți.  Știți deja că Oral-B este marcă recomandată de medicii dentiști din întreaga lume. Eu nu pot decât să vă recomand periuțele electrice în general și cele pe care, la rândul meu, le-am încercat, modelului Smart 4 4000 adăugându-i-se PRO 2000 și PRO 750 White&Clean.

oameni zapada bete lemn

Oameni de zăpadă din bețe de lemn

La școală la Iris se organizează târg de Crăciun, pentru strângerea de fonduri prin asociația de părinți cu scopul de a mai rezolva mici-mari probleme cu dotările din școală. Și ea e într-un sector în care primăria nu se prea implică… Ca o paranteză, la mine în clasă a intrat la un moment dat un consilier de la primărie: Vai, aveți și proiector! Păi avem, că l-au donat părinții, că de la primărie nu primim nimic!

Iris a avut o tentativă de a lucra, însă munca în echipă nu s-a concretizat, participarea era destul de alambicată, diriginta prea ocupată să-i organizeze, așa că am rămas cu câteva decorațiuni de prins în brad.

oameni zapada bete lemn

Pentru că regulile de confecționare erau „simplu, ieftin și rapid”, iată rețeta:

  • se ia un băț lat de lemn. (Se găsesc și în comerț, eu le am de la rezerve medicale, unde poți găsi cantități mult mai mari, la preț avantajos.) Se pictează alb, de preferat cu acrilic, dacă aveți. Momentan nu mai am, am pictat cu tempera.
  • căciulița și fularul se fac din fetru moale și pufos. Dacă nu aveți – mult mai economic, lavetele de bucătarie, cele textile, trei culori în pachet. Pentru variație de culori am băgat niște bucăți în cerneală. A mai încercat Iris cu catifea roșie, dar era prea groasă.
  • confecționarea fesului: se ia un dreptunghi cu lățimea de 3 ori lățimea bățului și lungimea de vreo 3 degete. Se îndoaie aproximativ 1cm, se potrivește pe „frunte”, se suprapun și lipesc la spate cu picătura/silipici/orice adeziv de textile. Se taie o bucată de ață și se confecționează o agățătoare. Nodul se lipește în interiorul fesului, apoi cu o a doua bucățică de ață se leagă fesul sus. Agățătoarea pentru pom trece prin ciucurele improvizat.
  • confecționarea fularului: se taie din material o bandă de 1,5-2cm lățime și se potrivește lungimea dorită. Se franjurează capetele, se îndoaie sau se lipește.
  • nasul – un ciucure colorat.
  • ochi – mobili, sau se pot picta.
  • nasturii – spumă decupată cu perforatorul de coli sau pictați.

Singurele etape dificile pentru copiii mai mici sunt cele cu noduri. În rest nu ar trebui să aibă nicio problemă în a confecționa această decorațiune. Iar dacă urmați rețeta economică, sunt relativ ușor de realizat și la școală.

Spor la lucru!

Minunea Palacio film Julia Roberts

„Minunea” unui film

Am acceptat vineri seară invitația primită de la Itsy-Bitsy de a vedea în avanpremieră specială filmul „Minunea”, realizat după cartea cu același nume de R.J. Palacio. Deși programul era mai mult decât dat peste cap, copiii erau în colțuri diferite ale orașului, ne-am sincronizat și am pornit toți într-o singură direcție.

„Minunea” este una din cărțile pentru care nu am ezitat să contrazic un profesor. Mi s-a părut aberant să susții, de pe o poziție superioară, că singura „salvare” a copiilor de azi este revenirea la literatura clasică pentru copii, că tot ceea ce se publică acum este prost. Da, ok, se publică și prostii, nu zic nu. Dar să respingi TOT? Să nu fi citit tu Roald Dahl? Michael Ende? Nu mai zic de Palacio…

Dacă copilul nu se regăsește în ceea ce citește, nu va citi niciodată de plăcere. Va citi pentru că trebuie… și atât.

Minunea Palacio film Julia Roberts

Despre „Minunea” am scris deja, și mai mult decât am adăugat în acel articol nu am de spus. Acum a venit rândul filmului. M-am dus mai mult decât pesimistă. Îmi aminteam cu ce entuziasm am alergat la „Jocul lui Ender”, cu scenariu după altă carte favorită în copilărie, iar vizionarea a fost o dezamăgire de proporții. Vineri seară chiar am sperat ca filmul să fie la înălțime. Nu știu ce ordine veți decide, însă dacă nu citiți cartea înainte, musai să o citiți după.

Deși ca orice film nu poate surprinde toate detaliile din carte, este însă la înălțimea subiectului. Da, am plâns – iar – când este eutanasiat cățelul, mi-am amintit replica Irisucăi, că era oricum suficient de trist, nu mai era nevoie și de acest detaliu. Mi-a plăcut Julia Roberts. Am remarcat și decizia de a realiza totuși o față mai umană a lui Auggie care, cel puțin pentru noi, care ni-l imaginasem citind cartea, era aici mult mai plăcut.

Mi se pare totuși că scenaristul putea insista mai mult pe termenul de „bullying” în momentele în care analiza scenele. Îl pronunță totuși o singură dată și vizionarea ar trebui însoțită de explicații în acest sens. Pentru că ceea ce se întâmplă aici se întâmplă peste tot, dar asta nu înseamnă că e ok. Pentru a înțelege însă cu adevărat aveți nevoie de al doilea volum, Cartea lui Julian. Am sperat ca filmul să abordeze și această perspectivă, dar probabil ar fi fost prea mult pentru două ore.

În curând filmul va rula în cinema. Era poate mai bine să fi fost creat ca film didactic, pe care să îl poți vedea cu clasa… Este o temă inepuizabilă pentru discuții despre ceea ce simt toate personajele implicate în acțiune. Cum relua și Nadia Tătaru, fondatoarea Itsy-Bitsy, „bullyingul începe acasă și se continuă la școală”. Nu prea ai cum să te porți frumos, respectuos, dacă tu nu ai parte de așa ceva. Am scris mult despre bullying și sunt sigură că vor mai multa multe rânduri pe acest subiect. Programele de combatere susținute de Salvați Copiii în colaborare cu posturile de media văd doar vârful aisbergului. Ceea ce se întâmplă în realitate în școlile românești ne depășește demult și încă suntem extrem de nepregătiți și înceți în a lua măsuri și a interveni eficient. Însă doar pentru că avem impresia că orice am încerca e doar o picătură într-un ocean, asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim.

Exemplul din film este grăitor. Abaterile sunt sancționate imediat. La noi însă… Nu poți face mai nimic să aperi victima, fie că agresorul este un coleg sau, mai grav, un profesor. Pentru că la noi – de ce să nu recunoaștem – tocmai unii dintre cei care ar trebui să-i apere îi lovesc mai tare și mai adânc.

Însă până atunci, dacă sunteți la grădiniță, vedeți ceea ce și-a propus Itsy Bitsy în programul Grădinițe fără bullying, iar până la apariția filmului în cinematografe, citiți cartea!