Cu și fără diacritice…

Scrisul cu diacritice este o dilemă ce bântuie internetul de ani buni. Cum să scriem? Cu sau fără? Mi se pare normal cu… Ani de zile, cât încă nu se inventaseră variantele românești pentru site-uri, am scris aici tot cu diacritice, inserate cu coduri, numai să apară corect. Când, în sfârșit, au devenit „banale”, n-au mai fost probleme. Unii încă scriu fără, pe motiv că „google nu știe românește”, nu indexează corect paginile. Mi-am asumat decizia. Știu că nu contează, într-o zi o să învețe și el limba de pe plaiurile mioritice.

Problema e că m-am obișnuit să scriu așa. Și mailurile le scriu, și mesajele. Doar pe mesagerie rapidă îmi scapă fără. Este însă amuzant când tu ești obișnuit cu ele și interlocutorul nu. Atunci iese un dialog foarte interesant. Înainte de aceasta, fac o paranteză cu cea mai bună glumă cu diacritice pe care am auzit-o. Avem de scris un eseu, cu dimensiune fixă: între 5000 și 10.000 de semne, fără spații, cu diacritice. Din sală, proteste, cum că, dacă scrii cu diacritice, se punctează mai multe semne în word… Diacritice nu înseamnă cu tz în loc de ț, ca să numere două. Sper că nu la asta se referea cine a comentat…

Revenind. Discuție pe chat cu nașa mea. Noi programam o vizită, ea ne așteaptă. Cu gasca. „Nu avem gâscă.” Cu gașca! După ce am hăhăit suficient pe tema cum preferă gâsca, eventual vie (și am fost la un pas de a alerga la Obor, căci eram foarte curioasă ce face cu dihania, la bloc, în București), am rămas cu ideea că, dacă mergem la ea, trebuie, clar, să avem gâscă. Și avem. Acum rămâne doar să o livrăm.

Șervețele pentru tehnica șervețelului se găsesc, însă mi-a picat în mână setul începătorului de la Daco, care, ia ghiciți, cu ce m-a lovit fix când aveam nevoie…? Avea inclus în pachet șervețel cu gâște!! Celelalte seturi aveau floricele și orice alte minuni, dar eu aveam nevoie de cel cu gâște.

Am luat de la Ikea un ghiveci alb, metalic, perfect pentru exersat această tehnică și am trecut la treabă. Pentru cei care chiar sunt începători, găsiți în set recipiente și cu lac pentru lipit șervețelul, și pentru finisaj – folosit după uscare, pentru mai multă uniformitate și strălucire. Există și lac pentru crăpare, însă cu tehnica suplimentară eu nu am baftă… nici de data aceasta nu am reușit să am ceva suficient de „crăpat” ca să mă laud cu ele. Deocamdată îmi place să rezolv cadourile într-un mod în care, pentru fiecare centimetru, să adaug un pic de suflet. Ceva făcut de mâna mea. La care se adaugă, normal, felicitare pe măsură.

 

Posted in Tehnica servetelului and tagged , , , .

4 Comments

  1. 🙂
    Diacritice ca diacritice, dar ”bătălia” era mereu între ”cu sedilă” sau ”fără sedilă”? 🙂

    • La asta nu m-am gândit… ținând cont că am copii care scriu pe caiet, de mână, fără diacritice, cred că nu-mi pasă în ce tabără sunt, numai să pună ceva…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *