Încotro duce drumul de etică și moral?

Acum câteva zile puneam pe hârtie câteva gânduri despre inutilitatea unui curs de etică la 25 de ani sau mai târziu și nici nu-mi trecea prin cap, când am scris, ce urmează să mi se întâmple la nici 30 de ore după… Am cobit că ar fi trebuit să se introducă de la grădiniță – și nu e prima dată în viață când o fac și merge prost!

Am organizat, de ziua școlii noastre, un concurs pe echipe împreună cu clasa vecină, încercând să învățăm un pic mai mult despre personalitatea celui ales să ne identifice cu numele în marea masă de școli din capitală. Din fericire pentru mine, un personaj istoric. Am pregătit copiii, le-am dat de citit materiale, am pregătit întrebările pentru concurs, ne-am organizat. Toate bune și frumoase, echipele stăteau împreună la masă, colaborau. În ziua de dinaintea concursului am stat puțin cu câțiva dintre participanți, le-am explicat cum e cu axa timpului, cum calculăm anii de domnie, căci suntem clasa a III-a, concuram cu a IV-a, care deja studiază istoria. Una din fetițe m-a întrebat, cu tonul așteptării unei confirmări, dacă „la concurs vom avea voie cu foile”. Normal că nu. E concurs. Îți iei pixul și capul pe umeri.

Nu mi-am propus să fiu polițist și, fiind atât de mulți copii în clasă, nu mi-am închipuit nici o secundă ce va urma. La final, când am rămas doar noi, un băiețel a venit la catedră și mi-a povestit cum la una din echipe au folosit telefonul să caute răspunsurile. Am simțit că mor. O altă fetiță a confirmat acuzația. Acuzatul a recunoscut. Am avut primele minute dintr-o lungă serie care va urma de discuții pe tema „ce înseamnă să fii un om cinstit/corect”.

Am început întâi cu cei care au văzut și nu au spus imediat. Într-un concurs (și nu numai!) cel de lângă tine concurează pe același loc. Dacă el trișează… și îți va lua locul… te vei simți cum?! Datoria ta este ca atunci când cineva trișează să spui. Nu înseamnă că ești pârâcios. Înseamnă că cel care concurează împreună cu tine nu te respectă și nu trebuie să tolerezi acest comportament. Apoi, în cele câteva minute care mi-au mai rămas, am judecat comportamentul necinstit… frauda… însă copiii erau îmbrăcați de plecare, obosiți, pe mine situația mă dăduse peste cap. Trebuia ceva mai multă strategie în abordare și încă nu știu de unde s-o apuc! Deși echipa a obținut ultimul loc, am decis să nu le acord nici măcar diplome de participare.

Am o săptămână de vacanță în care să mă gândesc ce fac, cum fac, dar mai ales, când fac! Momentele mele cu ei, în care nu am de parcurs o programă, sunt atât de puține… Mi-am amintit cum la una din evaluări am fost întrebată de un copil dacă poate lua manualul, că nu e sigur de un rezultat. Stau și mă întreb dacă acel „cărțile și caietele în ghiozdan”, înainte de teste, sunt suficiente pentru ei pentru a aprofunda gestul, pentru a-i duce cu gândul la cum este corect să te comporți la un examen/test/concurs. Scopul scuză mijloacele? Te faci frate cu dracu până treci puntea? Sau… încotro s-o iau…?

Nu m-am așteptat la o asemenea provocare la început de an… Aveți sfaturi? Idei?

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Școlarii mei and tagged , , .

2 Comments

  1. Și eu am avut în clasă copii care încercau să trişeze și, uneori, au și reușit.
    Mi-am dat seama de acest lucru și i-am pus să dea din nou testul, cu aceleași cerințe, să le dovedesc că au copiat… Bineînțeles că nota a fost minimă…
    La „pedeapsă” nu am recurs. Am considerat ca fiind suficiente nota mică și rușinea pățită în fața colegilor și a părinților (la ședință).
    Fiecare caz a fost dezbătut atât individual, cât și la nivelul clasei, pentru a învăța din greșelile altora.

    • Merci!
      Țin minte când am pus primul 1 în catalog, pentru copiat, că șmecherul cu pricina îmi spunea să nu trag bara prea aproape, că nu mai pot să scriu și 0 ca să-l trec clasa, că doar n-o să-l las pe toamnă.
      😀 Și da… a avut dreptate. A rămas pe toamnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente