Amintiri de vacanță – pictură pe pietre

Era Andrei mic, la grădiniță, când a venit de 8 Martie cu un buchet de flori pictat pe o piatră albă, plată. Ideea mi s-a părut minunată, așa că, pe lângă felicitările la adresa doamnei, am întrebat și unde a găsit, la noi în țară, astfel de pietre. Le-am adus din Grecia… acolo erau toate așa! Au trecut 10 ani de-atunci, și ideea a rămas. Oriunde m-am dus, am căutat mereu materiale din natură care pot fi folosite cu copiii. Rezultatele sunt mereu „altfel”, și suportul – aproape gratuit, dacă punem la socoteală doar efortul de a-l aduna.

Vara aceasta, știind că toamna urmează să vină cu provocări noi, m-am gândit din timp la unele teme. Cum să ne „amintim” de vacanță un pic altfel, și nu prin clasica pictură pe hârtie? Știam de anul trecut o plajă la bulgari unde găseam pietre pe gustul meu. Nu erau ele așa rotunde, dar erau plate, ceea ce aveam nevoie… așa că am venit din vacanță cu o pungă de pietre. Le-am spălat, le-am uscat, și abia așteptam să văd ce minuni ies din mâinile copiilor.

Surpriza a fost pe măsură. Ne mai lipsesc pensule foarte subțiri, pentru detalii, căci avem enorm de multe pensule late, care nu prea pot fi folosite în astfel de condiții. Însă oricum ar fi, micile noastre „cărți poștale” sunt gata. Mi-a plăcut că au anticipat problemele… Ce facem dacă greșim? Păi… nu prea poți face nimic, decât să speli piatra – dar nu garantez că redevine albă, și să o iei de la capăt. Sau să încerci pe cea de-a doua față.

Am pictat cu tempera. Acuarelele nu ar face față. Un rezultat deosebit se obține cu acrilice, dar sunt mai greu de procurat. Unii dintre copii au avut tubulețele, și se vede diferența.

Aveam ca alternativă pictura pe scoici. Am strâns unele mari, „doar” o găleată, care așteaptă să le dau un scop nobil în viață. Chiar mă gândeam să forțez un pic, să facem și scoicile, și să combinăm cu pietre… să iasă un mega-poster de vacanță. Doar că nu am găsit încă o soluție de a lipi eficient pietrele pe un panou pe perete… așa că așteaptă cuminți, pe o măsuță, o idee salvatoare… cam așa:

Pictura pe pietre

Cred că totuși am pus greșit piesa pe caseta 1, rândul 3, piesa 3, parcă îmi amintesc că roșu era cerul, că așa l-a văzut într-o zi la mare. Deci mea culpa, creația e cu susul în jos… :). Ordinea e plajă, valuri albe care se sparg, apa și cerul acesta fantastic.


Edit – Participanți la Școala de Vară 2021:

Pictura pe piatra

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Proiecte diverse and tagged , .

2 Comments

  1. am fost si eu fascinata de pictura pe pietre si inca sunt. am avut pe blog si un concurs cu aceasta tema, cu ani in urma. am primit in dar si tablouri superbe cu pietre pe care le am dat ca premiu.
    http://vavaly.com/2014/11/23/concurs-magia-pietrelor/
    o voi intreba pe creatoare cu ce a lipit si iti voi spune, poate e de folos.
    urmaresc si pe un creator pe fb care picteaza pe pietre dar din ce am vazut eu are niste peniţe speciale, foarte fine, cu care picteaza.

    • Noi am pictat, după cum se vede, cu niște pensule… normale. Aș vrea să încerc tehnica șervețelului pe pietre… dar uite că n-am avut timp 🙁 .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente