Felicitare cu surprize în plicuri

Aniversările din luna august au fost o nouă provocare pentru mine și Iris, căci am vrut să fie speciale felicitările pregătite. Partea proastă a fost că n-am reușit să le pregătim de-acasă, și le-am lucrat în concediu, aproape noaptea, la lumina lanternei… așa că rezultatul, deși fain, nu prea e de lăudat. Însă ideea de a pune plicuri pe felicitare a mers de minune, căci așa toți cei prezenți au putut scrie propria urare, să o închidă în plic, și totuși sărbătoritul să primească o singură felicitare. Satisfacția a venit de la deschiderea pliculețelor și citirea mesajelor, mai ceva ca la loz în plic.

Mai jos vă propun un model cu două pliculețe, dar puteți face oricâte, mici sau mari, decorate frumos, mai ales dacă felicitarea însoțește un cadou oferit de mai multe persoane. Cu siguranță e mai amuzant decât să apară la interior o listă întreagă de nume.

Felicitarea de azi presupune puțină îndemânare și atenție.

  1. Se ia un carton colorat A4, și se îndoaie perfect pe jumătate.
  2. Se ia un alt carton, de altă culoare, și se decupează 12×16 cm. Dacă aveți foarfecă decorativă, trasați liniile la 13 și 17 centimetri, apoi încă două, la 1 cm de fiecare margine, și apoi tăiați de jur-împrejur, astfel încât la final să aveți unul pe dimensiunea indicată. Aveți grijă să potriviți corect modelul și direcția de tăiere la fiecare deschidere de foarfecă!
  3. Se decorează cartonul. Puteți desena floricele, trasa linii, dacă aveți cercuri magice, sunt la fel de indicate. Eu am ales să cos, tehnica string-art. Am luat un echer, am fixat o direcție, și am perforat din 5 în 5 milimetri. Apoi l-am așezat din nou, în altă direcție, cum mi s-a părut mie că ar ieși ceva interesant. Pentru modelul în „L”, trebuie să aveți același număr de puncte pe ambele laturi. Pentru cealaltă decorațiune, am început de la capătul liniei frânte o serie de corzi, când am terminat punctele de pe latura scurtă, am început o nouă serie de la celălalt capăt. Dacă aveți la îndemână un florar, puteți exersa cu liniile curbe, doar să perforați la distanțe egale.
  4. Lipiți cartonul galben (cel pe care îl aveți mai mic) pe cel îndoit ca suport, drept sau înclinat, cum preferați. Dacă aveți bandă dublu-adezivă pentru craft, e mai recomandată decât lipiciul, căci nu îndoaie cartonul.
  5. Realizați plicul pornind de la un pătrat. Cele folosite de mine au ca bază un pătrat cu latura de 7cm. Dacă nu vă este chiar la îndemână să le îndoiți din ochi, aveți aici o pagină cu modele, pe diferite dimensiuni. O printați, si folosiți modelele pentru a confecționa pliculețe din hârtie decorativă. Pe linia continuă se decupează, pe linia punctată se îndoaie. Lateralele se vor lipi cu atenție de partea de jos a pliculețului, căci se suprapun foarte puțin. Eu am folosit o bucățică de bandă adezivă pentru a le fixa, pe interior.
  6. Finalizați decorul felicitării cu orice accesorii aveți la îndemână, și nu uitați să puneți scrisorelele înainte de a lipi plicurile. Am folosit câteva floricele decupate dintr-un abțibild mai mare.

Felicitare string art cu pliculete

Spor la lucru!

(* La cerere pot efectua modele personalizate. Pentru detalii, lăsați un mesaj cu email corect.)

Cristina H.
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Cusături, Decupaj, Felicitări and tagged , , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente