Profesori condamnați la a nu fi modele…

Cred că nimic nu e mai prețios pentru un dascăl decât ca, peste ani, un elev să vină și să-ți spună că tu i-ai fost model și călăuză, că datorită ție a reușit, că l-ai inspirat să-și depășească limitele… La fel cum nu cred că există ceva mai dureros decât să te uite, pur și simplu, peste ani, să nu-și amintească nimic. Nici un cuvânt despre materia ta, niciun gest, nicio trăsătură a feței…

Sunt însă și profesori, nu chiar ca Domnul Vucea, însă care, prin „exemplul” pe care îl oferă, nu vor fi cu siguranță uitați de cei cărora au avut pretenția să le pozeze drept mentor. Pentru mine, personal, există niște limite de bun simț atunci când decizi să pășești în fața unei clase. Ceea ce înțelegi tu că include rolul tău acolo este esențial pentru a defini atitudinea ta față de cei din bănci, indiferent de vârsta acestora.

Și, dacă pentru unii nu e clar, când vii și îți faci doar „datoria”, ca să „dormi liniștit” că „ai bifat”, se simte al naibii de tare. Să nu te aștepți la entuziasm și înțelegere… căci nu, nu există!

Istoria e condamnată să se repete

Se împlinește în curând anul de când scriam acest articol. Eram șocată că în Universitatea București, instituție ce este tânără comparativ cu alte universități europene, dar pentru România, are totuși un secol și jumătate, ultimii 20 de ani nu au adus neapărat schimbări pozitive. Să nu-ți faci orele… și să nu vii tu, profesor, la examen!

Și da… istoria e condamnată să se repete. Dacă prima întâmplare m-a lăsat jumătate de an fără grai, ar trebui să devin mută permanent… din nou, alt curs, același profesor. Care… nu numai că nu a apărut la primul curs din semestru, dar nici măcar nu și-a cerut, de formă, scuze pentru absența la examen. Am luat drept glumă „semestrul acesta procedăm ca data trecută, cu portofoliu”, și nu mi-a trecut niciodată prin minte să înțeleg, mot-a-mot, mesajul. Trecem peste câteva absențe, și vine… ziua predării de portofoliu.

Nimeni n-a îndrăznit să parieze pe varianta „nu apare”. Pentru că, pur și simplu, era de neimaginat… cum să procedezi, a doua oară… la fel?! Glumele din seria „ce zici, vine?” se loveau imediat de „hai mă, fugi de-aci, cum să nu vină?!” Ei bine, a existat o diferență! Data trecută nici nu ne-a răspuns la telefon, acum ne-a comunicat, după vreo oră, că nu vine, să le lăsăm, cu listă, la secretariat… și… dacă sunt colegi care nu le-au predat, să i le ducă la celălalt loc de muncă…

Să nu zici hop până nu sari

Dar acesta nu e singurul moment în care m-am șters la ochi, bine de tot, și m-am ciupit, să fiu sigură că nu visez! Tupeu există, și fantastic… primul pe listă este acela de a te ambiționa să ții un curs pentru care zici tu că te descurci din mers. Bagi un discurs motivațional la prima întâlnire, mai lipsești vreo 2-3, îngrași porcul în ajun și iese ceva. Sigur un rând prețios la CV, care se cheamă activitate universitară, și ceva zerouri în contul de salariu, mereu binevenite. Căci, vorba aceea, dacă tot ai un job stabil, într-o instituție privată, de ce nu să faci și peste program ceva? Așa, că dă bine.

Dar e „amuzant”, dacă aș mai avea putere să râd. La primul curs nu apari. Pe motiv că, deși știi că ai semnat un contract pe semestrul universitar (calendarul e afișat oficial, din toamnă), „nu ai fost anunțat să te prezinți”. Nu e însă singura scuză de genul, am mai auzit-o și la alții. Profesorii pur și simplu nu știu când începe semestrul, și află stupefiați de la studenții care se ambiționează să-i aștepte la ora stabilită și apoi îi sună și-i întreabă dacă vin… Cu alte cuvinte, în prima săptămână universitară nu se fac seminarele, că nu poți înaintea cursului (culmea, la Facultatea de Istorie se putea, în primul seminar chiar eram ocupați cu administrativele până peste cap), iar cursul nu îl faci că nu a fost anunțat profesorul să vină…

Serios acum, mie nu mi se pare nimic mai jenant decât să te sune elevii tăi să te întrebe dacă apari la oră…

Altă problemă, că tu nu te poți prezenta la curs în intervalul stabilit în orar (de ce n-ai cerut altul, când s-a făcut orarul?!). Că tu vrei să vină toți sâmbăta, să faci tu în două întâlniri tot ce „trebuie”. Și când zeci de oameni nu vor, îi etichetezi… Tu nu poți nici să vii la „fix”. Pentru că fix la acea oră trebuie să pontezi cartela de ieșire din instituția de bază. Las’ să te aștepte… ce sfert academic, dacă ajungi cu 45 min întârziere, nu-i nimic. Au stat până la ora aia, mai pot sta până la 20.30, când intenționezi tu să declari că „i-ai ciuruit”. Îi anunți că recuperezi, în ziua de, la o oră matinală. Ce dacă fraierii stau apoi 4 ore degeaba până la următorul curs, tu îți faci datoria. Aaa, ce surpriză: Nu vor! Nu-i nimic. Te duci acolo, mori la datorie… doar tu ai servici, și nu poți să-ți faci și datoria pentru care te-ai angajat și ești plătit… iar elevul nu trebuie să comenteze în fața profesorului.

Rolul profesorului s-a schimbat

Din păcate, nu toți au observat că profesorul nu mai poate poza în deținătorul absolut al informației. Iar autoritatea pe care o pretinzi se bazează pe respect. Însă respectul pe care îl ceri trebuie în primul rând să-l oferi, apoi să-l meriți. Și respect nu înseamnă doar a vorbi politicos. Înseamnă să nu vii cu scuze din categoria „n-am știut că am oră”, „am altceva mai important de făcut”, „eu nu pot ajunge la fix”.

Eu, care am plătit cu vârf și îndesat facultatea, chiar nu am treabă cu aceste scuze. Am fost acolo conform orarului, și am avut pretenția ca serviciile educaționale pe care le-am plătit să fie prestate. Sunt curioasă, oare ce s-ar întâmpla dacă și la Universitate s-ar introduce cartele de pontaj? Câtă „economie” ar face departamentul financiar al instituției, dacă cineva s-ar ocupa serios de condica de prezență? Așa cum, într-o școală, făcea directorul când îți tăia ora! Sau să cer Universității restituirea taxei, conform condicii? Chiar nu mi-ar sta rău deloc vreo 3.000 lei acum!

#altăîntrebare

Ca să închei zâmbind amar, am avut și surpriza să aflăm – la un alt curs – că punem prea multe întrebări. Că nu este deloc ok ca studentul să întrebe când nu înțelege! Că atunci când mai mulți spun că n-au înțeles, și-au propus… să te zăpăcească cu întrebări! Doamne ferește, nu cumva să recunoști că discursul tău e dezorganizat, că a te lăuda că vorbești liber, fără o schiță în față, nu e neapărat o calitate didactică. Dacă cei din fața ta nu înțeleg, undeva e o problemă. Și când nu vrei să reiei informația, atunci e clar la cine e problema… E vina ta, n-ai fost la curs! citește notițele colegilor… aaaa, ai fost la curs… atunci recitește-ți notițele. Nici așa nu pricepi? Păi, dacă nu ți-a fost dat… El nu e pus acolo să-ți explice ție, când e clar că ești greu de cap…

Ritmul schimbărilor în educație

Cristina H.
Posted in De-ale școlii and tagged .

7 Comments

    • Se spune ca pe blog, dacă vrei cititori, trebuie sa scrii cu umor.
      Și eu… storc lacrimi…
      În altă ordine de idei, realitatea e trista. Și rare excepțiile.
      Mulțumesc pentru susținere!

  1. Cumplit de trista😢 Cum sa nu vina profesorul la examen si la cursuri??? Asa ceva nu am vazut niciodata. Tot sperăm ca prostii ca lucrurile se vor îmbunătăți si de fapt, e fix invers!

    • La cursuri nu m-a șocat așa tare, deși să lipsești constant, să vii în fața unor adulți cu scuza „n-am știu că avem curs”, mi se pare… nici nu găsesc cuvinte!
      Dar, deși am o vârstă, și-am trecut prin multe legate de școală, să nu vină la examen e dincolo de orice mi-am putut imagina. Și să nu vii nici a doua oară a fost peste puterile mele de înțelegere…

    • Eu abia pe prima în 2001… Dar nu se compară. Nici acolo nu erau roz toate, dar acum a fost prea de tot 🙁 .

  2. Pingback: Evaluarea, superficialitatea și coronița | Talente de Năzdrăvani

Dă-i un răspuns lui Mihaela Damaceanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente