După o primăvară care nu a venit atât de veselă cum aș fi vrut, a răsărit totuși soarele. O clipă a durat și, în februarie, mi-am mai adunat câteva cioburi de inimă, să le lipesc cu grijă la loc. Cip, mica minune ce-mi aducea zâmbetul pe buze ori de câte ori pereții răsunau a singurătate, a plecat într-o altă lume. Mă încăpățânez să cred că există o altă lume în care animalele merg, după ce ne părăsesc, deși mi s-a explicat frumos că nu e… de aceea trebuie să ne purtăm frumos cu ele în această lume, căci nu vom avea ocazia să ne îndreptăm faptele.
N-am suferit singură, și decizia Irisucăi a fost să ne luăm o pereche de veverițe siberiene. Am așteptat… nu știu cum să descriu perioada, care se lăsa cu lacrimi amare la fiecare pomenire, și mesaje insistente la fermă, mai ales după ce s-au născut… Vacanța de 1 mai a devenit duminică seară excursie de adus puiuții, și luni eram la Dunăre, în expediție. N-am avut nimic de zis, Iris i-a ales. Eu doar am semnat factura… și, ca orice părinte care îi ia animăluț copilului, mă ocup de acele detalii nesemnificative, din categoria hrănit, curățat & co. Pentru prima am primit ajutor de la Animax, cu hrană specială pentru veverițe, inclusiv siberiene, chiar și hrană vie. Comanda a inclus și viermi de făină, și am plasat-o folosind aplicația magazinului pentru mobil. Le-am luat și tub de fâș, am mai avut la hamsteri, și văd că le place. Pentru a doua… răbdare multă.
Dar prima problemă adevărată a fost botezarea puiuților. Cip & Dale nu se mai putea. Așa că am căutat cupluri celebre… Bonnie & Clyde nu s-a aprobat, că nu sunt hoțomane, oricât de veverițe ar fi ele, și nici finalul nu e de bun augur. Copiii au căutat pe net și dădeau variante, am ajuns la personajele din Amurg, dar Bella am avut un hamster. Însă Edi a rămas pentru băiat. Ne mai trebuia pentru fetiță… și… după încă vreo 50 de kilometri am ajuns la Dori. Cu i, nu y, că nu e pește. Finding Dori a rulat deja de 2 ori, că fetița ne râde în nas și a vrut să ne arate că trebuie să mai dăm cu aspiratorul pe după mobilă.
Eu sunt fericita „mamă” de aproape-gemeni, că nu sunt frați. Dimineață, singură cu puiuții acasă, nu știam pe care să-l mângăi, pe care să-l alint… mi-am zis că tocmai am aflat că în viața mea există loc și timp, doar că nu l-am descoperit eu. Mă văitam că n-am timp… tocmai am aflat că se poate face. Și nici nu simți!
Urmează o perioadă grea, în care eu am enorm de lucru și de învățat. Presimt că o să învăț, la propriu, cu veverițele în cap, spre invidia totală a Irisucăi, care azi voia să lipsească de la școală, doar să stea cu ele. Mi-am amintit de scuzele acelea… doamna, mi-a fătat pisica… și am trimis-o la școală! Sper doar să se obișnuiască repede cu noi!
Edi e mai liniștit, stă imediat la mângâiat între urechi, deși pare neîncrezător. Dori… își merită numele. După ce cârâie ca o broscuță, dacă o ții la căldurică, e de nerecunoscut.
În curând, noi aventuri.
- Daniel Pennac: Necazuri cu școala - 31 martie 2024
- Lecția despre piramidă - 30 martie 2024
- Dacii și romanii sau cum ne-am pomenit strămoșii - 17 martie 2024
Sa va traiasca noii colocatari!
Mulțumim!!
Ce frumoase sunt!!!! Urmeaza sa plecam cu chirie.Nu ne permitem inca animale cand nu stim unde vom sta. Ne dorim un pui de pisica!O sa fie o vara grea pentru mine! Caut serviciu, scoala, chirie. Se vor schimba multe in viata noastra!
Sunt sigură că vă descurcați! Alegerea animalului este o decizie grea, eu una nu iau în calcul cățel/pisică, căci e prea mult pentru mine…
Ce mai fac veveritoii? Sper că sunt bine,mari și grăsani. Daca e așa,așteptăm o poza cu ei. 🙂
Mari sunt, cât le permite talia. Speram sa avem pui, dar cred ca sunt prea mici. Au doar un an… Și tot un an de când sunt la noi!
Dori excelează pe latura salbatica, sa o hrănești, dar fără sa o atingi. Edi e mai înțelegător. La blanita au apărut diferențe de nuanțe, dar îi deosebim mai ales după coada, stufoasa la Dori și cam raruta la Edi. Poze… încerc, deși în ultimul timp nu am niciun în care nu se mișcă.