Actor sau prefăcut la catedră?

Îmi propusesem să las acest moment pe mai târziu, dar azi, cu febra care stă să crească, n-am reușit. M-am dus la verificat cu un proiect de lecție, pentru o disciplină, a doua oră de predare pe care copiii o aveau. Da, ok, în teorie, dar nu cred că mi-a ieșit rău deloc. Și m-am ofticat la culme. Am scris 4 pagini, chiar și povestea pentru captarea atenției, de care legam tot conținutul, totul era o aventură, să rezolvăm o problemă, descriere pentru joc didactic… și toate astea n-au contat. A citit obiectivele, a zis ok, a pus o corectură la sarcinile de lucru asociate obiectivelor (deși e prima dată când văd așa ceva pe prima pagină, că trebuie scrise așa cum le dai copilului), a apreciat creativitatea temei pentru acasă (adică a sărit la final), și m-a luat la întrebări că… de ce nu am probă de evaluare.

Și de la cele 38-39 de grade, am simțit cum mă ia și mai tare cu călduri. În a doua oră a unei discipline, după o fișă de lucru, mai dai și probă de evaluare?? Să evaluezi ce?? Și așa conținutul puțin abia a stors niște teme pentru fișă, la evaluare ce să-i fac?? Aaa, și musai, să pun calificative! M-am enervat. Pe interior îmi sărise și tensiunea. Și n-am mai rezistat. I-am spus că nu știu cum procedează dânsa la catedră, însă eu, în a doua oră, nu am nici cea mai vagă intenție să fac altceva decât o evaluare continuă pe parcursul lecției, și să mă joc cu ei, că sunt mici! Și pentru calificative am timp tot semestrul, nu alerg să-mi completez rubrica în catalog. Ei nu, domnule, că proiectul ăsta era așa, ceva model. Hai pe bune! Dacă e un proiect pentru o anume lecție, o iei așa cum am proiectat-o. Nu, pe hârtie e una, la clasă e alta!

Și nu e prima dată când aud maxime de genul. Au mai fost. Mai tare decât cea de sus e că poți face obiective fără să cunoști conținutul unei lecții. Că e doar un exercițiu. Nu contează… nu? Sau când, exasperată de un obiectiv „perfect”, am cerut să-mi explice cum îl realizează cu toți elevii din clasă… am primit un răspuns care verifica cu totul altceva. Ceea ce ați verificat e de fapt alt obiectiv. Aaa, păi e prea puțin să scriem doar atât la un obiectiv, trebuie să fie mai mult!

Așadar, nu contează până la urmă să realizezi obiectivele propuse, contează să fie impresionant scrise. Și musai vreo 4-5, chiar dacă nu le poți realiza. De ce să nu ai unul și bun? Și chiar să îl realizezi, cu toți elevii?

Când show-ul contează mai mult

De toate astea s-a legat o luuungă discuție cu Iris. Săptămâna trecută au avut inspecție „mare” în scoală. Iar copila nu era doar supărată, era de-a dreptul revoltată de atitudinea profesorilor în această ipostază. Ce mi-au auzit urechile… e greu de descris. Însă acesta este un mesaj pentru toți cei care se pregătesc intensiv pentru o inspecție. Dacă de regulă nu faceți ceva altfel la clasă, nu vă dați peste cap când vine inspectorul, că vă compromiteți. Nu în ochii lor, oamenii ăștia deja sunt imuni la showurile bine regizate, că nici nu le mai văd, și bag mâna în foc că puțini chiar înțeleg ce văd. Vă compromiteți definitiv în fața elevilor, care văd, înțeleg, și judecă atât de realist situația.

Asta, normal, dacă vă pasă…

Profesorii au fost întorși pe toate părțile: care s-au prefăcut mai drăguți la inspecție, care au arătat că știu ce e aceea învățare prin joc, dar nu o fac, care au fost naturali, ca în toate orele lor, și nu s-a simțit că e inspecție…

Încă nu am, pentru ea, un răspuns. Dar îmi răsună în urechi o întrebare… Profesorii chiar ne cred proști?

Voi ce vă amintiți din inspecțiile pe care le-ați trăit? Că mi-e greu să cred că nu…

Posted in De-ale școlii and tagged , , .

13 Comments

  1. despre inspectii nu imi amintesc dar citind ultima parte mie mi a venit in cap altceva:
    de obicei, cand astept musafiri, incep sa intru in panica si sa fiu stresata. bine, nu ma dau peste cap dar se simte. sa fie masa curata, sa fie toate la locul lor, sa fie aspirat, na ,ca femeia la casa ei. Dante multa vreme nu pricepea ce e cu mine, de ce il reped, de ce nu il mai las sa isi insire piesele de lego si altele. acum ca a crescut am reusit sa imi explic si mie si sa ii explic si lui ca devin stresata si de asta ma comport asa. ne amuzam amandoi, ma calmeaza, e altfel acum.
    ce vreau sa zic este ca ar fi mult mai frumos si mai simplu daca ar fi implicati si copiii in procesul asta, daca ar fi invatati ca vin musafiri si e frumos sa fie maturat si curat si cam atat.
    dar la noi inca se perpetueaza metodele comuniste alea cu ”vine șeful” si se transmit din generatie in generatie de zici ca sunt scrise in ADN.

    • :)))) C.T.C. Remember?
      Eu am clacat. Dacă am timp, strâng, dacă nu – nu. Acum cică duminică nu intră lumina în casă dacă nu e curat lună. Cum sunt până peste cap cu altele, și nici de geamuri n-am avut timp, am hotărât să primesc lumina pe iarbă verde :)).
      Suntem o națiune muuult prea stresată de ce impresie facem celorlalți… Le-am spus copiilor că sunt câteva reguli de bun simț: când intri la cineva în casă, nu vezi nimic. Și orice ai avea impresia că vezi, uiți. Nu povestești nimănui, nu îi atragi atenția. Poate ai nimerit într-un moment prost, n-a avut timp, sau n-a vrut să facă. Nu e problema ta… daca i-ai trecut pragul, comportă-te ca atare. Și dacă ceva nu-ți convine, e problema ta, nu a lui. N-ai decât să nu te mai duci.

    • sa stii ca si eu am clacat. n am mai chemat nici femeia la curatenie sapt asta ca am simtit ca e in zadar, pana sambata e la loc. am facut eu luni, nici nu se cunoaste. accept si merg mai departe. daca e vremea buna la iarba verde ne vom primi si noi finii, daca nu, in mijlocul harmalaiei de jucarii. cu micuta lor si cu micutul nostru probabil tot in picioare vom manca oricum :))).

    • …Și mama ta ce zice?? Ca a mea încă nu poate sa creadă ce „creștere” mi a dat :)))

    • mama? mama sta linistita la ea acasa…. undeva in acelasi oras cu noi si vine din an in pasti doar daca o chem eu cand simt ca nu mai pot. dar prefer sa pot decat asa. deci, nu are nimic de zis sau daca zice sa zica la ei acasa :))). ca numai pe critica sunt generatia lor. asa ca ne vedem de ale noastre cum putem.

    • =))
      Așa am zis și eu.
      Dar nici noi nu suntem o generație prea sănătoasă, sa știi!

  2. Dumnezeule, da!
    Copilul meu a venit acasa, dupa o lectie „de grad” si a zis. „Mami, doamna de germana, chiar stie germana…..! Si era sfarsit de semestru 1.
    Daca nu faceau mare lucru in clasa bietul copil credea ca doamna nu stie….

    Si alta „tare „din pataniile mele de fost elev.
    Ora deschisa la istorie. Protagonisti : doamna care nu facea nimic la clasa (da nimic) si noi copiii…. care am fost pusi sa invatam raspunsurile la vreo 8 intrebari pe de rost. Asa, ca pe poezie. Fiecare cu poezia lui.
    Problema a fost ca tembela a incurcat copii… Si sa vedeti ce raspunsuri frumos recitate dadeam noi la cu totul alte intrebari…
    Am lesinat de ras, si noi si profesorii asistenti….

    • Asta cu regia bine stabilită este preferata mea. Distracția cea mai mare în facultate, acum, cu profii noștri, era în ziua în care veneau la curs direct de la inspecții. Ce materie, ce curs, ni le turnau nouă pe toate, ce să nu ne prindă că facem când ne ducem la catedră. Și ce nu ne-au auzit urechile… Unul dintre cei mari ne tot repeta… orice-am face, în niciun caz să nu repetăm înainte. Că se vede.
      DAr… ce n-am înțeles eu… de ce îi dai omului FB la inspecție? De ce îți mai pierzi vremea să-l vezi, dacă și atunci când e în neregulă, tot nu-i zici?!

  3. Eu imi amintesc ca trebuia sa ne imbracam frumos, musai uniforma calcata/apretata, sa fim curati (desi niciodata nu se punea problema ca am fi altfel, acum se accentua). Era bine sa ridicam mana chiar daca nu stiam.
    Si profesorii erau diferiti (in sensul bun).
    Ni se spunea inainte ca e o ora importanta, eram incarcati aiurea cu emotii. Iar dupa se discuta cum a fost, se stabileau reguli pentru „data viitoare”.
    Pe principiul „afara e vopsit gardul si inauntru-i leopardul”…

    • De câte ori văd că ai mei (de-acasă) sunt stresați din cauza emoțiilor, le repet să le intre bine în cap că inspecția aceea nu vine să-i vadă pe ei, nu au nici cea mai mică problemă cu copiii din bănci, ci cu profesorul de la catedră… Data viitoare le arăt o fișă de evaluare a lecției :)), ca să știe și ei cum stă treaba.
      Cât despre haine… doamne, ce urăsc chestia asta!! Și fii-mea a fost nevoită să se ducă în varianta cu fustă a uniformei, pe care o urăște din tot sufletul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *