În tabără, dar fără telefon

old_phones

Invențiile moderne ale secolului XXI au intervenit, fără să ne dăm seama, în modul în care gestionăm relațiile cu copiii. Oricât de „rău” etichetăm dispozitivul, și n-am vrea să-i vedem cu ochii în ecran, când vine vorba de lăsat telefonul acasă, desprindere definitivă, eeee… cine poate?

Mi-am dat seama că eu sunt în primul rând dependentă de telefonul copilului. L-am pedepsit, i l-am luat. Apoi mi-am realizat că fără telefon la el – adio aplicație GPS care să mă anunțe pe unde umblă. Nu mai puteam să-l sun, și nici el la nevoie. Așadar, am mulțumit în gând că a evoluat tehnica și pot pune parolă de acces, și i-am dat telefonul înapoi. Poate apela numai cu comandă vocală, aplicațiile rulează, însă nu-l poate deschide – să se joace, bine-nțeles! Cât de „compromis social” este în gașcă, deoarece nu poate verifica tonele de mesaje ce curg pe chat… hmmm… cred că o să comunice mai mult verbal, că de-asta are și minute incluse. Apoi, dacă nu-ți convine, ghinion, mai umblă la șuruburile și piulițele care fac relația cu mama una funcțională, și privilegiile se întorc.

Al doilea test, pe care l-am trecut însă cu brio, este plecatul în tabără fără telefon. A fost decizia organizatorilor de a nu permite accesul cu telefoane, și tragedia n-a fost atât de mare pentru copil. Obișnuită însă din celelalte tabere să sune dimineața devreme ca să verifice compatibilitatea între starea vremii și grosimea șosetelor, m-a luat cu ceva frisoane, mai ales că e prima dată când pleacă iarna, și am fost tentată să i-l trecor, dar nu a acceptat. La urma urmei, am plecat și eu în atâtea tabere, și ai mei aveau noroc dacă timpul îmi permitea, o dată măcar, să sun acasă cu taxă inversă (btw, mai știți ce e?). Era clar că orice lucru grav s-ar fi comunicat între adulți, în rest – puneai copilul în tren și îl recuperai la data și ora stabilită. Bonus era dacă sosea o carte poștală înaintea copilului, asta dacă n-o aducea chiar el.

Cert e că n-am murit în acele condiții nici eu, și nici ai mei.

Acum, ea a fost plecată pentru numai câteva zile, dar fără telefon; bunicii au fost „revoltați” că nu știau cum „era acolo”. Cum adică, fără telefon? Când le-am spus că nu s-au agitat așa pe vremuri când plecam eu, mi-au dat replica de milioane, erau alte vremuri! E hai… care vremuri? De părinți mai relaxați, copii mai responsabili și mai descurcăreți?

Totuși, eu nu mi-am închis telefonul deloc, că, Doamne-feri, să nu sune cineva… Dacă mi-a fost ușor? Nu. E prima dată când nu vorbim cu zilele… Însă, nu știu cum să spun, am fost liniștită. Știam că e cu oameni capabili, care nu o să-i dădăcească, că este o „școală de iarnă” la care trebuie să și gândești, nu doar să execuți. Am aflat, la întoarcere, după o oră în care a vorbit continuu, că regula cu telefoanele nu a fost respectată de toată lumea, dar că ea n-a vrut să sune. Regula e regulă.

Nu știu a cui a fost inițiativa, astfel încât unii copii au încălcat regula. A lor sau a părinților? Însă sunt convinsă că noi, ca grup social, avem o mare problemă în a respecta regulile, de orice tip… Ni se pare că sunt făcute doar ca să le încălcăm. Cumva, noi suntem mai presus de reguli. Poate că e timpul să învățăm, de la copii, din nou, care sunt lucrurile importante. Culmea e că, deși alții au încălcat regula, ea a fost ok, împăcată cu ea însăși. Însă, dacă vrem cu adevărat să schimbăm lucrurile, nu trebuie să ne mai mulțumim doar să ne putem privi noi în oglindă. Trebuie să-i putem privi și pe ceilalți…

Ați dat „testul telefonului”? Cum ați supraviețuit?

Cristina H.
Posted in De-ale casei and tagged , , .

8 Comments

  1. Cel mic al meu nu are telefon dar nici în tabără nu pleacă. 🙂
    Deocamdată îl refuză în ciuda faptului că este singurul fără telefon din clasă. E o dorință a lui pe care nu vreau să o schimb dar sunt curioasă cât va mai ține.

    • :)) și eu!
      La noi dorința de a evolua de la un telefon oarecare la „unul bun” a venit de la poze… „mami, trebuie să am ceva cu care să fac poze ca lumea!”
      Asta pentru că și profesorii le solicită…

  2. Buna ziua.sunt mama si ca orice mama cred,prea grjiulie.a fost baiatul meu de 10ani plecat anul 2016 vara 7zile la mangalia in turneu cu baschetul si echipa domnului antrenor.era pt prima data cand pleca fara noi si eram tare ingrijorata .a avut telefonul la el si minute si tot ce trebuia.dar nu stiu daca m a sunat de 3ori in 7zile.eram ingrijorata as fi vrut sa ma sune zilnic sa mi spuna cum i se pare cum se descurca dar el nu era stresat de mine ……chiar daca a avut si neplaceri sau neantelegeri cu unul dintre cei 3 colegi de camera copilul meu nu a sunat ca sa mi se planga a incercat sa rezolve situatia chiar daca asta a insemnat sa cedeze el….a fost o experienta nu prea placuta dar ,el a avut de invatat din asta…l as mai lasa in tabara daca nu ar fi asa de scump pt ca lui ii place si este ff lipit de echipa de baschet sunt ca o familie mica si frumoasa..per total a fost bine chiar si cu tel la el pt ca nu prea l a bagat un seama decat sa joace joc cate un pic.mi a placut ca nu a fost genul baiatul lipit de fusta mamei care sta si o suna sii spune tot ce i se intampla…sunt mandra de el chiar daca uneori ii zic:degeaba ai telefon ca nu te gasesc cand am nevoie sa comunic cu tine😆😅…baiatul meu este pasionat de pescuit,vanatoare.isi petrece vacantele la tara la bunici cutreierand padurile si explorand…astfel a vazut porci mistreti,iepuri,caprioare ,vulpi si chiar si serpi😬.sunt fericita ca am un astfel de copil un copil conectat la natura si miscare.chiar acum el este cu sania in padure se distreaza de minune cu cativa prieteni pe un deal la derdelus…

    • Pentru monitorizare eu folosesc live360, și-mi arată unde e când deschid. E un pic de liniștire pentru mine…
      Taberele de relaxare sunt și la noi foarte scumpe, Iris a plecat prin Asociația Cercetașilor, și a fost minunat. Din toate punctele de vedere.
      Când pleacă la bunici și ai mei „uită” să sune…

  3. Sa stii ca si eu plecam in tabere si nu aveau ai mei cum sa afle ce se intampla cu mine.
    Dar acum ma simt altfel din postura de parinte si mai ales prin prisma vremurilor in care traim.
    Anul trecut Daria a plecat intr-o excursie de 2 zile cu invatatoarea. Eu eram aia disperata sa afle ce face copilul, iar ea nu avea nicio treaba.
    In tabara am tot vrut sa o trimit, dar culmea e ca taica-su nu a vrut.
    Eu sunt cea care vrea sa ii lase pe copii sa experimenteze ce inseamna tabere si excursii, el ii lasa la tot ce inseamna tehnologie si sport.
    Pana la urma, in vara, vor pleca amandoi in tabara cu invatatoarea lui Andrei (la Daria la clasa nu se organizeaza tabara). Nu ma intreba cum l-am convins pe sotul meu pentru ca e greu de explicat…sau poate usor…Daria a zis ca isi strange bani in fiecare luna si isi plateste singura tabara daca nu vrea tatal ei sa ii plateasca. Si acesta a fost primul pas.
    Evident ca le platim noi, dar….acum imi fac griji pentru ca habar nu am ce trebuie sa le pun in rucsac.
    Daria insista ca va lua telefonul la ea (i-a interzis lui Andrei sa si-l ia cu el ca sa nu il piarda), dar sunt sigura ca va uita sa sune si sa imi povesteasca ce fac pe acolo.
    Eu sunt convinsa ca voi tremura si imi voi face griji.
    Cand Daria doarme la prietena ei peste noapte, eu nu prea dorm si mai mult ma plimb prin casa. Nu ii spun ei chestia asta pentru ca nu vreau sa o stresez. Asa sunt eu…ii iubesc, vreau sa ii las sa zboare liberi, imi fac griji…dar ii las sa plece ca sa invete sa fie independenti…

  4. Dante nu are telefon inca si e plecat la bunici uneori cu zilele. bine, bunicii sunt in accelasi oras cu noi dat tot nu vorbesc cu el zilnici si nici nu i sun pe ai mei de sapte ori pe zi. a fost plecat la turneu cu hochei si tot fara telefon a fost. am vz pe fb ce postau cei care erau cu ei si am fost destul de linistita. avea un coleg de al lui telefon dar copilul vroia sa se joace nu sa vb cu maica sa la telefon :))).

  5. Si noi ne descurcam bine fara telefon. Gabi a fost plecat in tabere si chiar daca avea telefonul la el , de cele mai multe ori nu avea semnal, asa ca..nu suna. Chiar anul trecut, a fost intr-o tabara unde s-a pus conditia fara telefon si a plecat fara nici o problema. Copiii sunau, seara, pe rand acasa, de pe telefonul insotitorului. Gabi a sunat pt ca aproape l-a obligat domnul sa sune, cred ca era singurul care nu sunase acasa. Eu m-am obisnuit ca daca nu suna e ok. Daca suna( prea des)..nu-i place..se plictiseste in tabara. Iar Maria..a fost si ea plecata, dar fara telefon..comunicam cu dna invatatoare. (ne trimitea un sms in fiecare seara).
    Eu am mai prins telefonul cu taxa inversa, cand eram mici. Tin minte ca de cate ori vb cu mama la posta, de atatea ori plecam plangand pana acasa la bunici.

    • No news is good news :))
      Dacă mă gândesc la Andrei, să-mi dea un mesaj pe chat să mă salute e în unele momente puntul maxim ce se poate obține când e plecat…
      Pe mine mă amuzau copios cabinele cu taxă inversă/comandă. Le-am prins în facultate, la Palatul Telefoanelor de pe Victoriei… era acolo un show de zile mari, că se auzea prost, și toată lumea urla replicile. Nici nu știu copiii ăștia ce-au pierdut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente