Mărțișoare cusute în puncte

De ceva ani am prezentat pe blog mai multe variante de mărțișoare cusute. Primele de anul acesta sunt încă o dată ocazia de a relua îndemnul de a coase acasă împreună cu copii. Chiar de la vârste mici, cusutul pe etamină are un rol important în obișnuirea ochiului cu liniatura, cu orientarea stânga-dreapta, cu menținerea dimensiunii și ordinii în executarea unei sarcini. Nu contează ce coase, atâta timp cât îi face plăcere.

Pentru modele de mai jos nu am folosit însă etamină, am preferat matadorul, cu o țesătură mult mai fină, și destul de greu de utilizat de copii mici. Însă rezultatul urmărit de mine făcea necesară o modalitate de a micșora dimensiunea modelului, care trebuia să încapă într-un disc cu diametrul de 3cm.

Am cusut cu fir de bumbac – ghem mic, cu pisicuță, se găsesc în mercerii (dacă găsiți o mercerie), și cu un ac de mărgele, sau ac foarte subțire. Matador se găsește, la metru, în București a rămas magazinul Obor ca sursă de aprovizionare pentru astfel de materiale. Suportul metalic pentru broșe este achiziționat tot de la accesorii, prețurile variază între 1 și 2 lei, în funcție de dimensiune. Cele din imaginea de mai jos au diametrul de 3cm și au, pe lângă acul de broșă, și o agrafă.

martisoare cusute cu agrafa

Prima etapă a fost coaserea modelului. Apoi am decupat, din carton, un disc cu diametrul de 3cm, și am realizat, la aproximativ jumătate de centimetru de acesta, pe model, o cusătură ce să permită strângerea modelului. Am tăiat și rotunjit colțurile, pentru a rămâne cât mai puțin surplus.  Pentru aspectul bombat, am adăugat între model și disc, în partea din față, bumbac medicinal. Am strâns și legat modelul, pe care l-am lipit cu pistolul de silicon pe metal. Accesoriul final adăugat – șnurul de mărțișor.

martisoare cusute cu agrafa

O primăvară frumoasă vă doresc!

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Cusături, Mărțișoare, Proiecte de primăvară and tagged , , , , .

9 Comments

    • Verifică te rog mailul, dacă ești din București, discutăm în privat.
      Mulțumesc pentru apreciere!

  1. Pingback: Mărțișoare tradiționale în puncte | Talente de Năzdrăvani

  2. Buna ziua,

    As dori si eu in jur de 20 de martisoare din tesut/ pasla daca se poate. Cum le pot procura? Tin sa precizez ca am nevoie de ele pana vineri seara.

    Multumesc frumos,
    Madalina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente