Mi-e greu să explic ce simt în momentul ăsta, îmi vine să vomit, mi se întoarce stomacul, și starea de rău e continuă. Am realizat, poate mai bine ca niciodată, că sunt incapabilă să-mi cresc copiii așa cum îmi doresc să o fac.
Zilele trecute, furioasă din cauza unor note prea mici, mi-a replicat cu tupeu de adolescent că ce vreau, să copieze și el ca alții, ca să-mi arate note mari? Și așa e singurul care nu copiază! Mi-am dat seama că depinde de mine să pot să accept realitatea, cu prețul ei, dacă vreau ca măcar această valoare să nu fie călcată în picioare.
Le-am vorbit copiilor mereu de corectitudine… și ei mi-au povestit despre incorectitudine, nedreptate, amăgire, dezamăgire, superficialitate, bătaie de joc, umilință… pentru că le-au văzut și le-au trăit.
Ne apropiem de clasa a VIII-a, și trecem prin criză: încotro.
Dacă mâine copilul meu îmi spune că vrea să se facă hoț, eu ce să-i spun?
Că poate face o carieră de succes pe plaiul mioritic?
S-a dus la culcare știind că lumea iese în piață. Cum explic eu peste 4 ore ce s-a întâmplat!? Nu-mi găsesc cuvintele ca să spun că poți fura liniștit și să scapi…
- Daniel Pennac: Necazuri cu școala - 31 martie 2024
- Lecția despre piramidă - 30 martie 2024
- Dacii și romanii sau cum ne-am pomenit strămoșii - 17 martie 2024
Mi-e lehamite! Mama imi zicea” invata sa devii profesor, medic, inginer…sa fii cineva!” Acum ce mai spunem, cum sa motivezi copilul? Nu te stresa mami cu invatatul si bunul simt, invata sa te descurci, copiaza, exerseaza sa nu fi prins, exerseaza lipsa de remuscare, lipsa de caracter….bleah
Îți vine să crezi (deși acum nu mai există SF, credem orice), un astfel de exemplar, mlădiță tânără a partidului, care a făcut din copiat politică de terminat facultatea, spune cu mândrie că „el se adaptează”, care va să zică, el e deștept, și restul proști… Și mai e și la catedră…
Pingback: Copiii și statul de drept | Talente de Năzdrăvani