Încă de acum vreo 15 ani au început și la noi în școală să se diversifice metodele de evaluare. Îmi amintesc că am acceptat cu plăcere metoda proiectelor (referate pe atunci, când încă nu exista referate.ro). Lucram la un liceu bucureștean cu o frumoasă și accesibilă bibliotecă, copiii erau la engleză intensiv, materiale în engleză existau o sumedenie și net-ul încă nu era accesibil tuturor.
Deși le plăceau referatele, au cam strâmbat din nas când au văzut lista cu teme, extrem de „specifice”, cu alte cuvinte, greu de găsit într-o carte două pagini cursive de transcris. Așadar, era de muncă, referatul la mine nu era o temă ușor de rezolvat, de azi pe mâine, trebuia să stai un pic să judeci și să meditezi asupra subiectului. De la a V-a până la a XII-a, toți aveau ceva de lucru. Bine-nțeles că cele mai „muncite” erau la cei mici, care, pe lângă conținut, desenau, pictau, lipeau poze, ba chiar am avut unul realizat din hârtie cerată, cu margini arse, ca document istoric (Dima C., tare aș vrea să știu ce cale ți-ai ales!) La a XII-a (real), cum istoria nu era materie de bac, referatul era un mod comod de a obține o notă, și de a menține media la un nivel bun. Însă nu le-am acceptat nesusținute. Măcar o frază, ceva ce-ai reținut, tot trebuia să poți lega în fața clasei.
Acum observ că proiectele de orice tip aproape fac parte din cotidian. Vrei să mărești media, faci un proiect. Vrei o notă, faci un proiect. Cum lucrează însă elevii noștri la proiecte… aici e o problemă, căci internetul merge în cele mai inaccesibile stâncării ale țării, un simplu copy/paste rezolvă problema, găsești pe internet tot ce vrei și ce nu vrei. E important așadar să îi deprindem cu o igienă a muncii, cu o atitudine critică față de materialele descoperite, și cu urmarea unui plan de realizare a unui proiect. Trebuie, de asemenea, să înțeleagă, că evaluarea prin proiect nu exclude învățarea, din contră, aceasta ar trebui să aibă loc la un nivel calitativ superior. Pentru lecțiile de științe, posibilitatea realizării proiectelor este aproape nelimitată, atât pentru conținuturile curriculare, cât mai ales pentru celelalte, care îi atrag pe copii în foarte mare măsură.
Disponibil la: Editura Paralela 45, Libris, Elefant, Librărie.net.
Am primit toamna trecută de la editura Paralela 45 un volum – Ghidul celor mai bune proiecte științifice școlare – care nu ar trebui să lipsească din biblioteca clasei. Fac o paranteză, apropo de această bibliotecă, la noi în clasă fiecare copil a dus un volum. Se „servesc”, se face fișă de împrumut, și mă gândesc serios ca, la următoarea reînnoire a raftului, să o trimit pe aceasta. Chiar dacă este o traducere, explică foarte clar care sunt etapele, pornind de la alegerea subiectului, documentarea asupra problemei, modele de proiecte, cum realizezi efectiv proiectul, cum scrii raportul de „cercetare”, cum faci prezentarea acestuia în fața colegilor sau la un concurs. A doua parte a lucrării oferă exemple ce pot fi realizate la astronomie, biologie (botanică, zoologie, anatomie, ecologie, genetică), geografie, geologie, mineralogie, seismologie, geologie, meteorologie, vulcanologie, inginerie, fizică (electricitate, energie, gravitație, magnetism), chimie, geometrie.
L-am scos din raft acum, când a venit Iris cu tema de la botanică. Au de pus la încolțit grâu sau fasole, și de fotografiat în fiecare zi borcănelul, apoi de realizat un montaj cu imaginile pentru a prezenta creșterea plantei. Am căutat un borcănel transparent, am pus puțin pământ, sămânța chiar lângă perete, și am făcut prima poză de dimineață. A plecat la școală și mi-am amintit de volum, așa că diseară are parte de o surpriză…
Acest proiect a urmat altuia, realizat la istorie. Toată vacanța n-a făcut decât să se gândească la el. Voia ea să-l impresioneze pe profesor, și să ducă ceva „altfel”. Mai aveam încă nemontată, cadou de la o revistă Terra Magazin, o machetă a Partenonului din Atena, și acesta a fost elementul hotărâtor al temei. I-am zis însă că nu poate să se ducă doar cu rezultatul asamblării, și să realizăm o cutie, care la rândul ei să fie un fel de lapbook. Zis și făcut, am tăiat un dosar de carton, am improvizat pereții, apoi a stat singurică pe net și a căutat informații. Mi-a lăsat pe desktop, de printat, un document în care avea câteva rânduri și câteva poze. Am printat, dar i-am zis că nu se poate așa, e cam superficial, și e păcat de biblioteca de acasă… I-am scos două cărți, una de istorie a Greciei, alta de istorie a artei, i-am explicat cum și ce să caute în fiecare, și-am lăsat-o să citească. La final informațiile s-au mai completat, și, spre marea ei plăcere, într-una din ele a găsit schemele lecțiilor mele de la clasa a V-a, după care a desenat schema templului. La ce a folosit lectura? Păi… ca să critice ea însăși macheta pe care tocmai o realizase, că nu există un perete despărțitor între cele două camere, dar i-a și răspuns la o altă întrebare – ce erau desenele acelea mici de pe fronton. Cum povestea cu Atena și Poseidon a stârnit curiozitatea, a citit-o și pe aceasta din Legendele Olimpului.
Mai jos aveți, în imagini, proiectul ei. Stângăcia se va rezolva în timp. Însă în spatele lui e foarte multă muncă, lectură, și o pioneză prinsă pe planul de călătorii: vrea să ajungă la Atena să-l viziteze. A mai pus apoi două pioneze, una la Londra și una la Paris, unde poți vedea, în muzeu, și sculpturile pe care englezii și francezii le-au colecționat cu „grijă”. (Adică cum, mergem la Atena, dăm o groază de bani pe bilet, dar nu văd decorațiunile?)
Punctul final pe care am rugat-o eu să-l adauge a fost un link către un tur virtual al Partenonului. Foarte multe dintre muzeele lumii (țări civilizate, nu ca la noi unde stă închis de ani de zile!) au realizat astfel de pagini în care poți „vizita”, de la calculator, obiectivul. Mi se pare extraordinar să începem să le integrăm în lecții, însă, până atunci, i-am explicat că o prezentare a proiectului ar fi putut include, pe proiector, această experiență.
Voi cum stați cu proiectele? Cât de creative și cât de folositoare sunt?
- Daniel Pennac: Necazuri cu școala - 31 martie 2024
- Lecția despre piramidă - 30 martie 2024
- Dacii și romanii sau cum ne-am pomenit strămoșii - 17 martie 2024
Ca proiect la istorie, Maria a avut de citit „Iliada, Odiseea si Eneida – repovestite pentru copii” si de facut idei principale. Mai impinsa, mai singurica, a reusit de le-a terminat si a venit mandra „doamna mi-a spus ca se cunoaste ca am citit”. Majoritatea colegilor au intrebat-o pe profesoara daca pune note mari pentru sinceritate, recunoscand ca au copiat de pe internet.
La geografie, a avut de completat o fisa in care sa identifice diverse locatii de pe harta lumii. Ocazie cu care i-am deschis pentru prima data un Atlas si i-am aratat cum sa caute in el, am mai cautat pe internet unde nu ne-am descurcat. A fost tare incantata.
Nu stiu sa faca proiecte, nimeni nu le explica la scoala cum sa invete, cum sa caute informatii si sa nu le copieze, ci sa le integreze altfel in lucrari.
Imi place sa o ajut, dar cateodata sunt revoltata de ce trebuie sa ma implic atat de mult si ma intreb cum am reusit sa fac o scoala, fara ca ai mei sa nu se fi amestecat deloc?!
🙁 păi… dacă mă gândesc, la facultate, în primul seminar, asta ne-a învățat… cum să căutam o carte, cum să facem fișe…
Ne așteaptă vremuri grele…
Felicitări!
Nouă ne plac la nebunie și Luca așa învață cu mult mai mult spor. Ador și când este în echipă alături de unu – doi colegi de școală. E așa o zumzăială și atâta efervescență. Dar proiectele astea necesită timp și poate că nu asta ar fi problema majoră ci investiția în materialele pe care le folosești. Foarte puțini sunt dispuși la așa ceva. Și mai vine și partea cu evaluarea lor. Ei, aici am eu o problemă!
P.S. Mulțumesc de recomandarea cărții. Deja e pe vine. 🙂
Sunt chiar curioasă cum vi se pare! E primul instrument de lucru de acest gen care îmi pică în mână.
Ah, da, la nou, în general, evaluarea e o problemă, nu doar la proiecte… din păcate…
Și observ că, tratate superficial, îi demotivează, le scade interesul, și mi-e o ciudă… de ce nu putem s-o facem așa cum trebuie, și „a face un proiect” să nu însemne automat nota 10? Să știi că va fi cântărit corect…
Bravo Iris! e clar un proiect muncit si sigur informatiile adunate prin intermediul lui vor ramane acolo, in căpușor.
Pana la urma, chiar daca evaluarea e superficiala, cred ca trebuie sa le explicam ca important e lucrul, bucuria de a l realiza si mai ales ceea ce invata prin intermediul lui. zic si eu. sau ma iluzionez singura.
Dante se bucura cand are cate un proiect cat de mic care implica lucru manual. dupa cate astfel de proiecte am facut noi la concursurile voastre si altele… e si normal sa ii placa 🙂
Îți dai seama că și la noi e cam la fel cu lucrul manual, să „facă” ceva. E total dezamăgită de disciplina educație tehnologică, unde spera să fie altceva.
Nu știu cât a reținut ea din structura templului, însă stilurile le-a înțeles și învățat.