Să începem să… muncim în 2017!

Ca orice român respectabil, pe la 15 ale lui ianuarie îți amintești că începe totuși un an nou, și treci la muncă. Nu discutăm aici de cei din mediul privat, care de pe 3 tot fac cărări către birouri, și pe care nici viscolul și nici metrul de zăpadă nu-i împiedică să-și atingă scopul zilnic, ci de bugetarii care se bucură de pomenile (la fel de electorale, chiar și în extrasezon) zilelor libere, că doar frecat menta acasă la căldurică e mai bine.

Sunt fericiți copiii că nu fac școală? Ai mei nu dau deloc pe-afară de bucurie. Școală + zăpadă = distracție cu prietenii, lecțiile și celelalte sunt doar momentele alea obligatorii dintre pauze. Sau de după careul de intrare la ore și de dinainte de plecatul acasă, care se prelungește cu orele… Nu știu ce vă amintiți voi de la școală, profesorul X sau Y, dar luptele prin zăpadă le știu de la primar până la liceu.

După o tentativă de două zile pe baricadele științei, a închis de miercuri porțile și Universitatea. Nu pot să spun că nu m-am bucurat, am primit trei zile libere în care mi-am putut termina un proiect important. Însă m-a lovit în moalele capului, că odată cu facultatea s-a închis și biblioteca, de care aveam nevoie ca de aer pentru proiect. Și cum aerul se cumpără când ai nevoie de el, așa am făcut eu cu cărțile… Mă bucur că s-au inventat ebook-urile, și editurile scot acum la vânzare această variantă, când cărțile de acum 10 ani nu mai sunt pe stoc pe nicăieri. Așa că primii bani cheltuiți pe anul acesta, în afară de mâncare, s-au dus pe cărți, ceea ce, zic eu, e un semn bun.

Am avut curiozitate (provocată, ce-i drept), să mă uit care au fost cele mai citite articole din 2016. Publicate în 2016, nu de la începuturi, că aici se mențin în top cele de la „Ora de matematică”. M-am bucurat să văd că cele din categoria „De-ale școlii” se situează printre primele, căci poate așa reușim să schimbăm ceva…  Pe facebook, recordul l-a bătut filmulețul cu globul din hârtie, la mustață cu articolele din categoria de mai sus.

Și cum urările le-am făcut la timp, iar acesta e primul articol scris în 2017 (cel cu lingura de lemn, recunosc, a fost programat de dinainte de Crăciun), vă întreb ce v-a plăcut vouă din activitatea de anul trecut de-aici de pe blog, cu ce v-am ajutat, ce sfaturi și ce observații aveți pentru anul acesta. Ce-ați vrea să citiți, ce v-ar fi util în activitate, și unde pot face eu o schimbare. Mă străduiesc, ca de obicei, să fiu la înălțime, în ciuda faptului că anul acesta se anunță a fi unul cumplit de greu pentru mine. Nu-mi amintesc, de la anul cu BAC-ul și admiterea la facultate, să mai fi avut unul de care să-mi fi fost atât de frică să-l iau în piept.

Așadar, lăsați cuvintele să curgă… feedbackul întotdeauna îți dă curaj, căci te ajută să remediezi și să mergi mai departe!

 

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in De-ale casei.

6 Comments

  1. Proiectele la istorie, cartile recomandate, articolele care privesc si copii mai mari….caci sunt mai putine blogurile care adresează si acestora.

    • Ah… proiectele la istorie… știu, am promis proiectele de lecție, și nu le-am publicat încă, însă vor urma. Fac parte dintr-un proiect mai amplu, și am ales să nu le public până nu este totul gata. Și să vedem ce mai iese pe lângă!!
      Am notat și articolele despre copii mai mari, înaintez cerere către copii, să vedem ce se aprobă :).

  2. La chestia cu cărțile am zâmbit asta pentru că și eu tot așa am început anul: cu niște comenzi ce nu au fost onorate la timp dar extrem de așteptate. Și fiul meu cel mare, aflat la studii în străinătate, tot așa a început anul; închiriindu-și 4 cărți, de specialitate ce-i drept, cu 100 de dolari pe lună.
    Ce-mi place la tine pe blog? Sinceritatea și naturalețea.
    Ce vreau? Nimic spectaculos ci crâmpeie de viață așa cum sunt ele, cu bune și rele, cu frumos și urât. De aici învăț cel mai mult.
    Să ai un an în culorile curcubeului, pudrat cu reușite! Să-ți iasă toate așa cum vrei pentru ca la final să avem de ce ne bucura. Dar mai cu seamă, îți doresc sănătate. Dacă o vei avea, le vei dovedi pe toate. Mulți ani, suflet de dascăl cu har! <3

    • Ioana, e an de cumpănă. Termin specializarea, licență, apoi din toamnă, din nou la catedră, cu clasa mea de data aceasta… Știu că o să-mi fie foarte greu, de aproape 10 ani m-am obișnuit în mediu privat, cu puțini copii la grupă, și 25+ deja îmi dă fiori… Și pe deasupra, și mici! Că 30 de adolescenți nu m-au înspăimântat niciodată…
      Am notat „crâmpeiele de viață”. Aici e cel mai dificil, pentru că copiii au crescut, colegii lor urmăresc blogul, și am niște interdicții… Ce scriu despre ei trebuie anterior aprobat, cenzura comuniștilor e nimic față de ce fac ei… E complicat să ai viață socială în secolul XIX!!
      Mulțumesc pentru mesaj!

  3. cu ideile tale mi-am petrecut timp frumos alaturi de fata mea cea mare, facand „chestii”. Acum are 10 ani si nu am dat niciodata gres cu cartile cumparate la recomandarea ta. Si cum din urma vine fata mea cea mica eu zic sa ai un an plin de inspiratie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente