Printre obiectele care își așteaptă cuminți locul în „cutia cu de toate”, rămase stinghere de la ateliere din trecut, sunt și câteva globuri de sticlă. Două din ele și-au găsit sensul iarna aceasta. Pe lângă felicitarea pe care a făcut-o cadou la Cercetași, Iris trebuia să adauge și un mic cadou de Crăciun, realizat tot cu mâinile ei. A decis să facă un glob…
L-a pictat singură cu acrilice, și l-am umplut cu apă și sirop de porumb. Luna trecută am primit de la Orange România, cu ocazia săptămânii voluntariatului, un set pentru experimente cu apă. Printre ingrediente precum zahăr, amidon, și tot felul de unelte, aveam și un borcănel cu sirop de porumb. Parte din experimente le cunoșteam deja, însă pe cel cu siropul l-am păstrat pentru acum. Joaca cu densități nu este una ușoară, planurile noastre nu au mers pe linia 100% reușită, pentru că pulberea glitter folosită era mult prea ușoară, și zgâlțâirea proiectelor nu produce chiar efectul de poveste pe care noi ni l-am dorit.
Iris și-a pictat globul manual. Eu am folosit perforatoarele decorative, am realizat „negative” dintr-o coală autocolantă și am trișat cu aerograful. După ce s-au uscat, le-am pus glitter și am început să le umplem. Ne-au fost de mare ajutor pipetele primite în set, pentru că orificiul globului nu era deloc mare, și n-am găsit alt mod mai ușor de a le umple. Am încercat să păstrăm proporția de 1/3 sirop, însă nu ne-a prea ieșit. Iris a mai strecurat steluțe înăuntru, însă mai avem de învățat despre proiecte de acest gen.
Sigilarea finală am realizat-o cu ajutorul pistolului cu silicon. Am luat agățătoarea globului, i-am fixat inelul la jumătate, astfel încât să o pot introduce în glob, am umplut inelul cu silicon fierbinte și l-am folosit drept dop. Apoi am sigilat și pe exterior cu silicon, să fiu sigură, chiar dacă aș fi preferat să nu se vadă…
Acum aștept cu nerăbdare să văd ce reacție va avea destinatarul! Pozele nu reușesc să redea aproape deloc efectul plutitor, nu știu cât am reușit cu un filmuleț.
Experimentele noastre nu se opresc aici. Dacă accesați linkul de mai sus, legat de săptămâna voluntariatului, găsiți o mulțime de idei pentru a cunoaște lumea înconjutăroare. Cei de la Orange și Fun Science ne arată cum educația poate fi și distractivă, și profundă în același timp. Tot pe pagina recomandată găsiți și linkuri către înregistrările de pe youtube, unde puteți vedea cum se realizează efectiv aceste momente.
Spor la joacă, dar și la învățat!
- A mai trecut un Întâi Decembrie - 2 decembrie 2024
- Un nai din hârtie pentru litera N - 24 noiembrie 2024
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024
Superbe!!! Ca idee, ca sa nu „se mai vada” poti lega o fundita pe lipitura de silicon…:-)
Facem si noi anul asta !!!
Știu că fundița e soluția, însă aș fi vrut să nu fie nevoie 🙂