TIC, sau cum să le arăți copiilor că școlii nu-i pasă

Dacă există o materie la care poți învăța mai bine faptul că școala și realitatea au o relație din aceea în care „se cunosc, se salută, și atât”, atunci aceasta este TIC. După ce ne-am bătut cu pumnul în piept că uite, îi învățăm pe copii de mici să utilizeze calculatoarele, ne dăm cu stângul în dreptul, facem pe cocoșii… când… de fapt… nu ținem deloc cont de nevoile lor.

În primul rând, la TIC nu deschidem calculatoarele. Învățăm despre ele, cu scheme pe caiet, din care nu înțelegem mai nimic. Aseară Iris a venit disperată să-i explic ce a desenat ea acolo… Așa că am studiat schemele, am încercat să mă prind ce Doamne-iartă-mă a făcut acolo… niște sloturi… am ghicit câteva, i le-am zis…

De ce ar învăța așa, n-am idee… ar trebui să utilizeze o schemă logică. Adică… și încerc să redau o parte din dialog: dacă vrem să folosim un calculator, prima dată… Îi dăm drumul! De unde? (cu schema lângă) De la butonul de power! Cum știm că i-am dat drumul? Se aprinde led-ul de power… Ce se întâmplă acum în carcasă? Păi… curentul electric pătrunde în toate componentele, care încep să funcționeze. Procesorul (creierul calculatorului) rulează programele instalate, și ne deschide nouă sistemul… Apoi i-am povestit de memoria de scurtă durată, RAM, care e legată de rapiditatea cu care calculatorul execută ceea ce îi ceri – și înseamnă că nu are prea multă calculatorul bunicului, care se mișcă precum un melc. Memoria de lungă durată – hardul, este un fel de depozit pentru tot ceea ce păstrăm noi: poze, filme, muzică, documente.

Am trecut apoi la CD-ROM, DVD-ROM, DVD-RW, și cireașa de pe tort, floppy-disk. Dacă pe primele i le-am explicat, și le-a înțeles, la floppy… fac un efort, îmi amintesc de ultima eclipsă, și-i spun că e discul ăla de plastic pe care l-am spart și ne-am uitat cu ce era în interior la soare! Și noi de ce învățăm astea dacă nu se mai folosesc?! Dau mândră răspuns: pentru că e istoria calculatorului! Și la ce-mi trebuie?

A ajuns așadar la întrebarea pe care o pun copiii acum…. la ce-mi trebuie mie ACUM ori MAI ÎNCOLO informația asta?? La fel cum stătea și calcula aseară, cine e mai mare, 2^41 sau 3^24? Aș fi vrut să-i spun că am trăit bine-merci fără să știu să calculez puteri așa mari, ori să extrag radicali de x ordin, și nu cred că mă voi mai lovi vreodată de ele…

Azi de dimineață recapitulam informațiile… „și când vrem să transferăm informațiile din calculator… ce folosim?” Un stick! Corectez: cd, dvd. Stick usb nu avea în lecție. „Dacă vrem să ascultăm muzică… ce avem nevoie?” Internet! Ca o paranteză, nicăieri în caiet nu scrie nimic de internet. Eu voiam să ajung la boxe, căci avea pe schemă mufele…

Lecția a fost o nebunie, căci desenele ei erau departe de ce am putut eu să-i arăt cu laptopul, să-i explic că au evoluat calculatoarele de la unele cât un depozit, la cele mai mici laptopuri, că în curând mouse-ul e pe lista speciilor pe cale de dispariție, că avem ecrane tactile…

Și, dacă am avut cireașa de pe tort, să punem și bomboana de pe colivă, simultan cu răsucit cuțitul în rană. Cum în laborator (unde fac ora, dar nu pornesc calculatoarele) sunt calculatoare vechi, au întrebat, tot desenând „structura”, dacă nu le pot deschide, să vadă ce e înăuntru. Răspuns – nu, că sunt lipite.

Mai are sens să mă întreb cât de ușor ar fi fost să deschidă unul și să le arate? Cât de ușor ar fi înțeles, căci copiii din ziua de azi asta fac, în primul rând văd…? Ca să nu mai zic cât ar fi simplificat lecția aceasta cumplită, printr-o paralelă cu corpul omenesc? Ochii sunt monitorul, urechile boxele, gura – microfonul, creierul – procesorul, memoria – hardul, ram-ul, simțurile – mouse, tastatură, și așa mai departe…

Dar – facem TIC la școală. Dezvoltăm „competențe digitale”, nu?

tic

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Cu si despre nazdravanii mei and tagged .

14 Comments

  1. La TIC si Gabi are o doamna profesoara care, ca sa-l citez pe Gabi ” nu-mi spune nimic nou”.
    Evident ca am ramas paf cand am auzit. Sa vii profesor, in fata clasei ( a VII-a) si sa nu-ti pese ca sunt elevi care stiu mai multe? Sa nu straduiesti, macar putin,( chiar daca esti suplinitor,) sa faci ca ora sa fie placuta atat pentru tine cat si pentru elevi? Orele ei sunt o pierdere imensa de timp.( pe langa ora de desen, de muzica…etc).

    Vara asta am auzit un banc despre profesori( evident, persoanele de fata se exclud) care mi-a placut la nebunie si care DIN PACATE este atat de actual.

    2 oameni deasupra unei insule, intr-un balon. Au pierdut hartile, busolele si nu mai stiu unde anume se gasesc. Unul din ei spune:
    -Hai sa ne lasam mai jos, poate vedem vreun om care ne poate ajuta.
    Zis si facut.
    Cand ajung aproape de pamant, zaresc la mica distanta de ei un om, care da sa deschida usa unei curti. Il striga, dau din maini, il fac atent si in sfarsit omul ii vede.
    -Domnule, domnule, unde ne aflam?
    La care domnul, privind lung, inspre ei raspunde cat mai calm cu putinta:
    -In balon! dupa care intra in curte .
    Tipii din balon, raman masca. Dupa un timp, unul din ei spune:
    -Bai, ce ghinion pe noi! Dintre atatia oameni cu care ne-am fi putut intalni, noi am nimerit peste un profesor!
    – De unde stii ca este un profesor? intreaba celalalt.
    -E simplu. Ne-a spus un lucru perfect adevarat si perfect inutil!!

    • Nu am cuvinte…
      Am un profesor la facultate care, după trei ani, iar ne a repetat… „nu va plac copiii, nu veniți la catedră, ca e păcat…. de ei!”

  2. In felul asta am invatat si eu ,,Informatica” – asa se numea pe vremea mea respectiva disciplina. Totusi, eu am invatat Informatica in primii ani de dupa Revolutie, undeva prin 90 – 91. Pe vremea aceea inca nu erau in scoli calculatoare, dar exista disciplina respectiva, ca, de, voiam si noi sa fim moderni! Am invatat despre un aparat pe care nu l-a vazut nimeni in realitate, pentru noi era ceva SF… Le-am povestit copiilor mei acum ce faceam la Info si s-au amuzat teribil! Am crezut ca invatamantul a depasit de mult un asemenea fel de predare, ca e doar o amintire amuzanta, dar se vede ca e inca moderna metoda! Of!!!

    • Ana, eu n-am făcut info la școală. Am mers doi ani la Clubul pionierilor, la informatică, în a IIIa si a IVa, asta după ce a insistat directorul de-acolo, inspector la judet, ca dadeau ai mei exemplu prost că plodul lor nu mergea la „Club”. Erau din linia aia, copilul sa nu-si piardă timpul cu prostii (nu detaliez ce părere are mama mea despre blog 😀 )
      Asadar, ce dans, ce chitară, ce foto… nimic… cu chiu cu vai m-au lăsat la info. Aveam HC85, și când ne-a adus in 88/89 un HC90 eram woooow… Profa – o tinerică, făcuse rost de niste pliante cu oferte din afară, unde deja apăruse 286. Noi eram pe spate când vedeam unitățile alea… și tastaturi cu leduri… dar scriam coduri in BASIC, ne încarcam jocurile de pe casete cu bandă…
      În 89, fix inainte de revoluție, mi-am luat din Pipera de la fosta fabrică HC2000. Băi, avea unitate cu disk de 5.25”, aveam vreo 30 de diskuri cu jocuri, se incarcau alea ceva de vis…
      De atunci am învățat tot singură. În liceu am avut primul Pentium. Și în colaborare cu frate-miu, ne-am apucat să-l formatăm. Ne-am dat seama după că nu aveam drivere pentru plăci, și dă-i și umblă pe la București după ele, că nu puteam să-i zicem tatei că in două zile l-am „stricat”. (placa de sunet, era așa o liniște în casă…) Licența de Win95 am avut-o pe disk de 3.5”, vreo 30… o plăcere să instalezi de pe ele.
      Facultatea a venit repede… și am fost cazată cu o colegă de la mate-info (eu-istorie), cu calculator în cameră. De-acolo a început pentru mine „distracția”, de la suruburi, cum bagi hardul, la soft, utilizare… btw, la ea am avut prima dată windows 3.1 😀 .
      Așa am învățat eu să folosesc calculatorul…

  3. auuu, ma ia capul! Imi amintesc cum in facultate, a trebuit sa memorez tastatura si sa o reproduc la un examen… din memorie… desi nu mi-a folosit la nimic… decat pentru a obtine nota de trecere… nu s-a schimbat nimic… 🙁

  4. Se pare ca nu e chiar nimeni care sa aiba un profesor adevarat la materia asta?! Bun inceput…e un deja vu care se repeta la infinit; poate ca a ales calea asta doar cine nu a a avut nicio chemare pt info,mai rau ca pe varianta cu copiii se permite orice impostura. Chiar ne intrebam in ce fel noi,parintii,putem sa schimbam ceva …sau alegem eterna consolare?!

    • Păi… a mea face cu „informaticianul” școlii. Care, bănuiesc, are ca minim necesar studii medii si un atestat in domeniu… Cine a terminat facultate, ma îndoiesc că nu-și poate găsi un job mai bun.

  5. Fiica mea invata in Germania in clasa a saptea si li se predau subiecte foarte interesante la IT. Cand vine acasa dupa ore ma uit si eu pe fise ca sa invat cate ceva. Tot ce ne inconjoara are in ziua de azi legatura cu calculatoarele, asa ca subiectele sunt infinite. Pacat ca la materia asta sunt lasati sa se plicticseasca. Temele la mai multe materii sunt aici uneori sub forma de coduri QR: scanezi si le rezolvi pe telefon sau tableta.

    • Și eu speram că anul acesta s-a schimbat ceva… dacă tot au profesoară nouă… dar se pare că nu… Nu reușim și pace să ne trezim la realitate, și chiar să să facem școala utilă în viața de zi cu zi!

  6. Noi nu facem TIC, este cumva obligatorie in clasa VII? La noi in clasele V si VI e optionalul „Prietenul meu calculatorul”, unde chiar invata cum se utolizeaza calculatorul. La inceputul clasei a V-a au facut si ei arhitectura calculatorului, dar nu s-a amintit de Floppy disk. Chiar s-a vorbit de componentele folosite acum. Dupa aceea s-a trecut la prezentarea diferitelor programe, ceva despre sistemele de operare, Explorer si sistemul de fisiere si foldere si nu mai stiu. Au folosit si un program care sa ii invete cum sa tadteze repede un text. Anul acesta stiu ca lucreaza in Word si invata cum sa redacteze un document. La fiecare ora primesc o lista de cerinte pe care sa o rexolve pe calculator. In caiete nu prea mai scriu multe.

    • Sunteți mult mai aproape de „normal”. Nu sunt însă toți așa… Și nu e vina lor, nimeni nu i-a învățat cum sa facă școala utila pentru viața.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente