Suport pentru creioane din tuburi de carton reciclate

Undeva spre toamnă, când începuse copilul meu să-și amintească de existența școlii, și să mai arunce diverse pe birou, am hotărât că înainte de toate trebuie să păstreze ordine în jur. Cred sincer în ideea că o minte ordonată nu se creează într-un mediu dezordonat, și dezaprob varianta conform căreia îți lași amprenta în mediu și ceilalți trebuie să te accepte. Nu e niciun motiv pentru care ar trebui să aprob asta.

Și cum se văita ca din gură de șarpe cum că n-are în ce să și le pună, am hotărât să facem unul… convenția a fost că lucrăm la început împreună și finalizează el. Am lucrat eu și a finalizat Iris, după care a rechiziționat suportul, pe motiv că „o reprezintă pe ea”.

Am folosit o bucată de carton ca suport, pe care am decorat-o cu ce-am găsit – fâșii de hârtie rămase de la un alt proiect. Apoi am tăiat trei tuburi de carton, de diferite grosimi, le-am îmbrăcat în hârtie creponată, și le-am capsat între ele, după ce le-am așezat pe masă, toate la același nivel. Am desenat conturul tuburilor pe suport, și am pus o cantitate bunicică de aracet pe contur, cât să le „învelească” marginile și l-am lăsat la uscat…

O zi i-ar fi fost suficientă, dar copilul a uitat de el, și s-a tot uscat până zilele trecute, când l-a luat Iris în primire. După bombănelile privind decorul, care n-are nimic de-a face cu natura, s-a apucat totuși de lipit „ceva” pe el. Iată forma în care mi l-a prezentat:

Am avut musai ca indicație să fotografiez castelul, realizat cu ultimul nostru perforator, combinație de care e foarte mândră. Copacii de toamnă erau de sezon, dar cum încă nu se făcuse foarte frig, frunzele nu sunt pe jos. Soarele e atât de strălucitor că îmi face dor de mare, alături de roiul de fluturi…

Bine totuși că n-a pus deja zăpada, nu cred că sunt pregătită!

Ca observație, a ieșit mai stabil decât m-am așteptat, chiar stă zdravăn pe picioare și nu se răstoarnă.